Cand ne gandim de unde a pornit omenirea, si cand vedem unde a ajuns, aceasta lupta de veacuri ni se infatiseaza, fara sa vrem, intr-o lumina de epopee, trista adesea, dureroasa uneori, dar mareata intotdeauna. Aceasta epopee, al carei ritm il formeaza bataile de inima ale generatiilor trecute, in urmarirea fara preget a bunurilor ideale ale vietii, este istoria culturii omenesti. In fata ei suntem datori sa ne plecam fruntea cu respect si de pe inaltimile prezentului sa privim cu mai putina mandrie scaderile trecutului. Caci pe aceste inaltimi nu ne-am ridicat numai prin propriile noastre puteri. Daca suntem astazi ceea ce suntem, o datoram in cea mai mare parte trecutului. Progresele cu care ne falim atat de mult sunt produsul sfortarilor indelungate si penibile ale tuturor predecesorilor nostri, care au gresit ca sa nu mai gresim noi, care au suferit ca sa ne apropie pe noi de fericire, care si-au istovit energiile sufletesti ca sa ne dea noua macar putinta sa zarim aurora idealului, ce ramanea ascuns pentru ei in noaptea nepatrunsa a viitorului.
Cu cat nevoile vietii sunt mai usor de satisfacut, cu atat omul le da mai putina importanta.
Omenirea se iubeste prin tara ta si natia ta.
Cand sustine dreptul la existenta si la libera dezvoltare a fiecarui popor, sentimentul national e un simbol de actiune, nu numai perfect legitim, dar si de o incontestabila etica. El poate deveni chiar sublim, atunci cand, ca in razboaie, duce la sacrificiile supreme. Cand insa, proclamand superioritatea indiscutabila a unor anumite natiuni si inferioritatea iremediabila a celorlalte, lupta ca sa asigure celor dintai putinta de a dispune, dupa bunul lor plac, de cele din urma, nationalismul inceteaza de a mai fi un sentiment respectabil, fiindca nesocoteste justetea si ameninta pacea.
Să fim realiști. Putem cu adevărat visa la umanizarea umanității?
(Banca timpului care trece. Meditații cosmice)
© CCC
Virtuozitatea cea mai uimitoare nu pretuieste niciodata cat cel mai banal adevar.
In cautarea adevarului, mintea omeneasca e manata de aspiratii, pe care nici o izbanda, oricat de stralucita, nu le poate multumi pe deplin si nici o cadere, oricat de dureroasa, nu le poate inabusi cu totul.
Nevoia de a intelege lumea si propria sa existenta e pentru mintea omeneasca o nevoie organica in toata puterea cuvantului. Ce e, de unde vine si in ce scop exista lumea, care e rostul intamplarilor ei si, in sfarsit, care e intelesul propriei lor vieti, iata intrebarile ce au framantat pe oameni, sub forme mai mult sau mai putin limpezi, inca din momentul in care s-au trezit intr-insii puterile sufletesti ce ii deosebesc de animale.
Omul doreste sa fie fericit. Este pentru el o nevoie organica, in toata puterea cuvantului. Fericirea n-o gaseste decat foarte rar, si numai partial, in viata pamanteasca. Nenumarate imprejurari neprielnice i se pun vesnic de-a curmezisul. Mai ales ii sta impotriva nedreptatea lumii.
Un sistem filosofic nu poate avea o influenta apreciabila, numai pentru ca raspunde nevoilor sufletesti ale timpului in care apare.
Religiile au format filozofia celor ce nu puteau avea o filozofie propriu-zisa, a celor ce nu se puteau adica ridica cu mintea pana la o intelegere mai stiintifica a naturii. Iata de ce oamenii au trebuit sa fie religiosi la inceputui vietii lor sufletesti. Cei ce ajung cu vremea sa-si piarda credintele religioase sunt de regula siliti sa renunte la ele, din cauza ca dezvoltarea lor intelectuala ii duce la alte explicari, mai bune, adica, pentru ei, mai satisfacatoare, a lumii. Dar in lipsa unor astfel de explicatii, stiintifice sau filozofice, cele religioase sunt indispensabile si inevitabile. Numai asa putem intelege universalitatea religiilor.
Trateaza umanitatea atat in persoana ta, cat si in a oricarui altcuiva, intotdeauna in acelasi timp ca scop, iar niciodata doar ca mijloc.
Succesele, pe langa partile lor bune, au si parti rele sau chiar primejdioase. Ele fac, intr-adevar, pe oameni prea optimisti si ii imping, din aceasta cauza, pe cai ce nu sunt intotdeauna sanatoase.
Omul are constiinta ca nu e singur pe acest pamant, ca existenta sa e strans legata de aceea a tuturor celorlalte fiinte asemenea cu el… soarta sa atarna de aceea a omenirii intregi, si nu poate fi priceputa decat printr-insa.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.