Citate de Alexandre Jardin

Intre trecutul în care se află amintirile noastre şi viitorul în care se afla speranţele noastre, există prezentul în care se află îndatoririle noastre. © CCC

Fara indatoriri, viata devine moale si lipsita de schelet; nu se mai poate tine dreapta.

În ziua în care a murit tatăl meu, pe 30 iulie 1980, realitatea a încetat să mă mai fascineze. Aveam cincisprezece ani, de-abia îmi revin. Pentru mine, el a fost, rând pe rând, clovnul meu, Hamlet, d'Artagnan, Mickey şi trapezistul meu preferat; dar mai presus de toate, a fost cel mai viu om pe care l-am cunoscut vreodată. Pascal Jardin, supranumit Zubial de copiii lui, nu a acceptat niciodată să se lase condus de fricile sale. Zubial aveat talentul de a trăi netrăitul, de parcă fiecare moment ar fi fost ultimul. Improbabilul era obișnuitul său, contradictoriul era domeniul lui. Se plictisea la cină? O declara imediat și părăsea masa, sărutând mâna stăpânei casei. Dorea o femeie căsătorită? Nu se temea să-i spună soțului ei despre asta în public și să urce pe fațada căminului conjugal în aceeași seară pentru a încerca să o răpească. (Zubial) La aproape douăzeci de ani de la moartea tatălui său, Pascal Jardin, Alexandre se împacă cu figura lui excentrică și greoaie. Își urma excesele, fantezia, grandoarea de când a lăsat un cec de peste un milion de franci într-o cabină telefonică, doar pentru a simți fiorul riscului (dacă ar fi fost încasat, ar fi fost ruinat), până la aventurile erotice îndrăznețe ale unui iubitor de infidelitate, la liturghiile pentru iertarea păcatelor, postmortem, organizate de soția sa (mama lui Alexandre) pentru toate femeile soțului ei, fiecare cu amintirea „isprăvilor” sale. Pe măsură ce imaginile acestui geniu al paradoxului se derulează, nostalgia pentru un tată care nu este întotdeauna înțeles și adesea dificil de tolerat este inevitabilă. Un om excepțional, greu de avut alături, care nu a încetat să depună mărturie despre crezul său: Viața ca fantezie. © CCC

A salva un om, a cruta zbuciumul unui tata, a menaja sensibilitatea unei femei nu inseamna a face o fapta buna, ci o fapta omeneasca.

Fericirea aparține celor care își spun povești delicioase și care au resursele – sau curajul – să le creadă! (Romanul familiei Jardin) © CCC

Datorie, cuvant demn, care nu porti in tine nimic lingusitor, ci care ceri supunere, dar nu ameninti - ceea ce ar provoca aversiune si-ar speria firea pentru a influenta vointa -, fixezi numai o lege, care este acceptata chiar si de fire, si care fara voie isi dobandeste respectul (chiar daca nu este urmata), in fata caruia amutesc toate inclinatiile, chiar daca i se impotrivesc intr-ascuns.

Fa in fiecare zi ceva ce nu vrei sa faci. Aceasta este regula de aur pentru a dobandi obiceiul de a-ti face datoria fara efort.

Plateste-ti fiecare datorie ca si cum Dumnezeu insusi ti-ar fi scris nota de plata.

Suntem datori sa contribuim cat mai mult la fericirea semenilor nostri.

Datoria este o activitate rezultand in mod necesar din viata care, atunci cand ea este indeplinita, isi are justificarea bine fundamentata.

Doar pentru că lucrurile sunt imposibile, nu înseamnă că trebuie să le accepți. (Interviu televizat, noiembrie 1999) © CCC

Implinirea datoriei atarna de libertate. Oamenii trebuie sa fie liberi, liberi de idei potrivnice, liberi de prejudecati. Numai astfel ei pot sa-si implineasca datoriile sociale si sa-si cultive caracterul propriu.

Este de datoria fiecărui om sa redea lumii cel puţin atat cat a primit de la aceasta. © CCC

Societatea trebuie, mai degrabă, să înceapă să ajute școala, în loc să îi ceară să o îndrepte. (Zi după zi, februarie 2000) © CCC

Indeplinirea unei datorii nu poate constitui un merit deosebit.

Datoria este ceea ce asteptam de la altii.

Imi fac datoria mea, de toate celelalte nu-mi pasa.

Care este prima datorie a omului? Raspunsul e simplu: sa fie el insusi!

M-ai intrebat daca am memorie. Depinde: daca mi se datoreaza ceva, am o memorie minunata; daca, din pacate, eu datorez ceva, nu mai am deloc.