Citate de G. M. Vladescu

Războaiele nu se mai poartă în numele suveranului care trebuie apărat, ci în numele existenței tuturor; populații întregi sunt puse să se omoare între ele în numele necesității lor de a trăi. Masacrele au devenit vitale.

Viciile reunite ale tuturor epocilor si ale tuturor locurilor nu vor egala niciodata nenorocirile produse de un singur razboi.

Mamele soldaților uciși sunt judecătorii războiului. (Procesul lui Lucullus, 1951)

Sa nu-i iei omului speranta! Sa nu-i zdruncini increderea in oameni.

Orice gand ascuns roade ca un vierme. Il simti, il vezi, te ingrozesti privindu-l, dar nu-l poti ucide decat spunandu-l altcuiva. Atunci ferestrele sufletului se deschid larg, iar in adancul lui patrunde soarele si bucuria. Cand nu-ti marturisesti gandurile, bune sau rele, esti inspaimantator de singur si nefericit. Poate numai din nevoia acestei marturisiri s-a nascut cantecul, care in esenta lui nu-i decat un indemn launtric de a deschide ferestrele si de a da glas pasiunilor.

Moartea poarta in ea samburele vietii.

Nici un doctor nu vindeca mai sigur si mai definitiv ca timpul. El nu cunoaste probleme fara solutii.

In razboi, evenimente extraordinare sunt rezultatul unor cauze banale.

In lantul ei de prefaceri, viata pastreaza si respecta principiul ei fundamental: frumosul din care tasnesc cele doua mari efluvii: puterea si fecunditatea!... si de aici continuitatea ei in vesnicie.

Viata este o calatorie de cincizeci, saizeci sau o suta de ani. Cei ce se intalnesc la inceputul acestei calatorii sa nu se mai desparta, pentru ca drumul in doi e mai usor, si pentru ca intotdeauna vor avea nevoie unul de altul.

Războiul este o chestiune prea serioasă pentru a fi încredințata soldaților. Fraza istorica pronuntata in 1886. J. Hampden Jackson ii atribuie acest citat in cartea sa „Clemenceau si a Treia Republica”. Este citata si astfel: Războiul este o chestiune prea serioasă pentru a fi încredințata generalilor”.  Uneori este atribuita lui Talleyrand si Briand. © CCC

Razboiul este arta de a ucide in mare si de a face cu glorie ceea ce, facut in mic, duce la spanzuratoare.

Războiul nu este niciodată fatal, dar este întotdeauna pierdut. (Războaiele pe care le-am văzut) © CCC

Războiul, am spus mereu, îi obligă pe oameni să-și schimbe standardele, indiferent dacă țara lor a câștigat sau a pierdut. © CCC

Am considerat intotdeauna ca axiomatica ideea ca satisfacerea nemultumirilor celor invinsi ar trebui sa preceada dezarmarea celor victoriosi.

Daca la popoarele ce sunt silite sa-si apere drepturile proprii razboiul poate fi considerat ca o dureroasa necesitate, in schimb, la popoarele care cauta sa incalce drepturile altora el devine cea mai odioasa dintre crime.

Binele, ca si raul, se afla permanent in noi. Sunt doua elemente care stau alaturi, se pandesc si se incaiera, fara ca vreunul sa vrea sa ramana invins. Cand unul ne indeamna spre dreapta, celalalt ne ademeneste spre stanga. Unul ne impinge inainte si altul ne smuceste inapoi…intre ele sta sufletul nostru, care nu prea stie de al cui indemn sa asculte.

Nu mai există durere la multiplele scene ale acestei înfricoșătoare și solemne tragedii. (Amintiri de la Solferino) (Bătălia de la Solferino a avut loc pe 24 iunie 1859 în timpul campaniei italiene. A avut loc în Lombardia, în provincia Mantova (Mantua). Este vorba despre o victorie a armatelor franceze ale lui Napoleon al III-lea și a armatei Sardiniei sub conducerea regelui Victor Emanuel al II-lea al Italiei asupra armatei austriece a împăratului Franz Joseph I. A fost ultima mare bătălie din istoria universală în care toate armatele s-au aflat sub comanda personală a monarhilor lor.) © CCC

E o nenorocire legata de conditia umana ca in ciuda dorintei de a ne conserva, ne distrugem unii pe altii cu manie si sminteala.

Daca va ganditi ca violenta nu poate sa insemne justitia, daca va ganditi ca viata umana este sfanta, daca va ganditi ca nu exista doua principii morale, unul care sa condamne uciderea in timp de pace si altul care sa o admita in timp de razboi, refuzati razboiul.