Citate de Mihail Ralea

A intelege inseamna a putea.  

Alaturi de realitatea reala exista in fiecare din noi o alta realitate intima, bazata pe aprecieri de valoare - o realitate ideala -, daca se poate spune, in care realitatea exterioara nu patrunde decat costumata in hainele pe care i le pretinde eticheta catorva prejudecati sub care judecam lumea…

Nimic nu e sigur, totul e posibil.

A fi sincer inseamna a fi personal, a avea dreptul tau neoprit de nimeni, a fi tu si a avea sa spui ce esti.

Fiecare inseamna ceva numai prin ce daruieste.

Cultul eului, datoria superioara de a te gasi: iata intelepciunea…Intelegandu-te, singurul criteriu al cunoasterii, reusesti sa cunosti si lumea.

Exclusivismul religios, crud si fanatic, opreste cresterea constiintei in omenire. Ignoranta nu este asa de detestabila decat fiindca nutreste prejudecatile care ne impiedica sa ne indeplinim adevaratele noastre functii, imprimandu-ne altele false, care sunt penibile, raufacatoare si crude in asa grad, incat sub imperiul ignorantei, cei mai cinstiti oameni devin criminali din datorie. Istoria religiilor ne ofera din plin pilde nenumarate: sacrificii umane, razboaie religioase, persecutii, arderi pe rug, vocatii monastice, practici execrabile iesite mai putin din rautatea oamenilor decat din boala lor.

Tendintele carora nu le-am dat satisfactie se vor razbuna mai tarziu sub o forma sau alta.

Daca stai sa judeci cu luare-aminte faptele noastre, gasesti intotdeauna in ele felurite neajunsuri, si aceasta pentru ca natura, felurita si ea, il lumineaza pe unul intr-o privinta si pe altul in alta; de aceea, se intampla ca, stiind un ins un lucru pe care celalalt nu-l stie si necunoscand ce anume are de gand celalalt, fiecare isi da seama cu usurinta de greseala semenului sau, dar nu de a sa, si tuturor ni se pare ca suntem foarte intelepti, si poate mai mult tocmai in acele lucruri in care ne vadim mai nebuni.

Judecati oamenii in functie de conditiile si mediul care i-au determinat si nu “sub specie aeternitatis”. (Spinoza, Etica: "sub specie aeternitatis", din punctul de vedere al eternitatii, prin prisma eternitatii)

Ce este nobletea?... a vrea sa fii mai bun, mai drept, mai vrednic, mai curajos decat gradul comun atins pana atunci in aceste virtuti… Nobletea e o problema de atentie incordata la un orizont ideal intrezarit in viitor. Singurul sens al nobletei e cel revolutionar, cel eroic, adica cel etic. Ea se confunda cu legea progresului omenesc in nelinistea sa de vesnica imbunatatire.

A fi intr-adevar ceva inseamna implicit a valora ceva.

Anumiti oameni sunt mai mult decat indivizi, sunt umanitati. In ei salasluiesc toate virtualitatile deopotriva.

Fiecare om tinde sa se depaseasca pe sine. Orice mo­ment trebuie sa fie superior celui anterior. De la inaltimea ultimei etape savarsite in realizarea personalitatii absolute, totale, omul poate sa-si contemple critic drumul parcurs, sa priveasca de la inaltime si cu luciditate trecutul.

Vointa e semnul libertatii.

Cand simpatizam puternic pe cineva, cream de obicei un tip ideal, pe care-l purtam in suflet si pe care persoana iubita trebuie sa-l imbrace, sa si-l apropie in totalitate. Si toate gesturile sale le asimilam acestui tip ideal. Daca din cand in cand suntem contrazisi, intrebuintam o intreaga sofistica pentru a ne demonstra noua insine identitatea intre persoana iubita si tipul nostru mental. Cu cat diferenta e mai mare, cu atat imaginatia noastra trebuie sa lucreze mai mult; cu cat obiectul e mai inferior, cu atat contributia noastra imaginativa e mai intensa, fiindca trebuie sa-l creeze aproape din nou.

Nu recunosc o mai nobila insusire decat a recunoaste dusmanului meritele sale.

Gratia oamenilor mari e naivitatea.

Desavarsirea calitativa presupune, pe langa talent, si un lung exercitiu, care se castiga abia la maturitate. Un tanar poate fi o promisiune. Talentul trebuie insa verificat si sterilizat prin nenumarate incercari.

Erorile sunt adeseori fecunde pentru noi adevaruri.