Citate despre Academie

Cine nu crede în jurământul altora știe că el însuși este un sperjur. © CCC

Optzeci de ani este vârsta pubertății academice. (Jurnal) © CCC

Urăsc omenirea, pentru că mă consider unul dintre cei mai buni dintre oameni și știu cât de rău sunt. © CCC

Academia, nemuritori de rând. (Jurnal) © CCC

Academia Franceză: denigrați-o, dar încercați să faceți parte din ea, dacă puteți. (Dicţionar de idei primite) © CCC

Dintr-o sută de sfaturi bune, oferite de bunăvoie, doar unul este primit cu răbdare și recunoștință. (Satira literară) © CCC

Academiile noastre servesc mult mai mult la înmulțirea lingușirilor în rândul oamenilor și a dependenței servile a oamenilor săraci și studioși de oamenii bogați și ignoranți, decât la înmulțirea și creșterea artelor și științelor. Ce mare bine i-au făcut Italiei acele multe academii de care a fost plină atâţia ani? Ne-au făcut superiori în cunoștințe față de englezi care au doar una sau față de francezi care au puține? (Satira literară) © CCC

Nu intri niciodată singur în Academia Franceză. Intri în ea cu umbrele dragi ale celor care nu mai sunt. (Discurs de acceptare în Academia Franceză, 23 octombrie 2014) © CCC

Totuși, mi-aș fi dorit să numiți măcar treizeci dintre acei scriitori care, după părerea dumneavoastră, scriu mai bine decât mine în Italia, ca să învăț de la ei să scriu puțin mai bine decât mine. (Satira literară) © CCC

Orgoliul... este copilul ignoranței. © CCC

Academiile sunt societăți comice în care se păstrează seriozitatea. © CCC

Nu se poate spune cât de mult sunt superioare femeile față de bărbați pentru modestie, flexibilitate, amabilitate, compasiune, pentru bunele maniere și pentru acele alte virtuți care fac viața de zi cu zi mai ușoară și mai puțin plictisitoare decât este în mod obișnuit. © CCC

Se spune că Alfred de Musset venea doar din când în când la Academie. La intrare, îl întreba pe Pingard: - Dl. Victor Hugo a venit azi la Academie? Iar când Pingard îi răspundea că nu: - Atunci, relua Musset, nu e nimeni. Plec. După care, se răsucea pe călcâie și pleca acasă. (Din întâmplările vieții)

***

Despre Antonius Pingard (1797-1885), șeful secretariatului Institutului Franței Trei generații din această familie au ocupat funcții la Institutul Franței din Paris, fiind astfel familiari cu zoologul André Marie Constant Duméril, cu fiul său, de asemenea zoolog, Auguste și cu confrații lor. Primul, Jean Pingard (1757-1830), era administrator la Luvru al sălilor fostelor Academii dizolvate în 1793, apoi ușier la Institut. I-a urmat unul dintre cei doi fii ai săi, Antonius Pingard. O comisie a Academiei de Arte Frumoase a considerat că este necesar, „dată fiind boala prelungită a domnului Cardot, agent special și șef al secretariatului, să se alăture temporar domnul Antonius Pingard pentru a-l ajuta în atribuțiile sale și înlocuirea lui dacă este cazul” (şedinţa din 29 februarie 1840). Timp de 46 de ani, Antonius Pingard a condus în această funcție importantă în care s-a ocupat și de arhive, contabilitate, tipărire de memorii etc. Din corespondența intensă generată de aceste activități, multe scrisori adresate artiștilor sau primite de la aceștia apar în diverse arhive și acte de vânzări (Victor Hugo, Halévy, Berlioz, Scribe etc.). Biblioteca Institutului Franței păstrează 3 volume de Desene, portrete, cheltuieli și peisaje schițate, în cea mai mare parte în timpul ședințelor Institutului, de diverși academicieni și culese de Antonius Pingard, primul ușier al Institutului (1830-1859); portrete atribuite academicienilor Emile Perrin, Paul Delaroche, Hippolyte Flandrin, François Heim, Philippe Lemaire, Alexandre Lenoir etc. Fiica lui Antonius, Julia Pingard (1829-1905), asistenta tatălui său la Institut începând din 1848, i-a succedat în 1886, dar multă vreme a îndeplinit toate funcțiile, lăsând doar ceremoniile în sarcina tatălui său, în calitate de șef onorific al secretariatului Institutului Franței. Unul din frații Goncourt (Jurnal, 11 februarie 1875) l-a descris astfel: „Mi s-a dat un bilet [pentru o recepție la Academie], și în această dimineață, după micul dejun, plecăm, prințesa, domnișoara de Galbois, Benedetti, generalul Chauchard și eu, la Institut. Aceste festivități ale inteligenței sunt destul de prost organizate și, pe o vreme foarte rece, stăm la coadă, îndelung, între polițiști îmbufnați și trubaduri surprinși de busculada iscată între frumoasele doamne cu trăsuri și domnii cu rozete de ofițeri ai Legiunii de Onoare. În sfârșit, suntem la ușă. Apare un majordom. Nu, este ilustrul Pingard, o celebritate pariziană care își datorează o parte din notorietate faptului că este morocănos, un bărbat îmbrăcat tot în negru, cu dinți neregulați și mormăitul unui buldog iritat. Ne conduce într-un vestibul, împodobit cu statui de oameni mari, arătând foarte plictisit de reprezentarea lor în marmură, prea academică, dispare pentru o clipă, apoi reapare și o mustră aspru pe prințesă – pe care se preface că nu o recunoaște – pentru că a trecut de o anumită linie a podelei." Institutul Franței (Institut de France) este o instituție academică franceză fondată la 25 octombrie 1795 și cuprinde cinci academii: Academia Franceză Academia de înscrisuri și beletristică (Académie des inscriptions et belles-lettres) Academia Franceză de Științe Academia de Științe Morale și Politice (Académie des sciences morales et politiques) Academia de Arte (Académie des beaux-arts). © CCC

Poezia constă în a spune, în mod studiat, un lucru obișnuit. © CCC

Doamnele mele, țineți cont de asta și amintiți-vă mereu: cel mai mare dușman al vostru este propria voastră compasiune, care vă face să comiteți majoritatea greșelilor voastre. © CCC

Una este să fii om învățat și alta este să fii om mare. © CCC

Sângele nobil este un accident al norocului; faptele nobile îi caracterizează pe cei cu adevărat mari. © CCC

După părerea mea, fericirea constă, în general, în moderație și mediocritate în toate. © CCC