Ne judecăm pe noi înșine după ceea ce am putea face, dar alții ne judecă după ceea ce am făcut deja.
© CCC
O singură conversație, la masă, cu un înţelept e mai bună decât zece ani petrecuţi în cărţi.
(Ultima Thule)
© CCC
Dă ceea ce ai. Pentru unii, e mai mult decât îndrăznești să speri.
(Poezii)
© CCC
Pentru a fi compozitor, trebuie să ai o flacără în abdomen, o flacără în creier, dar cel mai important, un stomac de fier.
© CCC
Muzica nu este inginerie și rămân ferm la convingerea mea că muzica păstrează o legătură profundă cu existența așa cum o simțim, mai degrabă, decât cum o gândim.
(Citat preluat dintr-o scrisoare personală către un prieten și coleg, în care căuta să se distanțeze de conexiunile științifice sau matematice cu compoziția pe atunci la modă în anumite cercuri.)
© CCC
Nu poate exista nicio justificare pentru muzică, în cele din urmă, dacă nu transmite elocvent și elegant pasiunile inimii omenești.
© CCC
Întorcându-se de pe munte, admira, sub panașul său de stejari, vechea casă cenușie de piatră: nu îmbina ea într-un echilibru armonios, prin dispunerea zidurilor și a acoperișului, arhitectura canadiană cu arhitectura franceză? Cu zidurile ei solide, construite din pietre de câmp, a izvorât firesc din această proeminență, îndeplinind nevoile celor care au ridicat-o. Dar aceștia doriseră să-și încheie opera punând acolo o coroană franceză. Exista acolo un semn. Nu era o himeră să vrei să aclimatizezi aici geniul și cultura Franței. Solul și clima erau propice dezvoltării acestei plante nobile a cărei vigoare concura cu strălucirea ei. Cu siguranță era necesară o sarcină preliminară: să se curețe pământul de vegetația parazită care îl invadase care amenința să sufoce tulpina franceză. Avea să se lupte corp la corp cu această buruiană atunci când simțea că armata lui este suficient de puternică pentru a lupta cu șanse serioase de victorie. Pentru moment, era vorba de organizarea, încadrarea și întemeierea națiunii franco-canadiene pe temelii de nezdruncinat: oferindu-i o doctrină în armonie cu temperamentul ei etnic; să-i inspire mândria în originile sale și credința în destinul său. Campania pentru „Sanatoriul Național” avea să se încheie în curând: urmau să fie stabilite patru realizări și punctul final. Această campanie a obținut un succes care a depășit așteptările lui Larocque. Tirajul jurnalului „La Nouvelle-France” se menținea la douăzeci și cinci de mii de exemplare. Jurnaliştii franco-canadieni şi anglo-canadieni s-au implicat în polemici violente în jurul dezvăluirilor scandaloase. Unele ziare apărau punctul de vedere al lui Larocque cu cele mai clare rezerve. Majoritatea susțineau partea adversă. Până la urmă, toată această agitație a condeiului și a cuvântului a făcut un deserviciu parlamentarilor. Oamenilor li s-au dat motive întemeiate să râdă de aleșii lor și să disprețuiască acești mici tirani, produși în masă, prin vot. Oamenii curajoși au dat frâu liber disprețului lor și au râs până când abia se mai puteau ține pe picioare. Acesta a fost scopul lui Larocque de a provoca, pe o scenă mare, acest dans de fantoșe.
(La Chesnaie)
© CCC
Bucuriile cărora le-am pierdut speranța sunt, fără îndoială, cele mai bune de primit, cele care ne emoționează cel mai profund.
© CCC
A-nceput un greiere
Casa s-o cutreiere.
Şuieră
Şi fluieră
Şi să dormi nu te mai lasă;
Parc-ar fi la el acasă.
Ducă-se în altă aia,
Că mi-a luat-o el odaia
Şi mă bate la ureche
Struna lui de sîrmă veche.
De-o mai fi cum a-nceput,
Îmi iau traista şi mă mut.
Ai văzut neruşinare ?
Sîmbăta, amiaza mare,
Fără nici-o-nştiinţare,
A venit, s-a instalat
Şi s-a pus şi pe cîntat.
Eu ca omul aşezat,
Nu pun mîna pe pian
Decît rar, din an în an,
Pe oboi sau clavecin:
Să nu supăr pe vecin –
Dar şi-atuncea cu măsură
Şi cu degetul la gură,
Cînt vreo polkă sau vreo horă,
Pîn’ la anumită oră.
Nepoftitului din casă
Prea puţin de noi îi pasă.
Îl tot caut în zadar
Şi nu dau de lăutar.
Dintr-un dring cu limba frîntă,
El s-a pus pe chef şi cîntă,
Undeva, printr-un ungher,
La umbrelă, la cuier;
Îl aud de peste tot,
Şi din podini şi din pod
Şi nu mă pricep cum face
Că-l aud şi-atunci cînd tace.
De cinci ori am aţipit
Şi de cinci ori m-a trezit
Oaspele afurisit.
Mă frămînt, ascult, aştept
Cu duşmanul să dau piept,
Dar el, molcom şi huihai,
Dă din cobză şi din nai;
Ori că zgîrie pe scripcă,
Ori că rîcîie o şipcă,
Cîteodată pare, parcă,
Pe sticlete că-l încearcă
Sau că-ncinge pe departe
Pila-n ciob de sticle sparte,
C-are multe şi destule
Şi gîtleje, dar şi scule.
Şi…atunci? Am luat în gură
Apă, şi cu-o stropitură
L-am scos dintr-o crăpătură.
Nimerisem, subt perdea,
Într-un colţ de duşumea,
Îl văzui, se scutura,
Şi nu mai putea cînta.
Udă, leoarcă, răguşită,
Vocea-i moale e scîncită,
Şi caricatura bearcă
A uitat să mai şi meargă,
Mi se face, însă milă
de făptura lui umilă.
Suferinţele mă dor.
Eram gata să-l omor.
Să-l omor că de ce cîntă?
Gîndul asta mă-nspăimîntă.
Ştie, oare, oarecine,
Viaţa lui de unde vine?
Tot ce poate, orişiunde,
E să cînte ghersuri ciunte,
Şi cîtu-i de mititel
Numai gura e de el.
Ca o trîmbiţă – şi nu zici
C-are-n guşe zece muzici?
Ştie-atîtea. vai, săracul,
A cînta, – ca pitpalacul,
Şi -are dreptul ticălos
Să nu cînte nici frumos.
Graiul lui e de-aşa fel
Că-l pricep ai lui şi el.
I-am prins trupul de un dram
Şi i-am dat drumul pe geam,
Şi-auzindu-l iar, de jos,
I-am urat: -” Mergi sănătos !”
(Greierele, vol. Versuri, 1980)
Doar te-am văzut și-ndată m-am și aprins la față
Cătând o cunoștință-n privirile-ți străine;
Împuprurarea ta s-a și răsfrânt în mine
Ca roza care pieptu-și deschide-n dimineață.
Doar ai cântat – și plânsul un văl mi-a pus privirii
Căci inima-mi fusese de glasul tău mișcată;
Mi se părea că îngerii l-au chemat, să bată
Pe-al cerului cadran, secunda mântuirii.
Iubito! Ochii tăi, deschis să recunoscă
De-am să te mișc vreodată cu vorba sau privirea;
Nu-mi pasă: oameni, soartă, de-au să se-mpotrivească,
Nici de-mi va fi iubirea doar un himeric vis
Și dacă mâna-ți altuia au s-o dăruiască,
Să recunoști că mie mi-e sufletul tău scris.
(Laurei)
(Traducere de Miron Radu Paraschivescu)