Omul doreste sa fie fericit. Este pentru el o nevoie organica, in toata puterea cuvantului. Fericirea n-o gaseste decat foarte rar, si numai partial, in viata pamanteasca. Nenumarate imprejurari neprielnice i se pun vesnic de-a curmezisul. Mai ales ii sta impotriva nedreptatea lumii.
Omul are constiinta ca nu e singur pe acest pamant, ca existenta sa e strans legata de aceea a tuturor celorlalte fiinte asemenea cu el… soarta sa atarna de aceea a omenirii intregi, si nu poate fi priceputa decat printr-insa.
Succesele, pe langa partile lor bune, au si parti rele sau chiar primejdioase. Ele fac, intr-adevar, pe oameni prea optimisti si ii imping, din aceasta cauza, pe cai ce nu sunt intotdeauna sanatoase.
Religiile au format filozofia celor ce nu puteau avea o filozofie propriu-zisa, a celor ce nu se puteau adica ridica cu mintea pana la o intelegere mai stiintifica a naturii. Iata de ce oamenii au trebuit sa fie religiosi la inceputui vietii lor sufletesti. Cei ce ajung cu vremea sa-si piarda credintele religioase sunt de regula siliti sa renunte la ele, din cauza ca dezvoltarea lor intelectuala ii duce la alte explicari, mai bune, adica, pentru ei, mai satisfacatoare, a lumii. Dar in lipsa unor astfel de explicatii, stiintifice sau filozofice, cele religioase sunt indispensabile si inevitabile. Numai asa putem intelege universalitatea religiilor.
Cand sustine dreptul la existenta si la libera dezvoltare a fiecarui popor, sentimentul national e un simbol de actiune, nu numai perfect legitim, dar si de o incontestabila etica. El poate deveni chiar sublim, atunci cand, ca in razboaie, duce la sacrificiile supreme. Cand insa, proclamand superioritatea indiscutabila a unor anumite natiuni si inferioritatea iremediabila a celorlalte, lupta ca sa asigure celor dintai putinta de a dispune, dupa bunul lor plac, de cele din urma, nationalismul inceteaza de a mai fi un sentiment respectabil, fiindca nesocoteste justetea si ameninta pacea.
Daca la popoarele ce sunt silite sa-si apere drepturile proprii razboiul poate fi considerat ca o dureroasa necesitate, in schimb, la popoarele care cauta sa incalce drepturile altora el devine cea mai odioasa dintre crime.
Omenirea nu e nici asa de buna, cat cred optimistii cu orice pret, nici asa de rea, cat sustin pesimistii fara leac. Ceea ce nu i se poate tagadui e ca intentiile ii sint de regula mai bune decat faptele. Luata in general, omenirea e insufletita de iubirea sincera a adevarului, a binelui si a frumosului.
Cand ne gandim de unde a pornit omenirea, si cand vedem unde a ajuns, aceasta lupta de veacuri ni se infatiseaza, fara sa vrem, intr-o lumina de epopee, trista adesea, dureroasa uneori, dar mareata intotdeauna. Aceasta epopee, al carei ritm il formeaza bataile de inima ale generatiilor trecute, in urmarirea fara preget a bunurilor ideale ale vietii, este istoria culturii omenesti. In fata ei suntem datori sa ne plecam fruntea cu respect si de pe inaltimile prezentului sa privim cu mai putina mandrie scaderile trecutului. Caci pe aceste inaltimi nu ne-am ridicat numai prin propriile noastre puteri. Daca suntem astazi ceea ce suntem, o datoram in cea mai mare parte trecutului. Progresele cu care ne falim atat de mult sunt produsul sfortarilor indelungate si penibile ale tuturor predecesorilor nostri, care au gresit ca sa nu mai gresim noi, care au suferit ca sa ne apropie pe noi de fericire, care si-au istovit energiile sufletesti ca sa ne dea noua macar putinta sa zarim aurora idealului, ce ramanea ascuns pentru ei in noaptea nepatrunsa a viitorului.
In pornirea lui catre ideal, omul s-a lovit in primul rand de propria sa natura, de originea sa animalica. Orice pas inainte a fost o lupta, si in aceasta lupta instinctele egoiste au fost adesea mai puternice decat aspiratiile ideale. Dar aceste aspiratii n-au pierit niciodata cu totul din inima omeneasca. Cu lumina lor slaba, ele au aratat omului, in vremurile intunecate, calea cea adevarata si l-au ajutat sa lupte necontenit, spre a se ridica mai sus, tot mai sus, deasupra propriei sale naturi.
Fiecare generatie, profitand de experienta generatiilor trecute, poate sa le intreaca, lucrand mai bine decat ele.