Citate de Mihail Ralea

“Cultura este ceea ce retii dupa ce ai uitat ce ai invatat”. Cugetarea apartine lui Saint Marc Girardin...o data ce cunostintele precis limitate au disparut, ramane atitudinea sufleteasca…Cultura inseamna transformarea ideilor in sentimente. Cultura trebuie sa insemne posibilitatea reactiunii noastre sufletesti.

Filistinii urasc rasul. Ei denunta cu gravitate si rautate vendetei populare pe oamenii veseli. Si o data compromis pe tema veseliei, e greu intr-o societate ipocrita, sa mai poti fi respectat de prostii seriosi ori de ipocritii gravi…Rasul ca si comicul…sunt o atitudine in fata vietii si pana la un punct, o solutie filosofica. Dar exista ras si ras. Una e comicaria ieftina, apanaj de circ, si alta e rasul-atitudine, izvorat ca derivator al unei seriozitati, care gaseste ca la urma urmei tot distractia e cea mai inofensiva sanctiune aplicata urateniilor din lumea asta.

Succesul e o conditie esentiala a dezvoltarii personalitatii, a dezvoltarii acelui optimism intim in fortele si capacitatile noastre…Ca sa ai succes, adica sa fii selectat de societatea in care traiesti, e necesar sa te inscrii cu orice pret intr-un anumit tip…universul nostru psihic si moral este o constructie ale carei semnificatii sunt acordate in mod conventional: institutiile sunt de asemenea constructii nascute din ansamblul de reguli sau de principii a caror rigiditate si eficacitate sunt asigurate prin sanctiunea sociala ... Societatea nu are numai rolul de jandarm. Daca stie sa pedepseasca, ea stie sa si recompenseze.

Fii complet pana la urma ceea ce esti, istoveste specificul din tine si din lucruri, du pana la capat ceea ce ai ireductibil si complet particular, fii ceea ce iti dicteaza legea ta personala, adica dezvolta-te sincer, simplu, complet, fereste-te de influente falsificatoare; realizeaza-ti predestinatia temperamentala, nu te abate de la ceea ce iti apartine fatal, pentru chemari si seductii care-ti vin din alta parte. Si mai cu seama nu te neglija, nu te opri la mijloc de cale. Evolueaza complet catre acel unic sens.

Alaturi de realitatea reala exista in fiecare din noi o alta realitate intima, bazata pe aprecieri de valoare - o realitate ideala -, daca se poate spune, in care realitatea exterioara nu patrunde decat costumata in hainele pe care i le pretinde eticheta catorva prejudecati sub care judecam lumea…

Nu recunosc o mai nobila insusire decat a recunoaste dusmanului meritele sale.

Bucuria de a trai o da contrastul, jocul de umbra si lumina, de linie dreapta si franta, bucurie care se afirma strident ca un triumf peste durerea invinsa. Ce voluptate poate sa mai existe acolo unde nu e relief, deosebire, unde totul se anihileaza printr-un etern ritm de compensatie?

Pasivitatea, lipsa de atitudine sunt azi simple anacronisme, cand nu sunt dovezi de lasitate spirituala. Cu spiritul ori cu actiunea suntem datori sa ne inrolam. Nimeni nu poate fi scutit de a lua macar pozitie.

Ce este nobletea?... a vrea sa fii mai bun, mai drept, mai vrednic, mai curajos decat gradul comun atins pana atunci in aceste virtuti… Nobletea e o problema de atentie incordata la un orizont ideal intrezarit in viitor. Singurul sens al nobletei e cel revolutionar, cel eroic, adica cel etic. Ea se confunda cu legea progresului omenesc in nelinistea sa de vesnica imbunatatire.

Desavarsirea calitativa presupune, pe langa talent, si un lung exercitiu, care se castiga abia la maturitate. Un tanar poate fi o promisiune. Talentul trebuie insa verificat si sterilizat prin nenumarate incercari.

Judecati oamenii in functie de conditiile si mediul care i-au determinat si nu “sub specie aeternitatis”. (Spinoza, Etica: "sub specie aeternitatis", din punctul de vedere al eternitatii, prin prisma eternitatii)

Actul creator, inventia, e caracteristica vietii.

A avea informatii precise asupra posibilitatilor, aptitudinilor, puterilor noastre proprii inseamna intrucatva a realiza anticul ,,cunoaste-te pe tine insuti”.

Fiecare dintre noi simte nevoia sa-si teoretizeze slabiciunile.

Nimic nu pastreaza mai tanar decat candoarea care nu e de fapt altceva decat o economie a puterii de dragoste.

Gratia oamenilor mari e naivitatea.

Nimic nu e sigur, totul e posibil.

Ironia e o ura usoara indreptata contra unor oameni pe care ii iei in serios.

Anumiti oameni sunt mai mult decat indivizi, sunt umanitati. In ei salasluiesc toate virtualitatile deopotriva.

Fiecare om tinde sa se depaseasca pe sine. Orice mo­ment trebuie sa fie superior celui anterior. De la inaltimea ultimei etape savarsite in realizarea personalitatii absolute, totale, omul poate sa-si contemple critic drumul parcurs, sa priveasca de la inaltime si cu luciditate trecutul.