O inteligenta oricat de originala, de superioara ar fi, daca se afirma prea zgomotos, daca nazuieste sa se impuna cu orice pret tuturor, daca se proclama strident in Agora, cade in trivial, provoaca suspiciuni. Exista inteligente cu ceva agresiv in formele manifestarii, cu ceva provocator si plebeu, lipsit de eleganta si stil, care nu invioreaza spiritele din jur, nu le invita la dialog, ci le indispun, le silesc sa se retranseze in tacere, taie orice elan participativ si - in loc sa celebreze ideea - o manjesc.
Daca nu omul - cine sa ia cu asalt imposibilul?
In iubirea incipienta, “as vrea sa te cunosc” nu este expresia unui deziderat conventional, social, ci a unuia mult mai serios si adanc: cognitiv, la modul metafizic.
As vrea sa fiu amurg la geamurile tale.
Să mă scol tot cu soarele
Iasomiei în palme;
Să mă ştiu tot cu zorile
În inima mea;
Să aud dimineţile
Acelaşi blând glas;
Asta-mi doresc eu!
Să apun fără ură,
Să-nnoptez împăcat;
Să mă aflu în vise
Prin sori de săringăş;
Să adorm ascultând
Acelaşi blând glas;
Asta-mi doresc eu!
(Cânticel)
(traducere de Ion Frunzetti)
A face escale în arhipelaguri livrești.