Citate de Ferdinand Lot

Doctrina chiar conteaza. Dar oricui trebuie sa i se reaminteasca mereu faptul ca a propovadui doctrina nu inseamna a fi corect fata de Domnul. © CCC

Gravura în piatră fină a atins apogeul în Antichitate. Renașterea și Timpurile Moderne nu au egalat, și în nici un caz nu au depășit, creațiile antice care au ajuns până la noi. (Sfârșitul lumii antice și începutul Evului Mediu) © CCC

…acel Dumnezeu ce lasa pe al nostru pamant sa creasca atata urgie, acela nu poate sa fie nici mare, nici tare, nici sfant.

Credințele religioase au evoluat prin selecția de grup, tribul concurând împotriva tribului și lipsa de logică a religiilor nu este o slăbiciune, ci puterea lor esențială. © CCC

Religia inabusa orice pornire a sufletului care nu se naste nemijlocit din ea.

Știința și religia nu guvernează același domeniu. Prima învață, a doua predică. Îndoiala este forța motrice a uneia, iar cealaltă are credința drept fundament. (Cea mai frumoasă poveste din lume) © CCC

Ni se spune ca Dumnezeu il pune pe rug pe cel rau, care nu poate nimic impotriva lui, intr-un foc ce va dura vesnic; si cu greu s-ar permite unui tata sa dea o moarte trecatoare unai fiu care ar compromite viata, cinstea si averea sa…Nu exista un tata bun care ar vrea sa semene cu tatal nostru din ceruri.

Dacă un om are nevoie de o religie pentru a se comporta corect în această lume, este un semn că are fie o minte limitată, fie o inimă coruptă. © CCC

Pentru oamenii carora pamantul nu le mai ofera nimic, s-a inventat cerul.

Credinta n-a savarsit minuni decat in aparenta. Numai vointa le poate realiza, cu conditia sa se manifeste energic.

Religia este o pavaza in calea experientei divine.

Din copilărie, lumea supranaturală a fost evidentă pentru mine, la fel ca și prezența divină. Religia catolică în care am fost crescută se potrivea perfect cu riturile ei sacre, frumusețea, muzica și simțul adorației care au dispărut oarecum de atunci... Dar, urmând studii superioare de literatură clasică până la licență, am putut de asemenea, să descopăr și să explorez bogata filozofie a Greciei antice, precum și multe mituri fondatoare ale tradiției occidentale. Astăzi, mă simt atât neoplatoniciană, cât și creștină: de aceea îmi sunt dragi oameni precum Pico della Mirandola și Simone Weil. Dragostea mea pentru Hristos (dincolo de diferitele Biserici) și fidelitatea mea față de El sunt ireversibile, dar căutarea adevărului și mântuirea sufletului nu vin numai din religie, ele se bazează și pe o cunoaștere interioară, o asceză personală, o meditație răbdătoare, așa cum au predat filozofii greci, de la Pitagora la Plotin, prin Socrate și Platon. Iată, deci, ceea ce îmi ghidează și îmi hrănește existența: căutarea esențialului, aspirația la o cunoaștere superioară care să atingă realitățile cerești, dorința mistică de „viață perfectă” sau „viață divină”. Orice altceva este accidental sau secundar. © CCC

Credinta intr-un Dumnezeu personal, care conduce totul spre bine si care intr-o alta viata pedepseste si rasplateste, nu este in fond decat o evadare din cruda realitate, o incercare neputincioasa de a inlatura ghimpele deznadajduit al existentei…cata putere si independenta ar castiga oamenii daca, avand mai multa incredere in ei insisi, ar cauta sa-si traiasca viata in concordanta cu ceea ce fiecare in parte, in clipele sale cele mai bune, ridica pe un piedestal ceea ce salasluieste mai bun in el, in loc sa-l desprinda de sine insusi, pentru a-l transmite unui Dumnezeu care vegheaza.

Religia se insinuează între fisurile zidului tehnologiei, precum iedera. Oricare ar fi stadiul științei, întrebarea privitoare la nașterea universului se va pune întotdeauna.

Cu religiile se intampla asa cum se intampla si cu canoanele manastiresti: slabesc, pe masura ce le trece vremea. Nu sunt decat sminteli neputincioase fata de imboldurile statornice ale naturii, care ne readuce sub porunca legilor ei.

Vazand in ce chip este infatisata FIINTA SUPREMA, firea ei suparacioasa, asprimea razbunarilor ei, facand o comparatie care sa ne arate numeric raportul dintre cei pe care ii lasa sa piara si cei pe care se indura sa-i ajute, sufletul cel mai drept ar fi ispitit sa doreasca sa nu existe o astfel de fiinta. Am fi destul de linistiti in lumea asta, daca am fi siguri ca nu avem de ce sa ne temem pe cealalta; pe nimeni nu l-a speriat gandul ca nu exista Dumnezeu, ci gandul ca e asa cum este infatisat.

Poporul român este o enigmă și un miracol istoric. (Invaziile barbare și popularea Europei, 1937) “O enigmă și un miracol istoric: poporul român” este titlul unei secțiuni, ce conține două capitole, a lucrării istoricului francez Ferdinand Lot, Invaziile barbare și popularea Europei, 1937. Acest titlu a devenit titlul unei cărți a lui Gheorghe I. Brătianu care a fost discipolul lui Ferdinand Lot. În această carte, Gh. Brătianu, în spiritul obiectivității științifice, examinează originile poporului român și susține continuitatea daco-romană pe teritoriul actual al României de la cucerirea Daciei de către Traian și până în epoca contemporană. Referitor la problema originilor poporului român, care a stat timp de două sute de ani în centrul unei vaste controverse la scară europeană, Gh. Brătianu declara: "Dacă există o cheie a enigmelor și o explicație a miracolelor, nu le putem găsi, cel puțin în domeniul studiilor istorice, în dezlănțuirea patimilor și a dușmăniilor naționale”. © CCC

Nu trebuie sa uitam ca mirarea sau, ca sa intrebuintam un cuvant mai expresiv, minunarea - izvorand din impresionabilitatea momentana a intelegerii - a constituit temelia religiozitatii primitive a omului.

S-a susținut că creștinismul a pus capăt artei antice. Într-o anumită măsură, această opinie poate fi justificată. Creștinismul și, de asemenea, Islamul, în imitarea înaintașului lor Iudaismul, resping în esență ceea ce face frumusețea artei antice, plasticitatea. (Sfârșitul lumii antice și începutul Evului Mediu) © CCC

Pe masura ce un suflet se afunda in habotnicie, pierde simtul, gustul, nevoia, dragostea de realitate.