Dacă Belşugul, văzând, egal s-ar da pe sine-n parte,
Nimeni la voi nici ştiinţe n-ar mai practica, nici arte.
Or, astea două duse, cine-ar mai vrea fierar
Să fie, să navigheze, să coasă, s-ajungă el rotar,
Pantofi să facă, ori cărămizi, să tăbăcească piei,
Să spele, să are glia, să secere rodul Demetrei,
De cu putinţ-ar fi a trăi de nimic sinchisit?
(Belșugul)
…primul care, împrejmuindu-și un teren s-a gândit să spună: Acesta e al meu, şi a găsit oameni destul de simpli care să-l creadă, a fost adevăratul fondator al societăţii civile. De câte crime, războaie, omoruri, de câte mizerii şi orori nu ar fi fost cruţat genul uman dacă acela care smulgând ţăruşii sau acoperind şanţul cu pământ, ar fi strigat: “Feriți- vă de a da ascultare acestui impostor. Sunteţi pierduţi dacă uitaţi că roadele sunt ale tuturor şi pământul nu este al nimănui”.
(Discurs asupra inegalităţii dintre oameni)
Putem vedea cât de puțin îi pasă lui Dumnezeu de bogăție după oamenii cărora le-o dăruiește.
(Gânduri pe diverse subiecte)
© CCC
Ce înseamnă abundența? Un cuvânt și nimic mai mult; înțeleptul se mulțumeşte doar cu strictul necesar.
(Fenicienele, 410-404)
Deși toate ideile noi se nasc în Franța, ele nu sunt ușor adoptate aici. Se pare că trebuie mai întâi să înceapă să prospere într-o țară străină.
© CCC
Oamenii, mai ales cei bogați, preferă să aibă un singur copil și să-l facă bogat.
(Jacquou Rebelul)
© CCC
Sînt mai bogat decît confraţii mei scriitori, care-s numai literaţi, – ceea ce e o bogăţie imensă – dar n-au, ca mine, acelaşi acces la grădinile paradiziace ale artei, acces care-ţi creşte fiinţa cu fiecare nouă experienţă artistică, cu fiecare nouă descoperire ce faci, în domeniul ştiinţei inefabile de a spune ceea ce nu se poate cuprinde în nicio formulă, ceea ce necesită, cu fiecare nou efort de a spune, crearea limbajului adecvat. Sînt un om sortit de destin să-mi aflu fericirea prin facultatea de a-mi revărsa în suflet toţi artiştii lumii. Şi tuturor artiştilor acestei ţări le pot mulţumi că sînt aşa cum sînt, dacă a fi aşa cum eşti te poate mulţumi!
(Interviu realizat de Mariana Filimon, în revista „Ateneu”, martie 1978).
Fiecare acțiune a actorului pe scenă ar trebui să fie vizibilă concomitent cu gândurile sale.
© CCC
Toate bogățiile omenești pot crește sau pot dispărea într-o singură zi.
(Aiax)
Bogăția e un văl ce acoperă multe răni.
(Beoțianul)
© CCC
De regulă, când se vorbeşte despre teoria infiltrării, aceasta are de-a face cu economia. Cu cât sunt mai înstăriţi cei de pe treapta de sus a societăţii, se pare, cu atât există mai multă bogăţie care să se prelingă şi către oamenii de pe treptele inferioare. Fireşte, în realitate nu se întîmplă niciodată aşa ceva, fiindcă, dacă există două lucruri pe care cei de la vîrf pur şi simplu nu le pot suporta, acestea sunt scurgerile şi inundaţia.
(Hocus-pocus)
Viaţa zămisleşte viaţă. Energia generează energie. Doar cheltuindu-te pe tine te poţi îmbogăţi.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.