A crezut necontenit că e fericită. Prima oara în copilărie, când, găsind în parc un băiat necunoscut, l-a luat acasă cu gândul să-l păstreze numai pentru ea, ca jucărie. S-a înșelat, nu era fericirea, era numai un pas spre aceasta: prietenia. A doua oară, când, luând pe cineva drept altcineva, s-a căsătorit. Nu era fericirea: era o greșeală care i-a adus milă, tristețe și singurătate. A treia oară, când s-a lăsat iubită, ca să-și dovedească doar ei că este tânără, liberă și... fericită. Nu era: propriul trup îi devenise străin. Și apoi, la un moment dat, a știut sigur că nu se mai înșală. Nu l-a crezut pe el atunci când i-a spus că fericirea e ca aerul, n-o simți. Ca toate femeile, a simțit-o: o nouă viață în viața lor și în trupul ei.
(Cartea fericirii)
Uneori ai suferit destul de mult ca sa ai dreptul sa nu spui niciodata: sunt prea fericit.
Toti oamenii tind spre fericirea lor.
Fericirea suprema este de a fi iubiti pentru noi insine; sa spunem, mai bine, de a fi iubiti in pofida noastra.
Un om este fericit atâta timp cât decide să fie și nimeni nu îl poate opri.
© CCC
Unde sunt toate ființele fericite, strălucitoare, inocente de pe lume? Unde-i fericirea? Doar citim despre ea în cărți.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.