De obicei, aceia care pricinuiesc nefericirea altora pretind ca le vor binele.
Arhitectura, sculptura, pictura, muzica şi poezia pot fi pe drept numite lumina civilizației.
De nu mă poți iubi, frumoaso, –
Căci altul ți-e stăpân pe veci –
De ce, când te-ntâlnesc în cale
O clipă – ochii nu ți-i pleci?
De nu mă poți iubi, frumoaso,
Întoarce-ți ochii de la mine;
Tu știi ispita ce se-ascunde
În fundul apelor senine;
În prefăcuta-mi nepăsare,
În genele mereu plecate,
Tu nu-nțelegi mărturisirea
Iubirii mele zbuciumate?
De nu mă poți iubi, femeie,
Întoarce-ți ochii – căci ma tem
Să nu le-ntunece lumina
Întaiul dragostei blestem!…
Deşi mi-a plăcut dintotdeauna să stau de vorbă cu oamenii – şi, mai ales, cu cei mult mai bătrâni decât mine – când eram copil, cel mai bine petreceam (şi fiindcă n-aveam cu cine să mă joc) plimbându-mă prin câmp, vorbind de una singură şi inventându-mi poveşti. Personajele din basme îmi erau familiare.
Nu uit nimic și pe nimeni. Iar cine a însemnat ceva în viața mea, un ceas măcar… nu mai are nici o șansă să-l uit.