Ca sa ne preocupe gesturile, apucaturile, intentiile altcuiva trebuie sa avem timpul de a le gandi, de a le observa, trebuie adica sa avem vreme destula de pierdut. Numai intr-o societate care n-are nimic esential de facut, care petrece, care-si pierde vremea in viata usoara, placuta, in viata de lene agreabila, poate aparea o astfel de preocupare. Acest lucru nu se poate intampla unui om activ, cu griji, cu treburi absorbante.
Omul trebuie sa aiba pe cineva pe care sa-l respecte, a carui autoritate sa-i sfinteasca pana si adancul tainic al sufletului.
Cine este înclinat să piardă uşor respectul faţă de ceilalţi, nu se respectă în primul rând pe sine.
(sau Respectă dacă vrei să fii respectat.)
Nimic nu este mai de pret decat respectul de tine insuti, intemeiat pe dreptate si omenie.
Un om devine mai respectabil pe masura ce-i este rusine de mai multe lucruri.
O idee trecuta in mod indiferent prin mintea noastra, fara sa trezeasca o pozitie a individualitatii, e pierduta pentru noi. In schimb, o alta care ne excita atentia si interesul, din care adoptam ce ne convine, devine proprietatea noastra…O idee nu-ti poate produce adevarata caldura in suflet decat daca ai suferit pentru ea. Cheltuiala morala pe care ai facut-o ca sa o pastrezi iti arata ca o meriti.