Citate de Maxim Gorki

Pierdut in mijlocul pustietatilor universului, singur pe mica farama de pamant ce se rostogoleste cu o viteza ce scapa simturilor noastre, undeva in adancul spatiului infinit, hartuit de chinuitoarea intrebare "care este rolul existentei?", omul merge darz, tot inainte, si tot mai sus, pe drumul biruintei sale asupra tuturor tainelor pamantului si cerului. El merge inainte semet, singuratic, stropind cu sangele sau drumul acesta spinos, facand sa rasara din fiecare strop de sange fierbinte florile nepieritoare ale poeziei: chemarile pline de dor ale sufletului sau inflacarat si le preface cu maiestrie in muzica; din experienta sa creeaza stiintele, imbogatind cu fiecare pas al sau viata, asa cum soarele imbogateste pamantul cu razele-i generoase.

Prejudecatile sunt cioburile vechilor adevaruri; iar norii erorilor ce planeaza astazi deasupra vietii sunt scrumul ve­chilor adevaruri mistuite de flacara aceleiasi Gandiri care le-a zamislit candva.

Omul trebuie sa fie incadrat intr-un ansamblu uman… printr-o credinta pozitiva sau printr-o organizare sociala imperioasa.

Noi, toţi oamenii, ne naştem şi trăim ca nişte eroi.

Caracterul esential al bunatatii este dezinteresul in a vedea intregul din care omul face parte.

Am avut sentimentul unei continuitati a propriei mele vieti. Deoarece simt ca prin ceea ce indeobste se numeste politica, am ramas credincios visului de fericire universala si de crescanda perfectiune umana, care-mi dadea aripi in tineretea mea de elev si sunt recunoscator socialismului de a fi dat o intruchipare frumosului meu vis, de a fi prelungit in insasi realitatea existentei si in asprimea luptei primele emotii pe care mi le-a trezit idealul. Trebuie in primul rand sa dam tuturor fiintelor omenesti posibilitatea de a se dezvolta armonios si intens.

Stiu, va veni o vreme cand oamenii o sa se admire unul pe altul, cand fiecare din ei o sa lumineze ca o stea in fata celuilalt. Pe pamant o sa traiasca oameni liberi, mari, prin libertatea lor, fiecare o sa aiba inima deschisa, neintinata de lacomie si ura. Ei au sa traiasca pentru adevar, pentru frumos; cei mai buni dintre ei vor fi aceia care vor imbratisa lumea cat mai larg in inima lor, care o vor iubi cat mai adanc; cei mai buni vor fi cei mai li­beri, caci in sufletul lor va fi mai multa frumusete.

Umanitatea are doi poli: adevarul si frumosul.

Omul! Ce mandru suna acest cuvant!

Nevoia de unitate este cea mai profunda si mai nobila nevoie a spiritului omenesc.

Poporul nu e numai forta care creeaza toate valorile materiale, el este totodata izvorul unic si nesecat al valorilor spirituale, el este primul filozof si poet - primul atat in timp, cat si in ceea ce priveste frumusetea si genialitatea creatiei: el este cel ce a faurit toate maretele poeme, toate tragediile lumii, ca si acea monumentala opera care se numeste istoria culturii universale.

Adevaratul stimulent al vietii omenesti il constituie bucuria zilei de maine... Omul care-si determina conduita prin perspectiva cea mai apropiata este in acelasi timp si omul cel mai slab. Daca se multumeste numai cu propria sa perspectiva, fie ea chiar si indepartata, el poate sa para puternic, dar nu starneste in noi sentimentul unei personalitati si a valorii ei autentice. Cu cat este mai larg colectivul ale carui perspective coincid cu perspectivele proprii ale omului, cu atat omul este mai frumos si cu atat sta pe o treapta mai inalta.

Individualitatea in sine, fara nici o legatura cu colectivitatea, fara nici o idee vasta care sa imbratiseze intreaga umanitate, este inerta, conservatoare si potrivnica evolutiei.

Prin insasi firea sa, omul este un artist. El cauta sa aduca pretutindeni in viata sa, intr-un fel sau altul, frumosul.

Gandirea - acea splendida forta care in clipele de oboseala plasmuieste zei, iar in momentele de plenitudine ii darama.

Daca tu vezi un biet om cazut la pamant, vrei sa-l ridici, nu-i asa? Daca n-ai face-o, ti s-ar parea ca nu esti o fiinta omeneasca, ci un animal fara judecata.

A sluji patria e jumatate de datorie; a sluji omenirii e cealalta jumatate.

Daca trebuie sa vorbim despre ceva "Sfant", atunci sfanta este numai nemultumirea de sine a omului si dorinta de a fi mai bun decat este. Sfanta este ura lui impotriva vestigiilor unei vieti mediocre, pe care el insusi a plasmuit-o; sfanta este dorinta lui de a starpi de pe fata pamantului invidia, lacomia, crimele, bolile, razboaiele si orice vrajba intre oameni; sfanta este munca lui.