Citate de Alexandru Piru

Există trei modalităţi infailibile de a face plăcere unui scriitor. Iată-le aranjate în ordine crescătoare: - să-i spui că ai citit una dintre cărţile sale; - să-i spui că i-ai citit toate cărţile; - să-l rogi să-ţi dea să citeşti manuscrisul viitoarei sale cărţi.

Trebuie să te aștepți la lovituri când ai atins popularitatea ca scriitor. © CCC

Cred că trec drept scriitorul fericirii pentru că gândesc că trebuie să fii fericit în ciuda tuturor celorlalte lucruri. © CCC

A fi scriitor inseamna a fi un sfant, a fi un martir, a fi un Dumnezeu.

Gândurile zboară și cuvintele merg pe jos. Asta e toată drama scriitorului. (Jurnal) © CCC

Prin Shakespeare, toate naţiunile care s-au deschis influenţei operei lui, întreaga omenire a devenit mai lucidă, mai clară şi mai adâncă în înţelegerea omului. Cunoaşterea mecanismului pasiunilor, a tuturor motivelor active în sufletul omenesc şi a diferenţierilor individuale ale acestuia au făcut progrese enorme prin drama shakespeariană.

Jean d'Ormesson este legat de amintirile vechi și pioase ale jurnalistului care am fost și ale cititorului de cărți franțuzești care sunt. © CCC

Stiu ca nu e nici o legatura intre opera si om, ca nu trebuie sa judec decat opera si nu legenda buna sau rea care se creeaza in jurul autorului. (Însemnările mele)

Tocmai intenționam să nu mai dau interviuri. Ai văzut că sunt destul de multe. M-am lăsat descusut... și n-am spus nimic. Nu e bine să se știe chiar tot ce ai pe inimă; ca literatură – căci atunci nu mai prezinți în fața ta nici un mister. Începi să citești prin reviste cam cine ești și cu ce te ocupi. Asta e plictisitor: să afli mereu că ești scriitor, după cum însuți ai mărturisit-o nu știu cui.

Curios! Acest om de constituție delicată, timid și discret, îmbătrânit înainte de vreme și care a murit la 52 de ani, doborât de accidentul fatal al unicului său fiu Alexandru, era înzestrat cu o remarcabilă energie retorică de poeta vates, în linia lui Andrei Mureșanu, ridicată la cea mai înaltă expresie de Octavian Goga. Poeziile Un cântec barbar, Decebal către popor, Exossibus ultor, In opressores, Noi vrem pământ, datând toate din 1893, și Pentru libertate din 1903 dau glas revoltei împotriva asupririi naționale și sociale, păstrându-și valoarea artistică și după încetarea revendicărilor, ca documente ale demnității unui popor ce nu suportă subjugarea, începând cu aborigenii daci, ridicați împotriva romanilor (Un cântec barbar). (Despre Coșbuc) Poeta vates sau doar vates: poet inspirat, poet vizionar, care impresionează prin tonalitatea elevată a versurilor pătrunse de sacralitate, prin intensitatea sentimentelor umanitare și prin înalta tonalitate retorică a versurilor; la romani: profet.

Vedeți, eu nu m-am considerat niciodată „scriitor” în accepția generală a cuvântului, adică aceea de creator de ficțiune. Doar pregătirea mea de specialitate, de istoric al literaturii universale şi comparatiste, a stat la temelia „operei" pe care am ilustrat-o în cea mai mare măsură. Sigur că se întâinesc şi alte preocupări în cele peste 20 de cărţi publicate de mine în decursul anilor (memorialistică, critică muzicală şi de arte plastice), mărturisesc chiar şi păcatul poeziei săvârşit în prima tinereţe, sub înrâurirea poeziei germane, de la Hölderlin şi Novalis până la Rilke şi Trakl. Însă frecventarea unei arii atât de întinse de literatură, ca aceea pe care am predat-o la cursuri şi cu care mă familiarizasem încă din vremea adolescenţei şi a studenţiei, mi-a permis formarea unor opinii poate prea personale despre literatură şi făuritorii ei. Aş începe cu prima condiţie a unei conştiinţe scriitoriceşti: autoexigenţa unei formaţiuni culturale solide, din care nu poate lipsi cunoaşterea limbilor şi a literaturilor străine. Nici unul dintre scriitorii noştri de seamă n-a pornit de la punctu I zero al informaţiei culturale. Nu te poţi aşeza la masa de scris şi să începi a umple pagini cu ce-ţi trece prin minte, deşi post-modemiştii noştri am impresia că aşa procedează. A doua condiție, a exigenţei conştiinţei scriitoriceşti în evaluarea relaţiei cu publicul. Ce dă artistul cititorului său? Îi lărgeşte orizontul cunoaşterii, îl poartă mai adânc înspre drama condiţiei umane, îl înalță pe verticala divină a transcendenţei, îmbogăţeşte limba? Căci fiecare lectură trebuie să aducă cititorului un plus de cunoaştere sau de frumuseţe. Altfel nu-şi poate obţine scriitorul credibilitatea de care are nevoie pentru a fi considerat ca atare. Cât despre limbă, instrument al comunicării, ce putem spune decât că ea constituie ritmul și tonalitatea particulară a operei de artă care este cartea. Dar ştiu că din nefericire vorbesc degeaba. Frumoasa noastră limbă, atât de bogată, atât de nobil mlădiată de marile talente, de la Eminescu, la Arghezi, Blaga, lon Barbu şi până la Nichita Stănescu, loan Alexandru (ca să nu-i numesc decât pe cei mari), trece printr-un grav proces de degradare care pare şi ireversibil. După câte noutăţl citesc şi aud cu tristeţe, îmi dau seama tot mai clar de generalitatea fenomenului, încurajat de „prestaţiile lingvistice" ale presei şi televiziunii, care sărăcesc, slăbesc şi vulgarizează limba. Și fenomenul cel mai periculos este că nimeni nu mai citeşte. În schimb, se scrie!! Dar cu ce conştiinţă scriitoricească? Nu se mai ştie...

Un scriitor nu își alege temele, temele îl aleg pe el. (Romancierul și demonii săi) © CCC

Cred că nu greşesc dacă spun că un scriitor, conştient de valoarea şi de rolul său în societate, nu are de ce să caute – în sensul că nu are de ce să prefere – anturajul unor scriitori mediocri. Iată de ce, în modestia mea destul de orgolioasă, eu mă vâr mereu între cei mai buni, pentru că numai vecinătatea lor mă stimulează. Când voi deprinde ce anume este invidia – lucru pe care nu-l văd posibil! – nu voi mai fi eu însumi. Pe mine, umbra pe care o aruncă asupra mea orice mare poet mă luminează.

Nu exista scriitor atat de ridicol incat sa nu-l fi socotit cineva excelent.

Toate tainele sufletului unui scriitor, toate experientele sale, toate calitatile spiritului sau sunt gravate in opera sa. (Orlando) © CCC

Altă dată, venind de la Paris, și-a prins de șaua calului o geantă mare cu hârtii importante. Geanta era prinsă prost și a căzut. Curierul trecând pe acolo, ridică geanta și, după ce îl vede pe La Fontaine, îl întreabă dacă a pierdut ceva. Băiatul ăsta se uită în jur: „Nu, spune, nu am pierdut nimic. — Iată o geantă pe care am găsit-o, spuse celălalt. - Ah! este geanta mea! exclamă La Fontaine; este tot ce am." L-a ținut între brațe până la cabana de vânătoare. (Povești) © CCC

Un tinerel al literaturii și poeziei, pe nume La Fontaine, este încă un mare visător. Tatăl său, care este director peste apele și pădurile de la Château-Thierry din Champagne, fiind la Paris pentru un proces, i-a spus: „Uite, du-te repede și fă lucrul acesta, e urgent.” La Fontaine pleacă și de îndată ce iese din casă, uită ce i-a spus tatăl său. Se întâlnește cu câțiva dintre camarazii săi după care, după ce aceștia l-au întrebat dacă avea treabă, iar La Fontaine le-a spus „Nu”, s-au dus cu toții la un spectacol de comedie. (Povești) © CCC

La 30 de ani, se spune că eşti "strălucitor". La 40 de ani, se spune că ai "talent". La 50 de ani, se spune că ai "geniu". La 60 de ani, se spune că eşti "răsuflat". La 70 de ani, se spune "încă n-a murit"? (Egoistul romantic)

Corneille ne subjugă caracterelor şi ideilor lui, iar Racine se conformează ideilor noastre; Corneille zugrăveşte oamenii care ar trebui să fie, iar Racine – aşa cum sunt. În Corneille găsim mai mult din ceea ce se cade chiar să luăm ca model, în Racine găsim mai mult din ceea ce recunoaştem în alţii sau din ce simţim noi înşine. Unul te înalţă, te uimeşte, te stăpîneşte, te învaţă; celălalt îţi place, te răscoleşte, te înduioşează, te pătrunde.

Poet obiectiv, Coșbuc se referă numai prin excepție la propriu-i eu. Cea mai reușită autodefiniție și-a dat-o în Povestea cântării din Ziarul unui pierde-vară. (Despre Coșbuc)