Dacă ar fi rămas în stadiul utopiei pure (adică al utopiei care nu are ambiția întrupării), nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să socotească comunismul, eminamente ficțional cum e, drept „a cincea orânduire” socială a istoriei și să-l treacă în revistă alături de comuna primitivă, sclavagism, feudalism și capitalism. Glisarea în registrul realității a unei pure irealități s-a putut efectua, sucindu-ne mintea, nu pentru că cineva (un partid – bolșevic, un stat – sovietic sau un om – Lenin) a reușit să „construiască” comunismul, ci pentru că un partid, un stat sau un om au căpătat puterea de a decreta (în regim de teroare) că el se construiește sau că s-a construit deja. Prin comunism, istoria a transpus de fapt în viață, recurgând la crimă, povestea despre „hainele cele noi ale împăratului”. Cine va avea curajul să afirme că împăratul e în pielea goală va sfârși în Gulag.
(O idee care ne-a sucit mințile)
Ceea ce exista este istorie.
Nu se face politica cu morala, dar nici fara ea.
Ranile suferite de cea mai adanca iubire ajung pentru a face din ea o ura destul de frumoasa.
Fiecare om se aseamana cu durerea sa.
Cultura nu se mosteneste, se cucereste.
Cultura este suma tuturor formelor de arta, de iubire si de gandire, care, pe parcursul secolelor, l-au ajutat pe om sa fie tot mai putin inrobit.
Daca la 20 de ani nu esti comunist, nu ai inima, iar daca la 40 de ani mai esti comunist, n-ai minte.
Am invatat ca viata nu valoreaza nimic, dar nimic nu e mai de pret ca viata.
(Cuceritorii)
Curajul presupune organizarea sperantelor. Or, apaticii tocmai la aceasta renunta - la organizarea sperantelor. Si raman cu bratele incrucisate, considerand ca si raul, si binele se inscriu in fatalitate.
Mi-au pus în gură: „Secolul XXI va fi religios”. Nu am spus niciodată acest lucru, desigur, pentru că nu știu. Ceea ce spun, însă, este și mai incert. Nu exclud posibilitatea unui eveniment spiritual la scară planetară.
Interviu luat lui André Malraux de Pierre Desgraupes, Le point, 1975.
© CCC
Poti trai acceptand absurdul, dar nu poti trai in absurd.
Marele artist stabileste identitatea eterna a omului cu el insusi.
Forța supremă a artei, și a dragostei, este de a ne impune să epuizăm ceea ce este în ele inepuizabil.
(Muzeul imaginar)