Citate de Aleksandr Blok

Melancolia este o reductie la zero a capacitatii noastre innascute de a ne autoiluziona.

Atâta timp cât răutatea nu s-a maturizat, este gata în orice moment să se transforme în isterie. (Caiet) © CCC

Draga mea, cea mai tandră, îmi place melancolia infuzată de stele a feței tale. © CCC

Prolog Calea-i pieptișă. Eu urc ne-ncetat. Seara-i sublimă. În poartă îți bat. Bat - dar, distantă, tu nici nu tresari Și peste tot nestemate presari. Cine-a dat foc? Oare cine-a-ndrăznit? Turnu-i de Însăși Regina zidit. Orice căluț de pe brâul sculptat Scapără flăcări, ca fermecat. Sus se avântă cupola,-n azur, Joacă-n ferestre văpaia din jur. Dangăt de clopot. Veșmântu-asfințit De primăvară-i acum aurit. Tu m-așteptai ca să vin la apus? Poarta-i deschis-o? Focul l-ai pus? (Volumul ''Versuri despre Preafrumoasa Doamnă'', 28 decembrie 1903) (Traducere de Emil Iordache)

Melancolia-i o virtute la femei si un pacat la barbati.

Încălcarea tradiției este tot o tradiție. (Caiet) © CCC

Îmi place mintea ei de zână-înțeleaptă. (Poemele Sophiei) © CCC

Trăiesc un sentiment necunoscut; melancolia şi moliciunea lui mă obsedează şi ezit să-i dau numele frumos şi grav de tristeţe. E un sentiment atât de complet, de egoist, încât aproape că-mi e ruşine că tristeţea mi s-a părut întotdeauna onorabilă. Cunoşteam doar melancolia, regretul şi, mai rar, remuşcarea. Astăzi, ceva cade peste mine, ca o mătase, enervantă şi molatică, separându-mă de ceilalţi. (Bună ziua, tristețe)

El era în gândurile ei – o grădină misterioasă, delicată și senzuală. (Poemele Sophiei) © CCC

Melancolia trebue să rezulte dintr-o înțelegere cât se poate de instinctivă a lucrurilor omeneşti.

Vreau inima-mi să se-nsenine – Să-mprăștii visele în vânt? Dar la răscruce nu știu cine Mi-așteaptă ultimul cuvânt…   Se-nvăpăiază umbre mute, E-aproape visul de sfârșit. El capu-ntre genunchi și-ascunde, De mine chipul și-a ferit   Dar într-o infinită oră, Când nico lege nu va fi, El, nelegitimă fantomă, Printre oglinzi va rătăci.   Și-atunci, în casa mea pustie, Un fel de chip va fi sosit. Și voi vedea-n oglindă, vie, Figura noului venit. (Din volumul Versuri despre Preafrumoasa Doamnă)

Arta este o presimţire a adevărului. (Caiet) © CCC

La rugăciunea sărmană Spre locașul sfânt mă îndrept. Și pe Preafrumoasa doamnă În roșii umbre-o aștept.   Tresar, mă feresc de lumină, Când scârțâie ușa grea. Dar privește în ochii-mi, senină, Doar visarea mea despre Ea.   Știu aceste odoare Ale maiestuoasei Soții. Pe pervaz aleargă sprințare Surâsuri, vise târzii.   O, Preasfânto, ce candele blânde, Ce voioasă mi Te vădești! Nici o vorbă acum nu se-aude, Dar eu cred: Sublimă Tu ești. (La rugăciunea sărmană, din volumul Versuri despre Preafrumoasa Doamnă, 25 oct. 1902) (Traducere de Emil Iordache)

Vezi tu, eu sunt scriitor, Un om care numeşte totul cu numele lui, Și fură aroma unei flori vii. (Străinul: Poezie aleasă) © CCC

În sufletul meu, primăvara iubirii Nu va înlocui vremea furtunoasă. (Străinul: Poezie aleasă) © CCC