Curba ochilor tăi face înconjurul inimii mele,
Rotindu-se ca într-un dulce dans,
Aureolă a timpului, leagăn statornic al nopții
Și dacă nu mai știu tot ce-am trăit
E pentru că ochii tăi nu-ntotdeauna m-au privit.
File ale zilelor și spumă de rouă,
Trestii legănate de vânt, surâsuri parfumate,
Aripi acoperind lumea de lumină,
Bărci doldora de cer și de mare,
Vânători de sunete și torente de culori,
Parfumuri născute în cuibarul aurorelor
Ce se-odihnesc mereu pe galbenul-pai al stelelor,
Așa cum ziua se însoțește cu puritatea
Întreaga lume se însoțește cu ochii tăi inocenți
Și tot sângele-mi curge în privirile lor.
(Curba ochilor tăi, vol. Capitala durerii, 1926)
Această poezie este, cu siguranță, un cântec de dragoste pentru Gala (de care s-a desparțit ulterior, ea devenind soția lui Salvador Dali), dar este și un cântec dedicat iubirii, un imn închinat iubirii.
Copyright © CCC
Totul inseamna sa spui tot
Si cuvintele imi scapa.
© CCC
Ai dreptate, cuvintele lipsesc, inima e plină, vorbele sunt goale, cum putem spune că iubim? Cum să-ţi exprimi iubirea ? Cum aş putea să-i spun asta unei femei ca tine? Cu ce cuvinte să descriu acest amestec de tandreţe, respect, apreciere, admiraţie, devotament şi adoraţie pe care un suflet ca al tău îl naşte într-o inimă ca a mea? Renunţ. Limbajul omenesc nu este făcut pentru a exprima infinitul şi mă mulțumesc doar să îţi spun că te iubesc!
(Scrisoare către Léonie d’Aunet)
© CCC
Aud vibrand vocea ta in toate zgomotele lumii.
J'entends ta voix dans tous les bruits du monde.
Care dintre noi doi l-a inventat pe celalalt?
(In lipsa tacerii)
© CCC
Cineva ar putea obiecta: „Dar tu nu te exprimi ca Cicero”. Și ce-i cu asta? Nu sunt Cicero. Dar cred că îmi exprim propriul eu.
(Epistolae 8, 16. Citat în Literary Imitation in the Italian Renaissance (Imitația literară în Renașterea italiană), 1995, de Martin L. McLaughlin, p. 203).
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.