Exista vreun om, oricat de putin cinstit, caruia sa nu i se fi intamplat cateodata de a renunta la o minciuna, prin care putea sa iasa dintr-o incurcatura, numai pentru motivul de a nu se face vrednic de dispret in ochii sai? Omul cinstit, lovit de o grea nenorocire, pe care ar fi putut sa o evite, nu este el sustinut de multumirea sufleteasca de a fi mentinut si respectat demnitatea de om in persoana sa, de a nu avea de ce sa se rusineze de el insusi si de a putea sa se cerceteze fara teama?