Ce-ncet o fericire se-nfiripă!
Ce repede o fericire piere!
Din tinereţea-mi plină de durere,
Dacă-am trăit, n-a fost decît o clipă,
Şi-acel extaz un greu tribut îmi cere!
Speranţa-i dulce, chiar dacă-i deşartă:
Măcar ne-alină, viaţa de-i amară;
Dar mie-n vînt iluziile-mi zboară,
Şi-n al meu suflet azi speranţa-i moartă:
E-un suflet, vai! întruna ros de jale,
Un suflet istovit, sătul de toate,
Ce din trecut ar vrea să-i iasă-n cale
Fugarii zori ai fericirii sale
Şi-averile ce-acum îi sînt luate.
Prezentul însă, cu imagini clare,
Mă urmăreşte cînd un vis mă-mbată,
Iar adevărul crud, fără-ndurare,
Un sfat îmi dă: să nu mai plîng vreodată.
Pierdut-am tot: delir şi-nvolburare,
Plăceri cuminţi, avîntul, răzvrătirea,
Păcate dulci, nădejdi mîngîietoare;
Pierdut-am tot: mi-a mai rămas iubirea.
(Ce-ncet o fericire...)
(Traducere Teodor Boşca)
Nebun e printre muritori acela care se bucura crezand ca fericirea lui e fara capat, caci soarta in jocurile ei e ca paiata ce salta ici si colo. Nimeni nu-i intruna fericit.
Este mai usor de recunoscut eroarea, decat de gasit adevarul; aceea sta la suprafata… acesta-i in adancime.
Lumea aceasta, teatru de orgoliu si de ratacire, este plina de nefericiti care vorbesc despre fericire.
Cel ce pe sine nu se poate stapani
ce bucuros ar vrea sa stapaneasca pe vecin.
Dintre toţi cei consideraţi fericiţi, nici unul nu este.
© CCC
A descoperi lipsurile nu este suficient, daca nu propui si mijloacele de indreptare.
Prima conditie a fericirii se afla in noi insine.
Primul si ultimul lucru care se cere geniului este iubirea adevarului.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.