Fiecare dintre noi avem undeva, departe, sau poate mai aproape, undeva unde este străin zgomotul oraşului şi îmbulzeala străzilor pavate, avem o casă. Un colţişor unde plecăm cu bucurie şi un pic de nostalgie. E casa de la ţară, proprie sau poate cea părintească, casa ce se află în satul unde ne-am petrecut copilăria şi pe dealurile verzi unde au rămas atâtea amintiri plăcute şi nopţi nedormite.
Cuvântul ţară are mai multe sensuri, aşa numim noi satul, ţara cea adevărată. Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi e că dispar tradiţiile sfinte ale poporului nostru, care erau atât de bine păstrate, în fond, de ce mi-ar păsa atât de mult de tradiţii şi de sate? Pentru că acestea păstrează memoria istorică a neamului nostru, ceea ce este mai important decât acea istorie scrisă în cărţi şi modificată conform cursului şi cerinţelor vremurilor, ne uităm istoria, iar un popor fără memorie istorică… Veșnicia s-a născut la sat, oare ce va fi când va dispărea?
(Despre Tradiții și Obiceiuri Românești)
Este o lege a omenirii ca noile interese, ideile fecunde, progresul, sa invinga pana la urma traditiile invechite, obiceiurile ignorante si preocuparile conservatoare.
Obisnuinta face adeseori ca aceleasi lucruri sa ne placa ori sa nu ne placa, din care pricina se intampla uneori ca datinile, obiceiurile si moravurile care erau pretuite pe vremuri sa devina vrednice de dispret si, dimpotriva, cele dispretuite sa devina pretuite…; obisnuinta este in stare mai mult decat judecata sa statorniceasca lucrurile noi in mijlocul nostru si sa le alunge pe cele vechi, a caror perfectiune il amageste adeseori pe cel ce-o cauta in ele.
Un conducator al unei mari miscari sociale nu este decat oglinda in care se reflecta, in dimensiuni colosale, credintele, necesitatile, preocuparile si obiceiurile unei natiuni intr-o epoca data a istoriei.
Conditiile de viata formeaza caracterele, caci caracterul nu e altceva decat totalul sentimentelor obisnuite care se nasc din starea noastra zilnica. Ocupatiile si obiceiurile noastre sunt un fel de temperatura morala care ne intareste si ne inalta sufletul sau il slabeste, si-l face sa se tarasca.
Totul vine dinafara, in dispozitia, in obiceiurile si in manierele majoritatii oamenilor…nevoile vietii, situatia in care se gaseste si legea necesitatii forteaza firea omului si-i aduce mari schimbari.
Trainicia unei prietenii consta in asemanarea obiceiurilor.
Vinculum amicitiae: morum similitudo.
(Plinius Junior, Epistulae)
Asemanarea obiceiurilor valoreaza mai mult in prietenie decat dragostea.
Plus in amicitia valet similitudo morum quam affinitas.
(Cornelius Nepos, Atticus)
Este o lege a omenirii ca noile interese, ideile fecunde, progresul, sa invinga pana la urma traditiile invechite, obiceiurile ignorante si preocuparile conservatoare.