George Țărnea
George Țărnea, 10 nov. 1945 – 2 mai 2003, născut în Șirineasa, județul Vâlcea, poet român, supranumit poetul iubirii. A trăit 58 de ani.
A fost fiul basarabeanului Grigore Țărnea și al oltencei Maria Țărnea – Isărescu. S-a născut în Șirineasa, iar în acte a fost trecut Ghiorghe.
A urmat studiile liceale în Băbeni, la liceul care astăzi îi poartă numele, iar apoi a urmat cursurile Facultății de filosofie din București.
A fost căsătorit cu Marta Nora Țărnea, fost deputat, subsecretar de stat și secretar de stat, iar din căsătoria lor au rezultat patru copii.
Pe 16 mai 1964 a debutat în publicația argeșeană Secera și ciocanul, cu poezia Drumeție, dar adevăratul debut în literatură a avut loc în anul 1967 sau 1968 când i-a fost publicat un grupaj de poezii în Viața românească.
A colaborat la numeroase reviste de literatură: România literară, Contemporanul, Luceafărul, Convorbiri literare, Astra, Tribuna, Steaua, Ateneu, Orizont, Tomis, Orizont literar, Timpul, Ramuri etc.
În anul 1972 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Opere principale:
Păsările miresei, 1972; Testamentele înțeleptului, 1974; Starea de iubire, 1975; Balade, 1976; Drumul domnului de rouă, 1977; Înalta fidelitate, 1977; Scrisori de fiecare zi (cu o prefață de Nicolae Manolescu), 1977; Baladă pentru vinul tînăr, 1980; Cîntec pentru țara-om, 1981; Cartea Clara, 1986; Anuar, 1989; De ținut minte – Cartea necuprinsului, 1994; Cartea cu iubiri secrete – 183 sonete, 1994; Poeme supărate rău, 1996; Un abecedar bizar de purtat în buzunar, 1997; Legiada – Ghid artistic și turistic pentru spațiul euristic, 1998; Declanșatorul de plăceri – carte eretică de erotică poetică, 1999; Cartea Claudiană – Din pricina ta, 1999; Cartea Iluminării – Rugăciuni și viziuni, 2000; Călimara goală și gândacul de bucătărie sau Cartea Suavă a Iubirii Definitive, 2001; Cartea cu ele cele din elegii – 101 Poeme antologice, 2001; Cartea inimii albastre – Gânduri și Elegii, 2001; Ritualuri de împerechere, 2002; Exerciții de iubire, 2003; Poeme supărate rău – Fals tratat scatologic de bună purtare, 2003; Era muzicii lejere – Cântece de petrecanie, cu o prefață de Laurențiu Ulici, 2003; Exerciții de iubire, 2003 (postumă).
Citate asemanatoare
-
Ningea cu flori de iasomii Și încă mai eram copii Când ne-a lovit sub cer deschis un fel de moarte Și-am tot căzut din vis in vis Până la marele abis Unde nici gândul nu e-n stare să te poarte Si-n clipa aceea se năștea, Din jocul nostru, prima stea, Înlănțuindu-ne cu dor până departe, Copii uitați de capul lor, Cât de ușor pluteau în zbor Fără să credem că iubirea nu ne vrea. Fostele iubiri, simple amintiri, Strânse-ntr-un album, Mă-nsoțesc și-acum prin lume, Dar pustiu ar fi dacă într-o zi Fără iubire lângă tine m-aș trezi. Nici nu mai știu pe unde ești, Cum te-ai numit, cum te numești Și pentru cine mai suspini în așteptare. Sunt pline viețile de spini Și-ai scăpătat printre lumini Deși pe nimeni n-am iubit așa de tare. Au fost odată două stări Care-nălțau din joacă scări, Să dea o fugă peste zări până la soare, Copii frumoși, îndrăgostiți, Păream pe veci înlănțuiți Fără să credem că iubirea nu ne vrea. (Fostele iubiri) Fostele iubiri - interpret Ștefan HrușcăE atâta ură Strânsă între noi, Sunt atâtea ziduri, Sunt atâtea ploi. Sunt atâtea visuri Care ne-au minţit Şi-o atât de rece Lamă de cuţit. Tu mai treci prin rouă, Eu mai dau prin gropi Şi-s aceleaşi urme Sub aceiaşi plopi. Dar e-atâta ură Dincolo de drum Cât s-ajungă toate Pulbere şi scrum. Eu mai vin pe-acasă, Tu mai plângi un an Şi-s atâtea vorbe Aruncate-n van. Sunt atâtea lanţuri Sunt atâtea chei - Ce mai pot să-ţi dărui, Ce mai poţi să-mi iei? (Cântec de dragoste)Fluturi pe ziduri, Rituri sau riduri, Îngeri pe gânduri, Scorburi sau scânduri, Muguri pe ramuri, Hațuri sau hamuri, Semn pe iubire, Mir sau uimire, Cercuri pe ape, Stele sau sape, Pâine pe masă, Carte sau casă, Care pe care, Miere sau sare, Umbre pe gheaţă, Clipe sau viaţă, Rouă pe buze, Spuze sau scuze, Nufăr pe umăr, Nume sau număr, Viţă sau vină, Iarbă divină. (Cap de primăvară)Viaţa fiecăruia dintre noi nu este decît o mai scurtă sau o mai lungă Trecere: de la o zi la alta, de la un an la altul, de la o vîrstă la alta. Din loc în loc împodobim această Trecere cu nume de Sărbători, unele doar ale noastre, altele ale tuturor... Măcar atunci, cînd peste sufletele noastre trece în zbor cîte o Pasăre nemuritoare, să încercăm să fim mai buni unii cu alţii, mai apropiaţi unii de alţii, mai fericiţi, mai bucuroşi, mai omenoşi împreună. Măcar atunci, cînd peste amintirile noastre se-aşterne roua unui Timp Nou, să ne gîndim că doar Iubirea ne poate face Trecerea mai uşoară, mai frumoasă, mai adevărată şi, de ce nu, mai înaripată.La jumătatea nopţii Vom desena cu fluturi Oglinzi tremurătoare De spaţiu efemer Şi adunînd lumina Sub sfoara unei ciuturi Ne vom topi de sete Alunecînd spre cer În carnea ta luceferi Vor înflori femeie Rememorînd căldura Unui sărut răpus Şi prin adînca rouă A mărilor lactee Rănindu-mă cu flăcări Te voi veghea supus. (Înalta fidelitate)În ochii tăi mă vindec Şi mă scald, Ne ţinem, unul altuia, De cald Sau noaptea, poate, Numai de urât... Eu nu te-ntreb De unde-ai coborât, Tu nu mă-ntrebi cât stau Şi unde plec... Şi, uite-aşa, trec zilele, Cum trec, Şi, uite-aşa, vin nopţile Cum vin, Dar dacă încă vreau să te mai ţin, Din când în când, visând, Pe braţul meu, O altă zi se va-ntâmpla mereu Şi-o altă noapte se va-ntoarce-n noi, Să ne convingă, totuşi, pe-amândoi, Cât de frumos e cerul şi de-nalt Privit, prin somn, cu ochii celuilalt. (Reflex)
Prea multe păsări cardinale
Între iluzii se rotesc,
Contaminînd cu ascensoare
Misterul nostru pămîntesc.
Îmbătrînim de fericire
Într-o mansardă fără flori
Dresînd păpuşi fără adresă
Pentru serbările din zori.
Visăm frumos aceeaşi moară
Ascunsă-n tragicul bufon
Şi măcinăm aceleaşi lacrimi
Când dau părinţii telefon.
Sîntem lucizi pînă la sînge,
Nedespărţiţi pînă la cer
Şi nici nu ştiu după iubire
Ce se cuvine să-ţi mai cer.
E prea frumos la tine-n suflet,
E prea tîrziu la mine-n gînd,
Împărtăşim aceeaşi taină,
Dar nu se ştie pînă cînd.
Cuvintele îşi pierd căldura
Într-un sărut de protocol
Şi tot mai vinovate păsări
Dau eşafoadelor ocol.
Sub fruntea mea se face noapte,
În ochii tăi se face zi
Şi renunţăm să mai cunoaştem
Ce stele ne-ar putea păzi.
Pecetluim cu definiţii
Aceste stranii convorbiri,
Rememorînd la despărţire
Balada blondelor iubiri.
(Balada blondelor iubiri, vol. Înalta fidelitate, 1977)Nu-i diamantul marea-ncununare Ci lacrima pe care o culeg Din geana ta, și încă nu-înțeleg Ce te-a putut răni atât de tare. Fără durere visul nu-i întreg, Nici plânsul, zâmbet, fără alinare Și nici un fel de importanță n-are După trezirea ta, cu ce m-aleg. Cât timp te pot simți supusă mie Și încă-i noapte, și ți-e somn, și-i cald, Străbat în gând întreaga veșnicie Și-ntr-un ocean de liniște mă scald Veghindu-te cu dragoste mai vie Decât pe vremuri, stema, un herald. (Cât timp te pot simți supusă mie)Nu ca o ploaie cade-n noi iubirea, Ci ca o boală de sfârşit de veac, Care-şi găseşte-n sine izbăvirea Şi nicidecum la voia vreunui leac. Mi-e greu să-ţi spun acestea între două Neaşteptate crize de tăceri, Dar, ce păstrezi în palme, nu e rouă, Ci agonia zborului de ieri; Aşa încât, nu înceta să tremuri Şi lasă-mă, acum, spre asfinţit, Să te mai ţin în braţe, ca pe vremuri, De frica unui ţipăt ascuţit Care va fi şi ultimul, pesemne, După atât de multe amânări Şi-n intervalul arderii solemne, Topi-ne-vom ca două lumânări. (Căderea iubirii)Tu singură îmi afli Printre cuvinte drumul Şi-mi vindeci rătăcirea Grădinilor pustii. Tu singură îmi aperi Şi flacăra şi scrumul Şi toată îndoiala Tu singură mi-o ştii. Tu singură, tăcere, În care pot să caut Şi ţărmul resemnării Şi tainice poteci. Tu singură mă tulburi Asemeni unui flaut Şi m-ai putea ucide Simţind că poţi să pleci. (Echilibru)Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.