Ar mai trebui scurtate tiradele exagerate care ascund sentimente mediocre; ca şi cum bogăţia sufletească nu s-ar revărsa câteodată în metaforele cele mai goale, pentru că nimeni, niciodată, nu-şi poate exprima exact cum trebuie nici cerinţele, nici concepţiile, nici durerile, şi pentru că graiul omenesc e ca o căldăruşă spartă, în care batem mereu nişte melodii bune să facă urşii să joace, atunci când noi am vrea să înduioşăm stelele.
(Doamna Bovary)
Avem nevoie de cateva cuvinte pentru a exprima esentialul.
(Viitorul poeziei)
© CCC
Aș vrea, atunci când ne întâlnim, între noi să domine mai mult calm. Îmi place să îmi petrec timpul cu tine, fără să fii impetuoasă. Acţiunile furtunoase de care ne bucurăm în tinereţe, devin obositoare la maturitate. Îmbătrânesc.
Acum douăsprezece ore eram încă împreună și chiar ieri pe vremea asta te strângeam în braţe. Cât de mult pare să fi trecut de atunci! Noaptea este acum lină și călduroasă. Pot auzi magnolia măreaţă de sub fereastra mea cum foșnește în bătaia vântului, iar când îmi ridic privirea văd oglindirea lunii în apa râului. Papucii tăi de casă, micuţi, se află în faţa mea acum în timp ce scriu... Vreau să îţi aduc numai fericire și să te înconjur cu o stare de calm, un extaz nesfârșit – pentru a te răsplati măcar puţin pentru dragostea pe care ai revărsat-o asupra mea.
(Gustave Flaubert către Louise Colet, 3 August 1846)
© CCC
Cineva ar putea obiecta: „Dar tu nu te exprimi ca Cicero”. Și ce-i cu asta? Nu sunt Cicero. Dar cred că îmi exprim propriul eu.
(Epistolae 8, 16. Citat în Literary Imitation in the Italian Renaissance (Imitația literară în Renașterea italiană), 1995, de Martin L. McLaughlin, p. 203).
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.