Citate despre Omenire

Nimeni nu are monopolul adevarului si nici al binelui.

Daca la popoarele ce sunt silite sa-si apere drepturile proprii razboiul poate fi considerat ca o dureroasa necesitate, in schimb, la popoarele care cauta sa incalce drepturile altora el devine cea mai odioasa dintre crime.

Succesele, pe langa partile lor bune, au si parti rele sau chiar primejdioase. Ele fac, intr-adevar, pe oameni prea optimisti si ii imping, din aceasta cauza, pe cai ce nu sunt intotdeauna sanatoase.

Mintea omeneasca trece vesnic peste barierele ce i s-au pus si, cu cat acele bariere sunt mai greu de depasit, cu atat avantul ei e mai puternic.

In pornirea lui catre ideal, omul s-a lovit in primul rand de propria sa natura, de originea sa animalica. Orice pas inainte a fost o lupta, si in aceasta lupta instinctele egoiste au fost adesea mai puternice decat aspiratiile ideale. Dar aceste aspiratii n-au pierit niciodata cu totul din inima omeneasca. Cu lumina lor slaba, ele au aratat omului, in vremurile intunecate, calea cea adevarata si l-au ajutat sa lupte necontenit, spre a se ridica mai sus, tot mai sus, deasupra propriei sale naturi.

Nevoia de a intelege lumea si propria sa existenta e pentru mintea omeneasca o nevoie organica in toata puterea cuvantului. Ce e, de unde vine si in ce scop exista lumea, care e rostul intamplarilor ei si, in sfarsit, care e intelesul propriei lor vieti, iata intrebarile ce au framantat pe oameni, sub forme mai mult sau mai putin limpezi, inca din momentul in care s-au trezit intr-insii puterile sufletesti ce ii deosebesc de animale.

Imperativul practic va fi acesta: poarta-te astfel incat sa consideri omenirea, atat in persoana ta, cat si in persoana altuia, intotdeauna ca scop, si niciodata ca mijloc.

Omul intra in viata cu o nespusa sete de fericire. Nicaieri insa, si niciodata, aceasta sete morala, mai chinuitoare poate decat cea fizica, nu-si gaseste indestulare deplina.

Pentru a iubi omenirea, trebuie sa o vezi de la distanta. © CCC

Tendinta de a cauta placerea si de a evita durerea, atat in domeniul fiziologic, cat si in cel psihologic, e legea fundamentala a vietii.

Să fim realiști. Putem cu adevărat visa la umanizarea umanității? (Banca timpului care trece. Meditații cosmice) © CCC

Cand ne gandim de unde a pornit omenirea, si cand vedem unde a ajuns, aceasta lupta de veacuri ni se infatiseaza, fara sa vrem, intr-o lumina de epopee, trista adesea, dureroasa uneori, dar mareata intotdeauna. Aceasta epopee, al carei ritm il formeaza bataile de inima ale generatiilor trecute, in urmarirea fara preget a bunurilor ideale ale vietii, este istoria culturii omenesti. In fata ei suntem datori sa ne plecam fruntea cu respect si de pe inaltimile prezentului sa privim cu mai putina mandrie scaderile trecutului. Caci pe aceste inaltimi nu ne-am ridicat numai prin propriile noastre puteri. Daca suntem astazi ceea ce suntem, o datoram in cea mai mare parte trecutului. Progresele cu care ne falim atat de mult sunt produsul sfortarilor indelungate si penibile ale tuturor predecesorilor nostri, care au gresit ca sa nu mai gresim noi, care au suferit ca sa ne apropie pe noi de fericire, care si-au istovit energiile sufletesti ca sa ne dea noua macar putinta sa zarim aurora idealului, ce ramanea ascuns pentru ei in noaptea nepatrunsa a viitorului.

Omenirea se iubeste prin tara ta si natia ta.

In cautarea adevarului, mintea omeneasca e manata de aspiratii, pe care nici o izbanda, oricat de stralucita, nu le poate multumi pe deplin si nici o cadere, oricat de dureroasa, nu le poate inabusi cu totul.

Precizarea intelesului termenilor e cea dintai precautie de luat in orice discutie.

Trateaza umanitatea atat in persoana ta, cat si in a oricarui altcuiva, intotdeauna in acelasi timp ca scop, iar niciodata doar ca mijloc.

Omul doreste sa fie fericit. Este pentru el o nevoie organica, in toata puterea cuvantului. Fericirea n-o gaseste decat foarte rar, si numai partial, in viata pamanteasca. Nenumarate imprejurari neprielnice i se pun vesnic de-a curmezisul. Mai ales ii sta impotriva nedreptatea lumii.

Cu cat nevoile vietii sunt mai usor de satisfacut, cu atat omul le da mai putina importanta.

Omul are constiinta ca nu e singur pe acest pamant, ca existenta sa e strans legata de aceea a tuturor celorlalte fiinte asemenea cu el… soarta sa atarna de aceea a omenirii intregi, si nu poate fi priceputa decat printr-insa.

Omenirea nu e nici asa de buna, cat cred optimistii cu orice pret, nici asa de rea, cat sustin pesimistii fara leac. Ceea ce nu i se poate tagadui e ca intentiile ii sint de regula mai bune decat faptele. Luata in general, omenirea e insufletita de iubirea sincera a adevarului, a binelui si a frumosului.