André Malraux
André Malraux, Georges André Malraux, 3 nov. 1901 – 23 nov. 1976, scriitor, istoric de artă, ziarist, om politic și intelectual francez. A fost ministru al culturii în perioada Charles de Gaulle, între 1958-1968. A trăit 75 de ani.
A fost esențialmente autodidact, atras de aventură, anticolonialist convins, participant activ în mișcările revoluționare din Indochina, a luptat în Războiul Civil Spaniol și a făcut parte din Rezistența Franceză în Al Doilea Război Mondial.
André Malraux și-a întrerupt studiile la vârsta de 17 ani, dar cultura sa literară i-a permis în scurt timp să lucreze ca librar sau vânzător de cărți.
A publicat la scurt timp după primele sale articole și a frecventat lumea artistică și literară din Paris.
În esență autodidact și tentat de aventură, André Malraux a ajuns în Indochina, unde a colaborat la un ziar anticolonialist și a fost închis între 1923-1924 pentru sustragerea și ascunderea antichităților sacre ale khmerilor. Astfel, în 1923, aflat într-o misiune în Cambodgia, a fost arestat împreună cu soția pentru că a prelevat statui dintr-un templu. Plasat în arest, a fost eliberat datorită unei mobilizări a intelighenției pariziene condusă de soția sa Clara, care a putut să se întoarcă în Franța.
Revenit în Franța, a transpus această aventură în romanul său Calea regală (La Voie royale) publicat în 1930 și și-a câștigat faima în lumea francofonă odată cu publicarea, în 1933, a romanului Condiția umană (La Condition humaine), un roman de aventură și angajament inspirat de convulsiile revoluționare ale Chinei care a obținut Premiul Goncourt pe 7 decembrie 1933.
A plecat în Saigon și s-a angajat împotriva colonizării creând ziarul L’Indochine, interzis curând de autoritățile franceze. După mai multe călătorii în Orient, André Malraux și-a unit forțele împotriva fascismului în 1933 și, în 1936, a comandat o escadrilă în timpul Războiului Civil Spaniol.
Militant antifascist, André Malraux a luptat între anii 1936-1937 alături de republicanii spanioli. Angajamentul său l-a determinat să scrie romanul său Speranța (L’Espoir), publicat în decembrie 1937, și a realizat o adaptare cinematografică a acestuia, Espoir, sierra de Teruel în 1938.
Simplu soldat, a fost luat prizonier în 1940, dar a evadat repede. S-a stabilit apoi în sudul Franței și nu s-a alăturat Rezistenței decât în martie 1944, sub pseudonimul „colonelul Berger”, luând parte la luptele din timpul Eliberării Franței. A făcut o întâlnire decisivă în 1945, cea a generalului de Gaulle.
După război, s-a atașat generalului de Gaulle, a jucat un rol politic în RPF (Rassemblement du peuple français, partid politic francez creat de Charles de Gaulle în 1947).
Din 1946 până în 1958, a publicat printre altele Vocile tăcerii (Les Voix du silence), Muzeul imaginar (Le Musée imaginaire) și Metamorfoza zeilor (La Métamorphose des dieux).
După revenirea la putere a generalului de Gaulle a devenit ministru de stat și ministru al Culturii din 1959 până în 1969. A fost responsabil în special de crearea Caselor de Cultură (Maisons de la Culture).
La sfârșitul carierei, Malraux a scris romane magnifice despre angajament și paradoxurile acestuia: Calea regală (La Voie royale), Speranța (L’Espoir). A scris apoi numeroase lucrări despre artă precum Muzeul imaginar (Le Musée imaginaire) sau Vocile tăcerii (Les Voix du silence), 1951.
A susținut necrologuri memorabile precum atunci când cenușa lui Jean Moulin a fost transferată în Panteon pe 19 decembrie 1964 sau în timpul înmormântării lui Le Corbusier pe 3 septembrie 1965 în curtea Muzeului Luvru sau a lui Georges Braque. În 1996, pentru a douăzecea aniversare de la moartea sa, pe 23 noiembrie 1976, cenușa lui Malraux a fost la rândul ei transferată în Panteon.
Opere principale:
– romane: Cuceritorii, 1928; Calea regală, 1930; Speranța, 1937, inspirat din evenimentele războiului civil din Spania; capodopera Condiția umană, 1933, Premiul Goncourt;
– eseuri: Metamorfoza zeilor, 1957;
– istoria artei și critică: eseul Muzeul imaginar, 1947, devenit ulterior prima parte din Vocile tăcerii, 1951; Psihologia artei;
– memorialistică: Antimemorii, 1967;
– altele: Timpul disprețului, 1935; Nucii din Altenbourg, 1943, fragment păstrat din La lutte avec l’ange (“Lupta cu îngerul”), parțial distrus; Creația artistică, 1948; Moneda absolută, 1950; Stejarii pe care îi doborâm, 1971; Coarda și șoarecii, 1973; Capul de obsidian și Lazăr, 1974.