Citate de Alexandre Jardin

Eşti sclavul aceleiaşi cărţi şi umbra unui munte de om înălţat la ceruri…

Desigur, este placut sa-ti vezi numele tiparit. O carte ramane o carte, chiar daca nu este nimic in ea.

Mai erau și nişte cărţi, rînduite frumos în fiece colț al mesei. Una din ele era o biblie mare, de familie, plină cu poze. Alta era Călătoria pelerinului [John Bunyan, Pilgrim's Progress] , o carte despre unul care-și părăsise familia, naiba ştie de ce. Din cînd în cînd, citeam şi eu puţin din cartea asta. Era interesantă, dar cam greoaie. O altă carte era Ofranda prieteniei [Friendship’s Offering] cu multe lucruri frumoase şi poezele. Poezelele însă nu le citeam. (Aventurile lui Huckleberry Finn)

Nu am înțeles nimic din ce era scris pe coperta din spate, așa că am citit cartea. © CCC

Când lectura unei cărți vă înalță cugetul şi vă insuflă sentimente nobile şi îndrăznețe, nu mai căutați alt criteriu pentru judecarea ei: este bună şi făurită de mâna unui meşter priceput. (Despre creațiile artistice, 31)

În lipsa cuvintelor, coborâm în violență și nu ne putem accesa deplina umanitate, pentru că omul este o ființă a limbajului. © CCC

Cred că sunt, dacă nu chiar prima, una dintre primele persoane care au lansat această formulă a apartenenţei la Galaxia Gutenberg, la Galaxia Cărții. Încă de acum câţiva ani, la Conferinţa de la Snagov despre economie şi cultură, mi-am exprimat temerile în legătură cu înlocuirea cuvântului prin imagine, cu competiţia între televizor şi computer pe de o parte, şi carte pe de alta. Insesizabil încă pentru foarte mulți, pericolul transmiterii informaţiel şi comunicării pe aceste căi creşte vertiginos în raport cu folosirea tot mai redusă a cărţii. Exemplele pe care le dădeam atunci despre cățiva tineri pasionaţi de televizor şi aşi în materie de jocuri pe computer, dar care nu citiseră nici o carte în afară de manuale, erau câteva, cunoscute de mine. De atunci, exemplele s-au înmulţit enorm, dovadă rezultatele catastrofale din ultimii ani la capacitate şi la bacalaureat. S-a făcut mult haz de răspunsurile aberante, dar puţini ne dăm seama încotro mergem cu aceşti tineri care, părăsind lectura, se îndepărtează implicit de bogăţia limbii. Vocabularul lor e tot mai sărac, mai degradat, dar această împuţinare exprimă probabil, din nefericire, şi o slăbire a puterii de judecată, a coerenţei ideilor (dacă vor mai avea idei). Căci cuvântul scris rămâne în minte şi se aşează, zideşte, ordonează, în vreme ce succesiunea rapidă, fuga imaginilor influenţează negativ procesul gândirii, făcând din privitor un receptor pasiv, incapabil de reacţie mentală personală. Ne dăm seama ce se va întâmpla cu generaţiile viitoare din care noile forme de învăţământ nu vor mai face oameni de cultură, discheta de care se face atâta caz neputând înlocui niciodată vechiul şi credinciosul prieten, cartea. Să-mi fie îngăduit ca, după aproape 40 de ani de profesorat universitar, să preţuiesc valoarea acestui prieten, socotindu-mă cetăţean credincios al Galaxiel Gutenberg si să mă tem de efectele grav nocive pentru intelect şi spirit ale galaxiei televizorului şi computerului.

Cartea numai atunci ţi-e prietenă, când o alinţi. Proverb italian © CCC

William Somerset Maugham, considerat un estet, în 1954, într-un eseu, a stabilit o listă de zece romancieri și zece romane care, potrivit lui, aparțin categoriei celor mai mari realizări ale literaturii universale (5 în engleză, 3 în franceză, 2 în rusă): Povestea lui Tom Jones, copil abandonat, de Henry Fielding; Mândrie și prejudecată, de Jane Austen; Roșu și negru, de Stendhal; Moș Goriot, de Honoré de Balzac; David Copperfield, de Charles Dickens; Madame Bovary, de Gustave Flaubert; Moby Dick, de Herman Melville; La răscruce de vânturi, de Emily Brontë; Frații Karamazov, de Feodor Dostoievski; Război și pace, de Lev Tolstoi. © CCC

O carte bună îşi ascunde cele mai bune pagini printre cuvinte.

Când citim pentru prima dată o carte bună, încercăm acelaşi sentiment ca atunci când ne facem un prieten nou. A reciti aceeaşi carte înseamnă a te revedea cu un prieten vechi.

Când scriu o carte, îmi doresc mai presus de toate ca cititorul să se distreze. Am o scrisoare de la Jean Anouilh care îmi spune: „Am râs singur când am citit cartea ta!”. Asta mă face fericit! Acest gen de literatură este descurajat pentru că literatura „Trebuie să fie serioasă”. Ei bine, păcat. Veselia este cel mai important lucru în viață. Poți spune cele mai rele povești așa... © CCC

Inima nu are rațiunile ei cărora nu la pasă de rațiune? (Micul sălbatic) © CCC

Ordinea socială este doar o pantomimă, un teatru riscant, iar poziția fiecărei persoane este doar o chestiune de distribuție. (Romanul familiei Jardin) © CCC

Fericirea aparține celor care își spun povești delicioase și care au resursele – sau curajul – să le creadă! (Romanul familiei Jardin) © CCC

Dragostea adevărată nu constă în începuturi, care sunt toate la fel, ci în elaborarea lentă a unei legături speciale. (O singură dată) © CCC

O carte bună e ca un musafir plăcut. Proverb englez

Cărţile se scriu în singurătate, însă împotriva ei.

Cartea este viața timpului nostru.

Cartea a fost scrisă de domnul Mark Twain, iar cele istorisite într-însa sînt în mare parte adevărate. A mai pus şi de la el, pe ici pe colo - ia, o nimica toată - dar, îndeobşte, tot ce spune e adevărat. Cui nu i se întîmplă să mintă din cînd în cînd? (Aventurile lui Huckleberry Finn)