Dacă Belşugul, văzând, egal s-ar da pe sine-n parte,
Nimeni la voi nici ştiinţe n-ar mai practica, nici arte.
Or, astea două duse, cine-ar mai vrea fierar
Să fie, să navigheze, să coasă, s-ajungă el rotar,
Pantofi să facă, ori cărămizi, să tăbăcească piei,
Să spele, să are glia, să secere rodul Demetrei,
De cu putinţ-ar fi a trăi de nimic sinchisit?
(Belșugul)
Sînt mai bogat decît confraţii mei scriitori, care-s numai literaţi, – ceea ce e o bogăţie imensă – dar n-au, ca mine, acelaşi acces la grădinile paradiziace ale artei, acces care-ţi creşte fiinţa cu fiecare nouă experienţă artistică, cu fiecare nouă descoperire ce faci, în domeniul ştiinţei inefabile de a spune ceea ce nu se poate cuprinde în nicio formulă, ceea ce necesită, cu fiecare nou efort de a spune, crearea limbajului adecvat. Sînt un om sortit de destin să-mi aflu fericirea prin facultatea de a-mi revărsa în suflet toţi artiştii lumii. Şi tuturor artiştilor acestei ţări le pot mulţumi că sînt aşa cum sînt, dacă a fi aşa cum eşti te poate mulţumi!
(Interviu realizat de Mariana Filimon, în revista „Ateneu”, martie 1978).
Nu scriu această carte pentru cei sub 18 ani, însă nu văd nici un rău în a le spune tinerilor să fie pregătiţi mai degrabă pentru eşec decât pentru succes, fiindcă eşecul este principalul lucru care li se va întâmpla.
(Hocus-pocus)
A avea fără a te bucura de ceea ce ai nu înseamnă nimic.
(Avarul)
Crescentem sequitur cura pecuniam, Maiorumque fames.
Creșterea avuției aduce după sine grija și foamea de mai mult.
(Horațiu, „Ode”, III, 16, 17.)
(Cartea a III-a, Oda XVI, rândurile 17-18.)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.