Citate de Alexandre Jardin

În ziua în care a murit tatăl meu, pe 30 iulie 1980, realitatea a încetat să mă mai fascineze. Aveam cincisprezece ani, de-abia îmi revin. Pentru mine, el a fost, rând pe rând, clovnul meu, Hamlet, d'Artagnan, Mickey şi trapezistul meu preferat; dar mai presus de toate, a fost cel mai viu om pe care l-am cunoscut vreodată. Pascal Jardin, supranumit Zubial de copiii lui, nu a acceptat niciodată să se lase condus de fricile sale. Zubial aveat talentul de a trăi netrăitul, de parcă fiecare moment ar fi fost ultimul. Improbabilul era obișnuitul său, contradictoriul era domeniul lui. Se plictisea la cină? O declara imediat și părăsea masa, sărutând mâna stăpânei casei. Dorea o femeie căsătorită? Nu se temea să-i spună soțului ei despre asta în public și să urce pe fațada căminului conjugal în aceeași seară pentru a încerca să o răpească. (Zubial) La aproape douăzeci de ani de la moartea tatălui său, Pascal Jardin, Alexandre se împacă cu figura lui excentrică și greoaie. Își urma excesele, fantezia, grandoarea de când a lăsat un cec de peste un milion de franci într-o cabină telefonică, doar pentru a simți fiorul riscului (dacă ar fi fost încasat, ar fi fost ruinat), până la aventurile erotice îndrăznețe ale unui iubitor de infidelitate, la liturghiile pentru iertarea păcatelor, postmortem, organizate de soția sa (mama lui Alexandre) pentru toate femeile soțului ei, fiecare cu amintirea „isprăvilor” sale. Pe măsură ce imaginile acestui geniu al paradoxului se derulează, nostalgia pentru un tată care nu este întotdeauna înțeles și adesea dificil de tolerat este inevitabilă. Un om excepțional, greu de avut alături, care nu a încetat să depună mărturie despre crezul său: Viața ca fantezie. © CCC

Dragostea adevărată nu constă în începuturi, care sunt toate la fel, ci în elaborarea lentă a unei legături speciale. (O singură dată) © CCC

Studiile scolare sunt unul dintre acele campuri ce ascund un margaritar pentru care merita sa iti vinzi toate bunurile, fara a-ti pastra nimic tie insuti, ca sa fii in stare sa-l cumperi.

Doar pentru că lucrurile sunt imposibile, nu înseamnă că trebuie să le accepți. (Interviu televizat, noiembrie 1999) © CCC

Din momentul in care esti dat la scoala, esti pierdut; ai senzatia ca ti s-a pus un streang de gat. Painea isi pierde gustul, asa cum si-l pierde si viata. A obtine painea devine mai important decat a o manca. Totul e calculat si totul poarta un pret.

Imaginaţi-vă că, dintr-o dată, vă acordaţi dreptul de a fi foarte fericiţi. (Zubial) © CCC

Ceea ce este cel mai neglijat in scolile noastre este ceea ce avem cea mai mare nevoie in viata.

Nu mă îndoiesc că școala nu a dezvoltat în mine nimic altceva decât ceea ce era rău și a lăsat neatins ceea ce era bun. © CCC

Ordinea socială este doar o pantomimă, un teatru riscant, iar poziția fiecărei persoane este doar o chestiune de distribuție. (Romanul familiei Jardin) © CCC

M-a întrebat cineva, dar de ce ne spuneți dvs. ciocoflenderi, ce înseamnă asta? Și atunci am spus: Aveam un profesor, Mărgineanu, la liceu și care, în momentul când citea catalogul la matematică - unde eram prostul liceului - se uita și spunea: “Să poftească la tablă ciocoflenderul...” Și, în clipa aia, toată clasa începea să râdă, că știa că "ciocoflenderul" sunt eu: “…ciocoflenderul Piersic Florin.”

S-a terminat anul scolar demult. Odata cu el s-au sfarsit bucuriile si necazurile scolii. Clasa noastra nu mai exista. Fetele s-au risipit, profesorii tot asa. O mana de suflete, stranse pentru o clipa, si-a deschis pumnul si a scuturat pe vanturile deosebite ale vietii idealuri felurite. A fost o despartire banala, nimicuri aproape, neintelegand ce trista, ce plina de lacrimi grele e clipa cand un an scolar se sfarseste, cand o clasa care a existat, dispare. (Însemnările mele)

Cartea este cel mai bun medicament social. © CCC

Suntem datori doar copilului care am fost. (Micul sălbatic) © CCC

În lipsa cuvintelor, coborâm în violență și nu ne putem accesa deplina umanitate, pentru că omul este o ființă a limbajului. © CCC

Inima nu are rațiunile ei cărora nu la pasă de rațiune? (Micul sălbatic) © CCC

Aproape întotdeauna greșim când atribuim gânduri altora: atunci ele nu mai sunt altceva decât o reflectare a temerilor noastre. (Romanul familiei Jardin) © CCC

Cine spune că sunt nebun, nu a fost niciodată nebun din dragoste. (Fanfan) © CCC

Ar fi minunat dacă am putea spune adevărul despre ceea ce simțim, așa cum fac copiii. © CCC

De durere de cap te poţi trata şi singur. De prostie, lipsă de educaţie şi incultură te vindeci prin şcoală.

Fericirea aparține celor care își spun povești delicioase și care au resursele – sau curajul – să le creadă! (Romanul familiei Jardin) © CCC