Draga mea, cea mai tandră, îmi place melancolia infuzată de stele a feței tale.
© CCC
Trăiesc un sentiment necunoscut; melancolia şi moliciunea lui mă obsedează şi ezit să-i dau numele frumos şi grav de tristeţe. E un sentiment atât de complet, de egoist, încât aproape că-mi e ruşine că tristeţea mi s-a părut întotdeauna onorabilă. Cunoşteam doar melancolia, regretul şi, mai rar, remuşcarea. Astăzi, ceva cade peste mine, ca o mătase, enervantă şi molatică, separându-mă de ceilalţi.
(Bună ziua, tristețe)
Melancolia trebue să rezulte dintr-o înțelegere cât se poate de instinctivă a lucrurilor omeneşti.
Melancolia este o reductie la zero a capacitatii noastre innascute de a ne autoiluziona.