Dacă Belşugul, văzând, egal s-ar da pe sine-n parte,
Nimeni la voi nici ştiinţe n-ar mai practica, nici arte.
Or, astea două duse, cine-ar mai vrea fierar
Să fie, să navigheze, să coasă, s-ajungă el rotar,
Pantofi să facă, ori cărămizi, să tăbăcească piei,
Să spele, să are glia, să secere rodul Demetrei,
De cu putinţ-ar fi a trăi de nimic sinchisit?
(Belșugul)
Vrei să fii bogat? Învaţă nu numai arta de a câştiga bani, ci şi pe aceea de a-i păstra.
(Știința unchiaşului Richard)
Sînt mai bogat decît confraţii mei scriitori, care-s numai literaţi, – ceea ce e o bogăţie imensă – dar n-au, ca mine, acelaşi acces la grădinile paradiziace ale artei, acces care-ţi creşte fiinţa cu fiecare nouă experienţă artistică, cu fiecare nouă descoperire ce faci, în domeniul ştiinţei inefabile de a spune ceea ce nu se poate cuprinde în nicio formulă, ceea ce necesită, cu fiecare nou efort de a spune, crearea limbajului adecvat. Sînt un om sortit de destin să-mi aflu fericirea prin facultatea de a-mi revărsa în suflet toţi artiştii lumii. Şi tuturor artiştilor acestei ţări le pot mulţumi că sînt aşa cum sînt, dacă a fi aşa cum eşti te poate mulţumi!
(Interviu realizat de Mariana Filimon, în revista „Ateneu”, martie 1978).
Trei tirani: legea, tradiția şi necesitatea.
© CCC
Viaţa zămisleşte viaţă. Energia generează energie. Doar cheltuindu-te pe tine te poţi îmbogăţi.
Ceea ce convinge este caracterul celui ce vorbeşte, nu limbajul său.
(Imnuri)
© CCC
De regulă, când se vorbeşte despre teoria infiltrării, aceasta are de-a face cu economia. Cu cât sunt mai înstăriţi cei de pe treapta de sus a societăţii, se pare, cu atât există mai multă bogăţie care să se prelingă şi către oamenii de pe treptele inferioare. Fireşte, în realitate nu se întîmplă niciodată aşa ceva, fiindcă, dacă există două lucruri pe care cei de la vîrf pur şi simplu nu le pot suporta, acestea sunt scurgerile şi inundaţia.
(Hocus-pocus)
Nu jura pentru nimic, nici măcar pentru adevăr.
(Fragmente)
© CCC
Fericit cel care are și bogăţie și minte.
(Fragmente)
© CCC
Bogăția e un văl ce acoperă multe răni.
(Beoțianul)
© CCC
Am fost bogată și am fost săracă. E mai bine să fii bogată.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.