Pe tărâmul artelor este cu neputință să desemnezi un creator ca fiind cel mai mare. Nici dintre muzicieni, nici dintre pictori ori sculptori, cu atât mai puțin dintre poeți nu poți alege unul singur, deoarece se găsesc oricând şi oriunde atâția care-l concurează la întâietate. Cu atât mai grea e selecția când e vorba de o opțiune personală. Şi mai spinoasă încă în cazul unui profesor de Literatură universală şi comparată, cum am fost eu şi care a vagabondat prin culturi şi epoci diverse, căutând, cântărind, alegând valori. Cum să nu rămâi copleşit de Homer şi tragicii greci (am scris o monografie despre Sofocle, dar îl prețuiam mult şi pe Eschil), cum să nu te înfioare poezia dantescă în plin Ev Mediu! Dar Renaşterea târzie şi titanii ei! Şi aşa mai departe. Şi doar în Europa!
Astfel încât, nu mă pot mărgini la unul singur dintre poeți, deşi steaua mea fixă pe cerul poeziei rămâne Eminescu, pentru rațiunile explicate în toate cărțile mele despre el.
Cu Shakespeare am păstrat cea mai respectuoasă intimitate, intrând în cele mai mărunte detalii ale textelor sale, prin confruntarea cu traducerile româneşti, pe vremea când eram şi redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (ESPLA). De altfel, inițierea în analiza „marelui Will" am primit-o de la marele meu dascăl, Dragoş Protopopescu, cel mai de seamă shakespearolog romăn, în neuitatele sale seminarii din vremea studenţiei. Am tradus şi câteva sonete, am scris despre ele, demonstrând platonismul inspirației, atât de la modă în epocă. Lucrarea de licență, susținută cu prof. Leon Levițchi, i-am consacrat-o lui. Am scris şi despre câteva din tragediile lui, acea operă care însumează o viziune a întregii condiții umane şi care-şi păstrează până azi adevărul şi prospețimea.
După el, vine Goethe, spiritul universal, neo-clasicul, de care de asemenea mă simt foarte legată şi de care m-am ocupat.
Însă cum volumul englez al operelor complete shakespeariene şi numeroasele volume în germană ale lui Goethe sunt greu de transportat în vacanță, iau cu mine volume izolate din cei pe care îi simt mereu alături: Rilke, Mallarmé, Valéry. Dar nu lipsesc nici Hölderlin, John Keats sau Novalis.
Vedeți, nu e doar unul! Poezia, ca și muzica şi rugăciunea, îmi sunt de nedespărțit, cuvântul şi sunetul fiind o adevărată hrană a omului lăuntric.
Nu e oare unul dintre cele mai sigure criterii ale artei, puterea de a emotiona?
Toată arta este propagandă. Este în mod universal și inevitabil propagandă; uneori inconștient, dar adesea, în mod deliberat, propagandă.
© CCC
Adevarul nu e intotdeauna arta. Arta nu e intotdeauna adevar, dar adevarul si arta au puncte de contact.
Opera de arta e un colt de natura vazut printr-un temperament.
In arta sa nu faci nimic, niciodata, ca altii; in morala, fii ca toata lumea.
Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arta, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa incluzi in cuvinte cateva clipe din viata adevarata, ai savarsit o opera mai pretioasa decat toate frazele din lume.
Niciodată nu-ţi alegi o artă... Nu, arta te alege pe tine.
A realiza reprezentarea nereprezentabilului, ba chiar a invizibilului, a atinge si a percepe impalpabilul.
(Misiunea pictorului)
© CCC
M-am închis în lumină.
Pictori români de prestigiu au poposit în Brebu, comună prahoveană aflată pe malul stâng al Doftanei, la nord-est de Câmpina: pictorul Sava Henţia a locuit aici în anii 1886-1904, găzduindu-l adesea şi pe Nicolae Grigorescu, pentru ca mai târziu, în 1908, Ştefan Luchian să imortalizeze peisaje, case, porturi populare, ansamblul medieval în care a locuit și să lase comunei un adevărat motto: „La Brebu, m-am închis în lumină”.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.