Daca aceasta este cafea, te rog, adu-mi un ceai, iar daca este ceai, te rog, adu-mi o cafea.
© CCC
Timpul este elastic. Cu putina indemanare putem parea ca suntem mereu intr-un loc si sa fim mereu intr-altul.
(Parintii teribili)
© CCC
Pentru a conduce la întâmplare, trebuie să fii singur. De îndată ce sunt doi, mergi întotdeauna undeva.
(Vertigo)
© CCC
Oamenii mari nu pricep niciodata nimic si este obositor pentru copii sa le dea intruna explicatii.
Dacă ar fi două păsări pe un gard, ar pune pariu cu tine pe cea care ar zbura prima.
(Faimoasa broască săltăreață)
© CCC
Unele teorii si ipoteze seamana cu acele inventii tehnice de care ne folosim foarte bine, dar pe care nu le intelegem pe deplin.
Pentru orice problema complicata exista o solutie simpla - si aia, gresita.
Pot să-l iert pe Alfred Nobel pentru că a inventat dinamita, dar numai o persoană diabolică a putut să inventeze Premiul Nobel.
Femeile sunt cei mai buni psihanaliști până când se îndrăgostesc. Apoi devin cei mai buni pacienți.
© CCC
Cand un filosof iti raspunde, nu mai intelegi nici ce l-ai intrebat.
Nu există nimic mai plictisitor decât o reuniune electorală. Într-o zi, am adormit în timpul propriului meu discurs.
(Le Nouvel Observateur - 14 martie 1986)
© CCC
Am urmat un curs de citire rapidă și am putut citi „Război și pace” în douăzeci de minute. Este vorba despre Rusia.
© CCC
Dacă un bărbat afirmă că el e şeful în casă, înseamnă că minte şi în alte cazuri.
De ce să contrazici o femeie? Este mult mai ușor să aștepți ca ea să se răzgândească.
© CCC
Toţi oamenii se nasc comedianți, cu excepția câtorva actori.
Am sentimentul că undeva, în interiorul tău, există cineva pe care nimeni nu îl cunoaşte.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.