În ziua în care a murit tatăl meu, pe 30 iulie 1980, realitatea a încetat să mă mai fascineze. Aveam cincisprezece ani, de-abia îmi revin. Pentru mine, el a fost, rând pe rând, clovnul meu, Hamlet, d'Artagnan, Mickey şi trapezistul meu preferat; dar mai presus de toate, a fost cel mai viu om pe care l-am cunoscut vreodată. Pascal Jardin, supranumit Zubial de copiii lui, nu a acceptat niciodată să se lase condus de fricile sale. Zubial aveat talentul de a trăi netrăitul, de parcă fiecare moment ar fi fost ultimul. Improbabilul era obișnuitul său, contradictoriul era domeniul lui. Se plictisea la cină? O declara imediat și părăsea masa, sărutând mâna stăpânei casei. Dorea o femeie căsătorită? Nu se temea să-i spună soțului ei despre asta în public și să urce pe fațada căminului conjugal în aceeași seară pentru a încerca să o răpească.
(Zubial)
La aproape douăzeci de ani de la moartea tatălui său, Pascal Jardin, Alexandre se împacă cu figura lui excentrică și greoaie. Își urma excesele, fantezia, grandoarea de când a lăsat un cec de peste un milion de franci într-o cabină telefonică, doar pentru a simți fiorul riscului (dacă ar fi fost încasat, ar fi fost ruinat), până la aventurile erotice îndrăznețe ale unui iubitor de infidelitate, la liturghiile pentru iertarea păcatelor, postmortem, organizate de soția sa (mama lui Alexandre) pentru toate femeile soțului ei, fiecare cu amintirea „isprăvilor” sale. Pe măsură ce imaginile acestui geniu al paradoxului se derulează, nostalgia pentru un tată care nu este întotdeauna înțeles și adesea dificil de tolerat este inevitabilă. Un om excepțional, greu de avut alături, care nu a încetat să depună mărturie despre crezul său: Viața ca fantezie.
© CCC
Suntem datori sa contribuim cat mai mult la fericirea semenilor nostri.
Datoria este o activitate rezultand in mod necesar din viata care, atunci cand ea este indeplinita, isi are justificarea bine fundamentata.
Nu te lăsa prins de obligaţii faţă de toată lumea - devii sclav, al tuturor, pe deasupra... Mai bine alţii să depindă de tine, decât să depinzi tu de unul singur. *
Fa in fiecare zi ceva ce nu vrei sa faci. Aceasta este regula de aur pentru a dobandi obiceiul de a-ti face datoria fara efort.
Aproape întotdeauna greșim când atribuim gânduri altora: atunci ele nu mai sunt altceva decât o reflectare a temerilor noastre.
(Romanul familiei Jardin)
© CCC
Sa sadim in inimile tinerimii sentimentul datoriei catre tara si mai intai de toate iubirea de patrie.
Este de datoria fiecărui om sa redea lumii cel puţin atat cat a primit de la aceasta.
© CCC
A fi pus deasupra celorlalti nu e decat o obligatie mai imperioasa de a lucra pentru ceilalti si de a-i sluji.
© CCC
Fiecare tânăr să aibă convingerea că trebuie să facă ceva pentru ţara în care s-a născut. Nu toţi au, poate, acest noroc, de a da ceva cu totul deosebit, dar au datoria de a căuta să o facă. Și nu înseamnă că dacă cineva nu a descoperit ceva cu totul deosebit, nu poate contribui la dezvoltarea știinţei sau la progresul societăţii.
Care este prima datorie a omului? Raspunsul e simplu: sa fie el insusi!
Ar fi minunat dacă am putea spune adevărul despre ceea ce simțim, așa cum fac copiii.
© CCC
Pasivitatea, lipsa de atitudine sunt azi simple anacronisme, cand nu sunt dovezi de lasitate spirituala. Cu spiritul ori cu actiunea suntem datori sa ne inrolam. Nimeni nu poate fi scutit de a lua macar pozitie.
Nevoia de securitate asfixiază sufletul.
(Zubial)
© CCC
Cine spune că sunt nebun, nu a fost niciodată nebun din dragoste.
(Fanfan)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.