Am iubit adevarul mai presus de orice si odata cu el am iubit justitia, adica realizarea lui practica. Am avut totdeauna convingerea verificata de sute de ori prin fapte, ca datoria indiscutabila si singura fericire care nu dezamageste niciodata este sa tinzi din rasputeri spre adevar si sa-ti calauzesti orbeste purtarea spre acest tel. Mai devreme sau mai tarziu iti dai seama ca asta e calea cea buna … Cred in forta invincibila a adevarului.
Ce ridicol este sa atribui adancimea unei rani nu taisului, ci stralucirii spadei. La fel deci, ce ridicol este ca superioritatea pe care adevarul i-o da unui adversar asupra noastra s-o atribuim stilului sclipitor al acestuia. Nu cunosc nici un stil sclipitor care sa nu-si imprumute stralucirea mai mult sau mai putin de la adevar. Numai adevarul da veritabila stralucire.
Nu adevarul in a carui posesie se afla sau isi inchipuie ca se afla, ci osteneala sincera pe care si-a dat-o ca sa-l dobandeasca face valoarea omului, fiindca nu prin posesie, ci prin cercetare ii sporesc puterile . . . Posesia te face linistit, lenes, trufas.
Dezacordul, care ia nastere numai din faptul ca fiecare considera adevarul dintr-un unghi diferit, este acord asupra esentialului.
Este atat de amar si de deprimant sa vezi ceea ce in taina sufletului tau esti convins a fi adevarul si dreptatea, batjocorit si palmuit…sa auzi cum este defaimat cu cuvinte triviale si sa nu poti face nimic, nimic altceva decat sa iubesti acest adevar cu inca si mai multa fidelitate, sa ingenunchezi cu inca si mai multa veneratie in fata lui.