Nu ar trebui să existe progres și dezvoltare evidente, dar într-un sens mai înalt decât și-au imaginat oamenii?... Nimeni nu e singur în epoca lui, el construiește pe cea precedentă, aceasta nu devine altceva decât temelia viitorului, nu vrea să fie altceva decât atât - asta este ceea ce ni se spune prin analogia în natură, grăitorul model exemplar al lui Dumnezeu în toate lucrările! Evident, aşa este şi în cazul speciei umane!
© CCC
Intrăm într-o eră a progresului care va continua, din ce în ce mai vastă, din ce în ce mai încrezătoare, pentru totdeauna.
© CCC
Un conducator al unei mari miscari sociale nu este decat oglinda in care se reflecta, in dimensiuni colosale, credintele, necesitatile, preocuparile si obiceiurile unei natiuni intr-o epoca data a istoriei.
Vai de poporul lipsit de incredere in sine insusi! Nu-i este dat sa savarseasca fapte mari!
A crede in progres nu inseamna sa crezi ca a avut loc un progres.
Daca ii chemati pe oameni sa porneasca inainte, trebuie neaparat sa le aratati si calea pe care sa mearga. Daca, fara a arata calea, aruncati acest cuvant in acelasi timp unui calugar si unui revolutionar, trebuie sa recunoasteti ca ei vor merge pe cai cu totul diferite.
Pentru a progresa, nu este suficient sa doresti să acţionezi, trebuie mai intai sa stii in ce mod sa acţionezi.
Pour progresser, il ne suffit pas de vouloir agir, il faut d'abord savoir dans quel sens agir.
(Hier et demain)
Istoria progresului omenirii, care a inaintat prin batalii si varsari de sange, este asemenea formarii carbunelui; o mare cantitate de lemn este necesara pentru realizarea unei mici cantitati de carbune.
Poezia si progresul sunt precum doi oameni ambitiosi care se urasc reciproc cu o ura instinctiva, iar cand se intalnesc pe acelasi drum, unul dintre ei trebuie sa cedeze.
Lumea e perfectibila, ea se transforma mereu in sensul progresului.
Forta invincibila care a impins lumea inainte nu e iubirea fericita, ci aceea implinita.
Fiecare epoca isi are problemele ei, si prin rezolvarea lor omenirea face un pas inainte... Fiecare epoca isi inchipuie ca lupta ei este cea mai importanta dintre toate. Aceasta este credinta propriu-zisa a epocii, pentru care ea traieste si moare.
Progresul este caracteristic omului. Viata speciei umane, in general, se cheama progres. Pasirea laolalta a oamenilor se numeste progres.
Daca lupta e grea, inseamna oare ca e absurda? Daca principiul raului invinge, trebuie oare sa i se cedeze terenul cu resemnare?
Istoria politica si istoria revolutiilor sunt istoria progresului.
...pana la urma, ordinea si progresul inving... privita in ansamblu, omenirea progreseaza.
Progresul umanitatii nu se poate intemeia pe minciuna, ci numai pe sinceritate si adevar.
Oamenii cu adevarat progresisti sunt cei care au ca punct de plecare un respect profund pentru trecut.
Lumea progreseaza datorita lucrurilor imposibile care au fost realizate.
Progresul minții umane, revoluțiile care au loc în dezvoltarea cunoașterii, conferă fiecărui secol caracterul său aparte.
(Prefața lucrării Reorganizarea Comunității Europene, 1814)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.