Corneille ne subjugă caracterelor şi ideilor lui, iar Racine se conformează ideilor noastre; Corneille zugrăveşte oamenii care ar trebui să fie, iar Racine – aşa cum sunt. În Corneille găsim mai mult din ceea ce se cade chiar să luăm ca model, în Racine găsim mai mult din ceea ce recunoaştem în alţii sau din ce simţim noi înşine. Unul te înalţă, te uimeşte, te stăpîneşte, te învaţă; celălalt îţi place, te răscoleşte, te înduioşează, te pătrunde.
Intai sa stii exact la ce te poti astepta din partea oamenilor in general si de la fiecare dintre ei indeosebi, si apoi sa te arunci in valmasagul lumii.
Armonia cea mai dulce este sunetul vocii celei pe care o iubesti.
© CCC
Nu traim indeajuns ca sa tragem vreun folos de pe urma greselilor noastre; le savarsim in tot cursul vietii si tot ce putem face, tot gresind astfel mereu, e sa murim indreptati.
Pana-ntr-atat sa iubesti ca si cum soarta te va obliga sa si urasti si, de asemenea, sa urasti ca si cum, dupa aceea, poate vei iubi.
El se crede talentat și inteligent: este bogat!
(Caracterele)
© CCC
Cu cât apropiaţii noştri ne seamănă mai mult, cu atât ne plac mai mult; a respecta pe cineva e totuna cu a-l pune pe aceeaşi treaptă cu tine.
© CCC
Şi te urăsc că-mi eşti atât de dragă.
(De profundis)
Nu putem ajunge departe in prietenie daca nu suntem dispusi sa ne iertam unii altora micile cusururi.
Ura sau iubirea noastra este efectul binelui sau raului pe care ni-l fac oamenii.
Un suflet mare este mai presus de jignire, de nedreptate, de durere si de batjocura; si ar fi invulnerabil daca nu ar suferi de compatimire.
Iubirea care izbucneste pe neasteptate este cel mai greu de lecuit.
(Caracterele - Despre inima)
Stim sa uram, dar nu stim sa iubim.
© CCC
Zorii si amurgul iubirii ti se arata prin incurcatura in care te afli cand te vezi singur cu celalalt.
Nici dragostea, nici prietenia si nici respectul nu leaga mai mult oamenii decat ura comuna fata de cineva
Natura care graveaza in toate sufletele sentimentul unei egalitati originare, a sadit un germene vesnic de ura intre cei mari si cei mici.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.