S-ar putea spune ca fapta e incoronarea si ultima concluzie a vietii de promisiuni, pe care o traim; ca fapta e mai frumoasa decat gandirea, fiindca presupune sfortare — citeste sacrificiu —, chiar eroism si martiraj. Gandirea nu angajeaza, deci nu cunoaste suferinta, prin urmare e mai comoda, mai lasa, fiind expusa mai putin. Cu toate acestea, se poate sustine ca actiunea nu ne exprima ... Instrument social, copiat stereotip din mediul in care traim, ea poate servi cauze si gandiri diverse. Pentru ganduri diferite se poate intrebuinta aceeasi actiune saraca si repetata, gandirea insa — fiind intima si individuala — ne exprima. Afara de aceasta, lucrand cu materia, fapta e limitata si chinuita, nu infinita precum conceptia. Nu e nici macar libera, caci pretutindeni e la ordinele ideii.
Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: "Există o singură datorie. Aceea de a iubi".
Pasivitatea, lipsa de atitudine sunt azi simple anacronisme, cand nu sunt dovezi de lasitate spirituala. Cu spiritul ori cu actiunea suntem datori sa ne inrolam. Nimeni nu poate fi scutit de a lua macar pozitie.
Dupa cum in revolutiile sociale numai plebea face revolutii, numai ea are interesul sa schimbe situatia, fiindca are totul de castigat si nimic de pierdut, tot asa si in arta: numai uratul se prezinta vesnic schimbator. Frumosul, ca si nobletea, ca si fericirea, e conservator. Singura imperfectiunea este ferment catre mobilitate. Daca universul si-ar gasi o expresie perfect estetica, s-ar inabusi in propria lui asfixie.
Daca ne gandim o clipa la sensul in care a evoluat omenirea, o concluzie ne apare: mersul omului e opus biologiei, am zice aproape opus vietii. Intelectualitatea, morala, religia, iubirea sunt capitole care n-au nimic de-a face cu instinctul de conservare.
Nimic absurd nu se poate mentine in moravurile omenesti.
Fiecare om, chiar si cel mai umil, isi are filozofia sa.
Cultul eului, datoria superioara de a te gasi: iata intelepciunea…Intelegandu-te, singurul criteriu al cunoasterii, reusesti sa cunosti si lumea.
Lumea e perfectibila, ea se transforma mereu in sensul progresului.
Anumiti oameni sunt mai mult decat indivizi, sunt umanitati. In ei salasluiesc toate virtualitatile deopotriva.
Omul trebuie sa-si dezvolte personalitatea la maximum, printr-o cura de imbogatire, de cultivare, de dezvoltare a tuturor valorilor sufletesti.
Fiecare dintre noi simte nevoia sa-si teoretizeze slabiciunile.
Originea constiintei: oare constiinta nu a aparut ca o autoconfesiune a unui defect pe care ne e rusine sau frica sa-l declaram social? Se stie ca societatea inseamna represiune si constrangere la respectarea anumitor valori. Dar oamenii au pacate: abateri de la morala, insuficiente fiziologice, decaderi intime, momente abjecte de umilinta, de oroare. Toate emotiile tind la expansiune. Dar aceste vicii sau insuficiente nu pot fi spuse nici celui mai bun prieten. Cu cine sa vorbim de ele, fiindca nu suntem siguri de comprehensiunea completa, indiscutabila, a nimanui. Exista un singur prieten, care tolereaza totul, care intelege si ne justifica. Acela suntem noi insine. A inceput atunci discutia cu acel excelent prieten care suntem pentru noi. Lui ii putem face orice confesiune: putem fi siguri ca nu va spune nimanui nimic, ca nu va trada secretul. Constiinta e autoconfidentă.
A fi pus deasupra celorlalti nu e decat o obligatie mai imperioasa de a lucra pentru ceilalti si de a-i sluji.
© CCC
Imi fac datoria mea, de toate celelalte nu-mi pasa.
M-ai intrebat daca am memorie. Depinde: daca mi se datoreaza ceva, am o memorie minunata; daca, din pacate, eu datorez ceva, nu mai am deloc.
Fa in fiecare zi ceva ce nu vrei sa faci. Aceasta este regula de aur pentru a dobandi obiceiul de a-ti face datoria fara efort.
Tendintele carora nu le-am dat satisfactie se vor razbuna mai tarziu sub o forma sau alta.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.