În ziua în care a murit tatăl meu, pe 30 iulie 1980, realitatea a încetat să mă mai fascineze. Aveam cincisprezece ani, de-abia îmi revin. Pentru mine, el a fost, rând pe rând, clovnul meu, Hamlet, d'Artagnan, Mickey şi trapezistul meu preferat; dar mai presus de toate, a fost cel mai viu om pe care l-am cunoscut vreodată. Pascal Jardin, supranumit Zubial de copiii lui, nu a acceptat niciodată să se lase condus de fricile sale. Zubial aveat talentul de a trăi netrăitul, de parcă fiecare moment ar fi fost ultimul. Improbabilul era obișnuitul său, contradictoriul era domeniul lui. Se plictisea la cină? O declara imediat și părăsea masa, sărutând mâna stăpânei casei. Dorea o femeie căsătorită? Nu se temea să-i spună soțului ei despre asta în public și să urce pe fațada căminului conjugal în aceeași seară pentru a încerca să o răpească.
(Zubial)
La aproape douăzeci de ani de la moartea tatălui său, Pascal Jardin, Alexandre se împacă cu figura lui excentrică și greoaie. Își urma excesele, fantezia, grandoarea de când a lăsat un cec de peste un milion de franci într-o cabină telefonică, doar pentru a simți fiorul riscului (dacă ar fi fost încasat, ar fi fost ruinat), până la aventurile erotice îndrăznețe ale unui iubitor de infidelitate, la liturghiile pentru iertarea păcatelor, postmortem, organizate de soția sa (mama lui Alexandre) pentru toate femeile soțului ei, fiecare cu amintirea „isprăvilor” sale. Pe măsură ce imaginile acestui geniu al paradoxului se derulează, nostalgia pentru un tată care nu este întotdeauna înțeles și adesea dificil de tolerat este inevitabilă. Un om excepțional, greu de avut alături, care nu a încetat să depună mărturie despre crezul său: Viața ca fantezie.
© CCC
Inima nu are rațiunile ei cărora nu la pasă de rațiune?
(Micul sălbatic)
© CCC
Îndatoririle îndeplinite sunt plăcute.
(Cicero, La capătul binelui și al răului, II, 32, 105)
Iucundi acti labores.
Cicero, „De finibus bonorum et malorum”, II, 32, 105.
Datoria: să-ți placă ce-ți impui ție însuți.
(Cugetări în proză, 1870)
Nevoia de securitate asfixiază sufletul.
(Zubial)
© CCC
Nici un om nu are dreptul sa lase lumea noastra cu defectele cu care o gaseste. Noi trebuie neaparat sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a crea o lume mai buna.
A ma lumina pe mine si a lumina pe altii, alta dorinta n-am.
Plateste-ti fiecare datorie ca si cum Dumnezeu insusi ti-ar fi scris nota de plata.
Datoria este ceea ce asteptam de la altii.
Imi fac datoria mea, de toate celelalte nu-mi pasa.
Orice om trebuie, in calitatea sa de cetatean, sa contribuie din toate puterile la fericirea compatriotilor sai.
Suntem datori doar copilului care am fost.
(Micul sălbatic)
© CCC
Societatea trebuie, mai degrabă, să înceapă să ajute școala, în loc să îi ceară să o îndrepte.
(Zi după zi, februarie 2000)
© CCC
Care este prima datorie a omului? Raspunsul e simplu: sa fie el insusi!
Fa in fiecare zi ceva ce nu vrei sa faci. Aceasta este regula de aur pentru a dobandi obiceiul de a-ti face datoria fara efort.
Sa sadim in inimile tinerimii sentimentul datoriei catre tara si mai intai de toate iubirea de patrie.
Suntem datori sa contribuim cat mai mult la fericirea semenilor nostri.
Fiecare tânăr să aibă convingerea că trebuie să facă ceva pentru ţara în care s-a născut. Nu toţi au, poate, acest noroc, de a da ceva cu totul deosebit, dar au datoria de a căuta să o facă. Și nu înseamnă că dacă cineva nu a descoperit ceva cu totul deosebit, nu poate contribui la dezvoltarea știinţei sau la progresul societăţii.
Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: "Există o singură datorie. Aceea de a iubi".
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.