Citate de George Toparceanu

Războaiele nu se mai poartă în numele suveranului care trebuie apărat, ci în numele existenței tuturor; populații întregi sunt puse să se omoare între ele în numele necesității lor de a trăi. Masacrele au devenit vitale.

Mi-a răsărit în suflet dorul Ca o plăpândă floare-albastră, Şi-ntr-un amurg de seară dulce A înflorit iubirea noastră, – Dar tu te-ai îngrijit, iubito, Mai mult de floare, ca de glastră…   În taina nopţilor tăcute, Când clipele se pierd mai greu, Eu am hrănit cu lacrimi floarea Ce-ntinerind creştea mereu, Dar azi chemând uitarea sfântă Smulg floarea sufletului meu. (Mi-a răsărit în suflet dorul…)

Un general bun câștigă bătălia înainte de a o începe. (Arta războiului) © CCC

Atunci cand cei bogati se razboiesc, cei ce mor sunt cei saraci. (Diavolul si bunul Dumnezeu) © CCC

Ideea de lupta a omului impotriva omului a fost si va ramane o mare, dureroasa si rusinoasa absurditate.

Daca la popoarele ce sunt silite sa-si apere drepturile proprii razboiul poate fi considerat ca o dureroasa necesitate, in schimb, la popoarele care cauta sa incalce drepturile altora el devine cea mai odioasa dintre crime.

Întrebam aseară luna gânditoare: – Dacă prin poiene a rămas o floare Neculeasă încă pentru draga mea, – Dacă sus, pe dealuri, pe poteci uitate, Pretutindeni unde m-ai văzut cu ea, Raza ta sfioasă printre crengi străbate De-mi încurcă paşii luminoase fire, Deşteptând în cale câte-o amintire, – Dacă până-n ziuă visurile trec Dar rămân în suflet, – pentru ce să plec?…   – Du-te-n lumea largă, pentru totdeauna, Trist şi singur du-te, du-te! zice luna.   Şi-ntrebai lumina sufletului meu: – Dacă fără dânsa timpul trece greu, Dacă lângă dânsa mi-i aşa de bine, Spune-mi, suflet mândru, împăcat cu tine, – Pentru ce, când toate lacrimile trec Fără nici o urmă, – pentru ce să plec?…   Sufletu-mi răspunse: – Pe cărări pustii, Du-te-n lumea largă. Şi să nu mai vii.   Şi-ntrebai atuncea inima-mi trudită: – Cea dintâi, nebuno, căzuşi în ispită, Singură-n tăcere, tu eşti vinovată Că mă cert cu mine şi cu lumea toată. Când stelele nopţii farmec nu mai au Fără ochii dragii, – pentru ce să stau?…   Şi-mi răspunse-n şoaptă (o, inima mea!) – Du-te-n lume singur. Eu rămân cu ea.   (Şoaptele nopţii)

Paradoxul, in orice domeniu de discutie, este glasul pitigaiat al unui ins care vrea sa faca impresie.

Băieții luptă în războaie. Am avea fraternitate între oameni începând chiar de mâine dacă politicienii ar trebui să iasă și să lupte. (Război și amintire) © CCC

Simțul moral al importanței vieții omenești, dorinţa omenească de a uşura puţin din chinurile tuturor acestor sărmani nenorociţi, sau de a le reface curajul distrus, activitatea furioasă și neobosită pe care o face omul în astfel de momente, toate acestea se combină pentru a crea un fel de energie care duce la o dorință pozitivă de a-i alina pe cât mai mulți posibil. (Amintiri de la Solferino) © CCC

Razboiul! El opreste vremea in loc si desfasoara de-a-ndaratelea pe pamant toate etapele civilizatiei omenesti.

E o nenorocire legata de conditia umana ca in ciuda dorintei de a ne conserva, ne distrugem unii pe altii cu manie si sminteala.

Un boier, călare pe-o frumoasă iapă, Trebuind să treacă într-un loc o apă Peste-o punte-ngustă – și fiind grăbit, Și-a chemat argatul și i-a poruncit: – Ia-mi în spate iapa Și mi-o trece apa! – Nu pot, zise omul lăsând nasu-n jos. – Hm! făcu boierul foarte mânios: Leneșul la toate Zice că nu poate... (Boierul și argatul)

Aş vrea un cer albastru, şi pace, şi lumină, Ca-n basme să-mi răsară în faţă o grădină, Cu largi cărări umbrite, şi flori de liliac, Şi sălcii plângătoare pe-o margine de lac…   Iar tu să-mi fii acolo, izvor de fericire! Cu ochii mari şi limpezi, cu mijlocul subţire, Crăiasa mea iubită – regina florilor – Să-ţi dau o veşnicie de nesfârşit amor!   Să nu te văd iar tristă, – ci dornică de viaţă, Cu zâmbetul pe buze şi rumenă la faţă, Să uiţi c-ai mers odată pe-al vieţii aspru drum, – Să nu te mai ajungă durerile de-acum… (Iubitei întristate)

Războiul, am spus mereu, îi obligă pe oameni să-și schimbe standardele, indiferent dacă țara lor a câștigat sau a pierdut. © CCC

Daca va ganditi ca violenta nu poate sa insemne justitia, daca va ganditi ca viata umana este sfanta, daca va ganditi ca nu exista doua principii morale, unul care sa condamne uciderea in timp de pace si altul care sa o admita in timp de razboi, refuzati razboiul.

Arta si literatura tin numai de suflet, sunt expresii ale sensibilitatii, ale temperamentului special al unui popor. Iar sufletul nu se poate nici transmite, nici imprumuta.

Nu mă scârbiți de război. Se zice că el îi distruge pe cei slabi, dar pacea face la fel. (Mutter Courage, 1937 - 1938)

Nimic nu il face pe om mai rau ca nedreptatea. Nimic nu-i intoarce cu mai multa putere privirile asupra sortii proprii, facandu-l surd si orb pentru suferintele altora. Naturile impresionabile si pasionate, egoiste prin definitie, cand se mai cred si nedreptatite, se revolta impotriva universului intreg, iar revolta nu mai lasa loc pentru ingaduinta si iertare.

In razboi, evenimente extraordinare sunt rezultatul unor cauze banale.