Fericirea este o înaintare continuă a dorinței, de la un obiect la altul, obținerea primului fiind totuși doar calea care duce către al doilea.
Thomas Hobbes, Leviatanul (1651)
Fragmentul descrie viziunea lui Hobbes despre fericire/beatitudine (felicitas), pe care o definește nu ca pe o stare de satisfacție statică, ci ca pe un proces dinamic și continuu.
Respingerea scopului suprem: Hobbes se opune filosofilor antici (precum Aristotel) care credeau într-un Summum Bonum (cel mai mare bine) sau într-un punct final de liniște a minții.
Dorința ca motor al vieții: pentru Hobbes, a trăi înseamnă a dori. El afirmă că o persoană ale cărei dorințe s-au sfârșit nu mai poate trăi, la fel cum nu poate trăi cineva ale cărui simțuri s-au oprit.
Mecanismul succesului: fericirea constă în succesul constant în atingerea obiectivelor succesive. Obținerea primului obiect nu este scopul final, ci doar o etapă necesară („calea”) pentru a securiza și a atinge dorința următoare.
Puterea: această căutare neîncetată duce la ceea ce Hobbes numește o „înclinație generală a întregii omeniri”, o dorință perpetuă și neliniștită de putere după putere, care încetează doar la trecerea în neființă.
© CCC
Fericirea suprema este de a fi iubiti pentru noi insine; sa spunem, mai bine, de a fi iubiti in pofida noastra.
Daca vrei sa fii fericit, roaga pe zei sa nu ti se realizeze ceva din cele dorite.
O viaţă fericită trebuie să fie în mare măsură liniştită, deoarece fericirea adevărată poate exista doar într-o atmosferă de linişte.
Cine nu se considera un om fericit este un nefericit, chiar daca ar fi stapanul lumii.
Daca s-ar cladi casa fericirii, cea mai mare incapere ar fi sala de asteptare.
Fericirea personala este un scop pe care il urmaresc toti oamenii in virtutea inclinatiei naturii lor.
Adevarata mare fericire este succesul operei proprii.
Ce nesuferiti ne sunt cateodata oamenii fericiti, cei carora totul le merge din plin!
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.