Cu foarte mult timp în urmă, o burgheză foarte bogată s-a gândit să construiască o biserică pe cheltuiala ei. Când biserica a fost zidită, a adăugat lucrării sale evlavioase dorința nebunească de a trăi cât va dura monumentul ei. Dumnezeu i-a ascultat dorința. Au trecut mai bine de trei secole de atunci, iar femeia încă trăia; dar decrepitudinea ei ajunsese într-un asemenea grad, încât nu mai vedea, nu mai auzea, nu se mai mișca, nici măcar nu mai respira. A fost întinsă într-un cufăr mare de stejar, lângă care un preot veghea constant. În fiecare an, la aniversarea întemeierii bisericii ei, un suflu de viață reînvia această perpetuă muribundă și își recăpăta suficientă putere pentru a întreba: „Biserica mea este încă în picioare?” La răspunsul afirmativ al preotului, ea suspina trist, spunând: „Mă rog lui Dumnezeu să fie distrusă din temelii! Aș putea să mor atunci...” Și recădea în imobilitatea ei.
(Călătoria unei femei la Spitzbergen, Legendă populară culeasă de Léonie d'Aunet în Insula Falster, Danemarca)
© CCC
Nevoia de securitate asfixiază sufletul.
(Zubial)
© CCC
Nebunii din trecut sunt înțelepții din viitor.
© CCC
Ar trebui să facem doar nebuniile care ne plac.
© CCC
Fericirea aparține celor care își spun povești delicioase și care au resursele – sau curajul – să le creadă!
(Romanul familiei Jardin)
© CCC
Dragostea adevărată nu constă în începuturi, care sunt toate la fel, ci în elaborarea lentă a unei legături speciale.
(O singură dată)
© CCC
Nebuniile sunt întotdeauna la fel, de îndată ce ai obținut ce ți-ai dorit, te întrebi de ce ți-ai dorit!
(Fanny)
© CCC
Toți oamenii sunt nebuni și cine nu vrea să vadă asta trebuie să stea în camera lui și să-și spargă oglinda.
© CCC