Citate de Petre P. Negulescu

Cand ne gandim de unde a pornit omenirea, si cand vedem unde a ajuns, aceasta lupta de veacuri ni se infatiseaza, fara sa vrem, intr-o lumina de epopee, trista adesea, dureroasa uneori, dar mareata intotdeauna. Aceasta epopee, al carei ritm il formeaza bataile de inima ale generatiilor trecute, in urmarirea fara preget a bunurilor ideale ale vietii, este istoria culturii omenesti. In fata ei suntem datori sa ne plecam fruntea cu respect si de pe inaltimile prezentului sa privim cu mai putina mandrie scaderile trecutului. Caci pe aceste inaltimi nu ne-am ridicat numai prin propriile noastre puteri. Daca suntem astazi ceea ce suntem, o datoram in cea mai mare parte trecutului. Progresele cu care ne falim atat de mult sunt produsul sfortarilor indelungate si penibile ale tuturor predecesorilor nostri, care au gresit ca sa nu mai gresim noi, care au suferit ca sa ne apropie pe noi de fericire, care si-au istovit energiile sufletesti ca sa ne dea noua macar putinta sa zarim aurora idealului, ce ramanea ascuns pentru ei in noaptea nepatrunsa a viitorului.

Mintea omeneasca trece vesnic peste barierele ce i s-au pus si, cu cat acele bariere sunt mai greu de depasit, cu atat avantul ei e mai puternic.

Băieții luptă în războaie. Am avea fraternitate între oameni începând chiar de mâine dacă politicienii ar trebui să iasă și să lupte. (Război și amintire) © CCC

Cand sustine dreptul la existenta si la libera dezvoltare a fiecarui popor, sentimentul national e un simbol de actiune, nu numai perfect legitim, dar si de o incontestabila etica. El poate deveni chiar sublim, atunci cand, ca in razboaie, duce la sacrificiile supreme. Cand insa, proclamand superioritatea indiscutabila a unor anumite natiuni si inferioritatea iremediabila a celorlalte, lupta ca sa asigure celor dintai putinta de a dispune, dupa bunul lor plac, de cele din urma, nationalismul inceteaza de a mai fi un sentiment respectabil, fiindca nesocoteste justetea si ameninta pacea.

Razboiul! El opreste vremea in loc si desfasoara de-a-ndaratelea pe pamant toate etapele civilizatiei omenesti.

E o nenorocire legata de conditia umana ca in ciuda dorintei de a ne conserva, ne distrugem unii pe altii cu manie si sminteala.

Omul are constiinta ca nu e singur pe acest pamant, ca existenta sa e strans legata de aceea a tuturor celorlalte fiinte asemenea cu el… soarta sa atarna de aceea a omenirii intregi, si nu poate fi priceputa decat printr-insa.

Războaiele sunt ca incendiile de miriști, dacă nu suntem atenţi, pot deveni globale. (Zâna carabină) © CCC

Atunci cand cei bogati se razboiesc, cei ce mor sunt cei saraci. (Diavolul si bunul Dumnezeu) © CCC

De ce sa se omoare oamenii intre ei? Ce am cu cel de dincolo, cand nici nu-l cunosc, si nu-l urasc, pentru ca nu mi-a facut nimic niciodata? De ce sa-l omor daca el, ca si mine, sufera oroarea aceluiasi destin? Oare acolo, de unde-mi pandeste miscarile si-mi ocheste inima, inceteaza el de-a fi un om si de a-mi ramane un frate?

Bellum parate, quoniam pacem pati non potuistis. Pregătiţi războiul, fiindcă nu aţi putut răbda pacea. (Titus Livius)

Nu mă scârbiți de război. Se zice că el îi distruge pe cei slabi, dar pacea face la fel. (Mutter Courage, 1937 - 1938)

Daca va ganditi ca violenta nu poate sa insemne justitia, daca va ganditi ca viata umana este sfanta, daca va ganditi ca nu exista doua principii morale, unul care sa condamne uciderea in timp de pace si altul care sa o admita in timp de razboi, refuzati razboiul.

Viciile reunite ale tuturor epocilor si ale tuturor locurilor nu vor egala niciodata nenorocirile produse de un singur razboi.

Fiecare generatie, profitand de experienta generatiilor trecute, poate sa le intreaca, lucrand mai bine decat ele.

Daca la popoarele ce sunt silite sa-si apere drepturile proprii razboiul poate fi considerat ca o dureroasa necesitate, in schimb, la popoarele care cauta sa incalce drepturile altora el devine cea mai odioasa dintre crime.

In cautarea adevarului, mintea omeneasca e manata de aspiratii, pe care nici o izbanda, oricat de stralucita, nu le poate multumi pe deplin si nici o cadere, oricat de dureroasa, nu le poate inabusi cu totul.

Cu cat nevoile vietii sunt mai usor de satisfacut, cu atat omul le da mai putina importanta.

In pornirea lui catre ideal, omul s-a lovit in primul rand de propria sa natura, de originea sa animalica. Orice pas inainte a fost o lupta, si in aceasta lupta instinctele egoiste au fost adesea mai puternice decat aspiratiile ideale. Dar aceste aspiratii n-au pierit niciodata cu totul din inima omeneasca. Cu lumina lor slaba, ele au aratat omului, in vremurile intunecate, calea cea adevarata si l-au ajutat sa lupte necontenit, spre a se ridica mai sus, tot mai sus, deasupra propriei sale naturi.

Am considerat intotdeauna ca axiomatica ideea ca satisfacerea nemultumirilor celor invinsi ar trebui sa preceada dezarmarea celor victoriosi.