Citate despre Academie

Optzeci de ani este vârsta pubertății academice. (Jurnal) © CCC

Academiile noastre servesc mult mai mult la înmulțirea lingușirilor în rândul oamenilor și a dependenței servile a oamenilor săraci și studioși de oamenii bogați și ignoranți, decât la înmulțirea și creșterea artelor și științelor. Ce mare bine i-au făcut Italiei acele multe academii de care a fost plină atâţia ani? Ne-au făcut superiori în cunoștințe față de englezi care au doar una sau față de francezi care au puține? (Satira literară) © CCC

Trebuie sa stii cu cine sa fii indraznet.

Ar mai trebui scurtate tiradele exagerate care ascund sentimente mediocre; ca şi cum bogăţia sufletească nu s-ar revărsa câteodată în metaforele cele mai goale, pentru că nimeni, niciodată, nu-şi poate exprima exact cum trebuie nici cerinţele, nici concepţiile, nici durerile, şi pentru că graiul omenesc e ca o căldăruşă spartă, în care batem mereu nişte melodii bune să facă urşii să joace, atunci când noi am vrea să înduioşăm stelele. (Doamna Bovary)

Ciudat este ca omul adesea se teme tocmai de ceea ce spera.

Valoram ceva prin aspiratia noastra…Un suflet se masoara prin dorinta sa, dupa cum judecam catedralele, de la departare, dupa inaltimea clopotnitelor lor.

Aș vrea, atunci când ne întâlnim, între noi să domine mai mult calm. Îmi place să îmi petrec timpul cu tine, fără să fii impetuoasă. Acţiunile furtunoase de care ne bucurăm în tinereţe, devin obositoare la maturitate. Îmbătrânesc.

Academia Franceză: denigrați-o, dar încercați să faceți parte din ea, dacă puteți. (Dicţionar de idei primite) © CCC

Academiile sunt societăți comice în care se păstrează seriozitatea. © CCC

Trebuie sa simti puternic pentru a gandi si a gandi pentru a exprima.

Intereseaza-te de viata. Acest spectacol este destul de mare pentru a umple toate sufletele. Dar trebuie munca si forta.

Nu-i deșert, nu-i prăpastie, nici ocean pe care nu le-aș putea trece cu tine. Cu cât vom trăi mai mult împreună, viața va fi ca o îmbrățișare tot mai strânsă, mai deplină! Nu ne va mai tulbura nimic, nici o grijă, nici o piedică! Vom fi singuri, numai unul al altuia, pe veci… (Doamna Bovary)

Artistul trebuie să fie în opera sa precum Dumnezeu în creaţie, invizibil şi atotputernic.

Academia, nemuritori de rând. (Jurnal) © CCC

Acum douăsprezece ore eram încă împreună și chiar ieri pe vremea asta te strângeam în braţe. Cât de mult pare să fi trecut de atunci! Noaptea este acum lină și călduroasă. Pot auzi magnolia măreaţă de sub fereastra mea cum foșnește în bătaia vântului, iar când îmi ridic privirea văd oglindirea lunii în apa râului. Papucii tăi de casă, micuţi, se află în faţa mea acum în timp ce scriu... Vreau să îţi aduc numai fericire și să te înconjur cu o stare de calm, un extaz nesfârșit – pentru a te răsplati măcar puţin pentru dragostea pe care ai revărsat-o asupra mea. (Gustave Flaubert către Louise Colet, 3 August 1846) © CCC

Iubirea, trebuia să vină pe neaşteptate, cu tunete şi fulgere – uragan din cer care se prăbuşeşte peste viaţă, o schimbă total, smulge voinţele precum frunzele şi târăşte cu el în furtună inima. (Doamna Bovary)

Se spune că Alfred de Musset venea doar din când în când la Academie. La intrare, îl întreba pe Pingard: - Dl. Victor Hugo a venit azi la Academie? Iar când Pingard îi răspundea că nu: - Atunci, relua Musset, nu e nimeni. Plec. După care, se răsucea pe călcâie și pleca acasă. (Din întâmplările vieții)

***

Despre Antonius Pingard (1797-1885), șeful secretariatului Institutului Franței Trei generații din această familie au ocupat funcții la Institutul Franței din Paris, fiind astfel familiari cu zoologul André Marie Constant Duméril, cu fiul său, de asemenea zoolog, Auguste și cu confrații lor. Primul, Jean Pingard (1757-1830), era administrator la Luvru al sălilor fostelor Academii dizolvate în 1793, apoi ușier la Institut. I-a urmat unul dintre cei doi fii ai săi, Antonius Pingard. O comisie a Academiei de Arte Frumoase a considerat că este necesar, „dată fiind boala prelungită a domnului Cardot, agent special și șef al secretariatului, să se alăture temporar domnul Antonius Pingard pentru a-l ajuta în atribuțiile sale și înlocuirea lui dacă este cazul” (şedinţa din 29 februarie 1840). Timp de 46 de ani, Antonius Pingard a condus în această funcție importantă în care s-a ocupat și de arhive, contabilitate, tipărire de memorii etc. Din corespondența intensă generată de aceste activități, multe scrisori adresate artiștilor sau primite de la aceștia apar în diverse arhive și acte de vânzări (Victor Hugo, Halévy, Berlioz, Scribe etc.). Biblioteca Institutului Franței păstrează 3 volume de Desene, portrete, cheltuieli și peisaje schițate, în cea mai mare parte în timpul ședințelor Institutului, de diverși academicieni și culese de Antonius Pingard, primul ușier al Institutului (1830-1859); portrete atribuite academicienilor Emile Perrin, Paul Delaroche, Hippolyte Flandrin, François Heim, Philippe Lemaire, Alexandre Lenoir etc. Fiica lui Antonius, Julia Pingard (1829-1905), asistenta tatălui său la Institut începând din 1848, i-a succedat în 1886, dar multă vreme a îndeplinit toate funcțiile, lăsând doar ceremoniile în sarcina tatălui său, în calitate de șef onorific al secretariatului Institutului Franței. Unul din frații Goncourt (Jurnal, 11 februarie 1875) l-a descris astfel: „Mi s-a dat un bilet [pentru o recepție la Academie], și în această dimineață, după micul dejun, plecăm, prințesa, domnișoara de Galbois, Benedetti, generalul Chauchard și eu, la Institut. Aceste festivități ale inteligenței sunt destul de prost organizate și, pe o vreme foarte rece, stăm la coadă, îndelung, între polițiști îmbufnați și trubaduri surprinși de busculada iscată între frumoasele doamne cu trăsuri și domnii cu rozete de ofițeri ai Legiunii de Onoare. În sfârșit, suntem la ușă. Apare un majordom. Nu, este ilustrul Pingard, o celebritate pariziană care își datorează o parte din notorietate faptului că este morocănos, un bărbat îmbrăcat tot în negru, cu dinți neregulați și mormăitul unui buldog iritat. Ne conduce într-un vestibul, împodobit cu statui de oameni mari, arătând foarte plictisit de reprezentarea lor în marmură, prea academică, dispare pentru o clipă, apoi reapare și o mustră aspru pe prințesă – pe care se preface că nu o recunoaște – pentru că a trecut de o anumită linie a podelei." Institutul Franței (Institut de France) este o instituție academică franceză fondată la 25 octombrie 1795 și cuprinde cinci academii: Academia Franceză Academia de înscrisuri și beletristică (Académie des inscriptions et belles-lettres) Academia Franceză de Științe Academia de Științe Morale și Politice (Académie des sciences morales et politiques) Academia de Arte (Académie des beaux-arts). © CCC

Plănuiesc să fiu la Veneția pe la începutul lunii iunie și abia aștept. Nu-mi va păsa de pictura venețiană de care sunt îndrăgostit. (Corespondență, 9 aprilie 1851) © CCC

Orgoliul este o fiara care vietuieste in pesteri intunecate si in deserturi; vanitatea, dimpotriva, sare ca un papagal din creanga in creanga si palavrageste toata ziua.

Nu există nici o părticică de viață care să nu poarte poezie în ea. © CCC