Când vaporaşul a coborât pe Canale Grande şi când, pe stânga şi pe dreapta, privirea mi-a căzut pe dantela de piatră a palatelor, înnegrită de vreme, m-am simţit proiectată într-o altă dimensiune, în care totul era uşor, dantelat, aerian, unde nu puteai şi, de altfel, nu mai voiai să aplici vieţii şi ţie însuţi măsurile obişnuite, unde nimic nu era ca înainte, unde imposibilul devenea posibil, povara devenea mai uşoară şi deznădejdea nu mai era decît un amestec de tristeţe şi de bucurie. Ici şi colo, între case, apăreau canale înguste cu poduri minuscule şi biserici ce parcă se topeau în penumbră. În aerul trandafiriu, străluceau lumini roz pal imobile, ele păreau că plutesc pe deasupra apei. Alte lumini, fantasmagorice, verzui, se întretăiau cu primele.
Am fost cuprinsă, din cap pînă-n picioare, de o senzaţie de lentoare submarină, de viaţă încetinită, senzaţie pe care n-o mai încercasem niciodată; răsuflarea şi mişcările mele se contopiseră cu mişcarea vaporaşului, în timp ce vedeam defilând, încremenite într-o tristă contemplare, bătrâneţea posacă a palatelor ce priveau apa şi mă priveau pe mine, drapându-se în farmecul lor inaccesibil. Când, în acest ritm uluitor al umbrelor şi al luminilor întretăiate, s-a deschis, la stânga, un uriaş mal povârnit pe care se afla Palatul Dogilor şi, la dreapta, o lagună ce căpăta, în noapte, o formă necunoscută, m-am simţit năpădită de o fericire aproape insuportabilă la gândul că-l voi vedea pe Einar peste câteva minute şi că va fi cu mine în această lume vrăjită, crepusculară.
(Trestia revoltată)
Fericirea este diferită de plăcere: aceasta din urmă nu este legată de sentimentul existenţei, nu ne uităm pe noi înșine ca fiinţe singulare. Aici se află al doilea motiv care poate explica raritatea acestei fericiri în literatură.
(Înțelepciune străveche, lume modernă)
© CCC
Orice om se naste cu dreptul firesc de a duce o viata fericita.
Fericit cel ce poate dormi fără teamă și fără remușcări
În patul părintesc, masiv și venerabil,
Unde toți ai săi s-au născut și, deopotrivă, au murit.
(Trofeele)
© CCC
Daca am vrea sa fim fericiti, lucrul acesta ar fi usor de realizat; vrem insa sa fim mai fericiti decat altii, si aceasta este mai intotdeauna greu, caci ii credem mult mai fericiti decat sunt ei intr-adevar.
In fericire, ajungi adesea sa ravnesti la durerile fecunde.
O masa, un scaun, un vas cu fructe si o vioara; ce altceva ii mai trebuie unui om ca sa fie fericit?
E o fericire sa fii iubit. E una si mai mare: sa iubesti. Cine le are pe amandoua e mai presus de lumea timpului, mai tare decat soarta, mai tare decat moartea.
Nu te abate niciodata din calea virtutii si a onoarei; este singurul mijloc sa fii fericit.
Fericirea suprema este de a fi iubiti pentru noi insine; sa spunem, mai bine, de a fi iubiti in pofida noastra.
Fericirea e să ştii să îţi doreşti ceea ce ai deja.
Trecem, adeseori, pe langa fericire, fara s-o vedem, fara s-o privim sau daca am vazut-o si am privit-o, fara s-o recunoastem.
Omul doreste sa fie fericit. Este pentru el o nevoie organica, in toata puterea cuvantului. Fericirea n-o gaseste decat foarte rar, si numai partial, in viata pamanteasca. Nenumarate imprejurari neprielnice i se pun vesnic de-a curmezisul. Mai ales ii sta impotriva nedreptatea lumii.
Nu vei fi niciodata fericit daca vei continua sa cauti ce este fericirea. Nu vei trai niciodata daca vei cauta sensul vietii.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.