Eram antifamilie, eram antisocial, intr-un cuvant, artist. Activitatea artistica nu poate fi decat contrara moralei, ratiunii, familiei.
Amorul propriu se strecoara chiar si in inimile care slujesc drept templu celor mai inalte virtuti.
Amorul-propriu, greșit înțeles, distruge și cele mai mari merite.
(Cele patru fiice ale doctorului March / Micuțele doamne)
© CCC
Cu cat esti mai fericit, cu atat dai mai putina atentie fericirii.
Bunul-simt: ceva de genul sanatatii contagioase.
Orice am face, iubirea de sine este întotdeauna motivul mai mult sau mai puțin ascuns al acțiunilor noastre.
© CCC
Fiecărei păsări îi place să se audă cântând.
Proverb englezesc
© CCC
Tipii ăştia frumoşi, care se cred buricul pămîntului, te roagă tot timpul să le faci cîte un mare serviciu. Şi asta numai şi numai pentru că se iubesc la nebunie şi îşi închipuie că nu se poate să nu-i iubeşti şi tu şi că mori să le faci servicii. Într-un fel, e amuzant!
(De veghe în lanul de secară)
O, amor propriu! Tu parghie cu ajutorul careia Arhimede voia sa ridice globul pamantesc!
Acela care nu se iubeste pe sine insusi nu stapaneste nimic pe lumea asta.
("Caiete")
Dictaturile sunt strazi cu sens unic. Democratiile, strazi cu doua sensuri.
Este mai greu sa nu invidiezi un prieten fericit decat sa fii generos cu un prieten nefericit.
Natura acestui amor-propriu si a eului uman este sa nu se iubeasca decat pe sine si sa nu se ia in considerare decat pe sine.
Amorul-propriu este cel mai mare lingușitor.
(Maxime)
Amorul propriu este un animal curios care poate dormi chiar si sub cele mai crunte lovituri, dar se trezeste, ranit de moarte, la o simpla zgarietura.
Raportul intre alfabetism si analfabetism este constant, dar in ziua de azi analfabetii stiu sa citeasca.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.