Exista vreun om, oricat de putin cinstit, caruia sa nu i se fi intamplat cateodata de a renunta la o minciuna, prin care putea sa iasa dintr-o incurcatura, numai pentru motivul de a nu se face vrednic de dispret in ochii sai? Omul cinstit, lovit de o grea nenorocire, pe care ar fi putut sa o evite, nu este el sustinut de multumirea sufleteasca de a fi mentinut si respectat demnitatea de om in persoana sa, de a nu avea de ce sa se rusineze de el insusi si de a putea sa se cerceteze fara teama?
Odata cu satisfacerea, moare si amintirea placerii.
Mintile noastre poseda de la natura o dorinta nestavilita de a cunoaste adevarul.
Fata de niste netrebnici, fata de tradatori, cuvantul dat nu trebuie neaparat tinut.
A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare intelepciune.
Daca sunt doua feluri de lupta, unul cu cuvantul si altul cu forta, si daca unul e propriu omului, iar celalalt animalelor, suntem datori sa recurgem la cel din urma numai cand primul nu poate fi de folos.
Fii un adversar cinstit. Omul intelept poate fi nevoit sa ajunga un adversar, dar nu si un adversar nedemn.
Iucunda memoria est praeteritorum malorum.
Cicero, De finibus bonorum et malorum 2, 32, 105.
Plăcută este amintirea necazurilor din trecut.
sau
E plăcut să ne aducem aminte de suferințele trecute.
(Cicero, La capătul binelui și al răului 2, 32, 105.)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.