Bucuria de a trai o da contrastul, jocul de umbra si lumina, de linie dreapta si franta, bucurie care se afirma strident ca un triumf peste durerea invinsa. Ce voluptate poate sa mai existe acolo unde nu e relief, deosebire, unde totul se anihileaza printr-un etern ritm de compensatie?
Un pesimist cu adevarat e conservator ori chiar retrograd. El neaga progresul si posibilitatea lui. Dar un democrat care se entuziasmeaza de libertate, de egalitate si de fraternitate, are cu siguranta adanci rezerve de optimist.
Alaturi de realitatea reala exista in fiecare din noi o alta realitate intima, bazata pe aprecieri de valoare – o realitate ideala -, daca se poate spune, in care realitatea exterioara nu patrunde decat costumata in hainele pe care i le pretinde eticheta catorva prejudecati sub care judecam lumea…
O clasa invinsa, suprimata de pe arena istoriei, tinde sa identifice destinul ei cu pieirea generala a intregii societati.
Un om care pricepe si admite totul e, implicit, un om obiectiv. Fiindca obiectivitate inseamna justitie pentru orice.
Judecati oamenii in functie de conditiile si mediul care i-au determinat si nu “sub specie aeternitatis”.
(Spinoza, Etica: “sub specie aeternitatis”, din punctul de vedere al eternitatii, prin prisma eternitatii)
Ce este nobletea?… a vrea sa fii mai bun, mai drept, mai vrednic, mai curajos decat gradul comun atins pana atunci in aceste virtuti… Nobletea e o problema de atentie incordata la un orizont ideal intrezarit in viitor. Singurul sens al nobletei e cel revolutionar, cel eroic, adica cel etic. Ea se confunda cu legea progresului omenesc in nelinistea sa de vesnica imbunatatire.