Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapșane
o claie de zări şi-o căciulă de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
(Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!)
Lupta a încetat, din lipsă de combatanți.
(Cidul)
Între oameni şi lei nu există cale de înţelegere dreaptă, oile și lupii nu au aceleaşi simțăminte; ei urzesc tot timpul moartea, unii altora.
(Iliada)
Fie pomana cât de mică, bucuria e mare!
(Odiseea)
Nu e bine să ai prea mulţi comandanți; unul singur trebuie să conducă, unul singur trebuie să fie rege.
(Iliada)
Barbari semper armis pugnabunt, clari (sapientes) homines, libris certabunt.
Barbarii vor lupta mereu cu armele, oamenii luminaţi (înţelepţi) se vor întrece prin cărţi.
Să lăsăm trecutul să fie trecut.
(Iliada)
Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.
Cât inima în piept îţi cântă
ce înseamnă-n luptă-un braţ răpus?
Ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă
când te ridici cu-n steag, mai sus?
Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri
sunt renunţările la vis.
(Îndemn la luptă)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.