Meseria de actor reprezinta viata noastra. Si eu, si sotul meu am avut parte de o meserie grea, in sensul rolurilor imense pe care le-am jucat cu o mare raspundere de fiecare data. Fiecare spectacol l-am considerat ca o premiera, atat de mult ne preocupa. Daca aveam spectacol intr-o seara, nu ne duceam linistiti la ora spectacolului, cu vreo doua zile inainte incepeam sa ne pregatim. Nu mai vorbesc de repetitiile grele, noptile nedormite cu gandul la rol, la ce trebuie facut. In vremurile trecute se respecta mai mult aceasta meserie. Teatrul National era intr-adevar prima scena a tarii, cu spectacole splendide, de mare succes, cu mari valori, cu salile pline, ceea ce nu mai exista astăzi.
Parisul e o solitudine populata; un oras de provincie e un desert fara solitudine.
Ea nu va fi uitata pentru ca avea ceva magic. O frumusete exceptionala, un adevarat star, o vedeta de cinema desavarsita si, in teatru, o personalitate atat de bogata si atat de multipla incat putea trece de la rolul Sabinei din farsa comica Prin urechile acului (The skin of your teeth) la agonia patetica a lui Blanche Dubois din Un tramvai numit dorinta.
© CCC
Un actor e dator sa gandeasca nu numai ca autorul, dar adesea si in locul lui.
Actorul este prea predispus să-și exagereze puterile; vrea să joace Hamlet atunci când înfățișarea lui este mai potrivită regelui Lear.
© CCC
Pentru ca ne expunem, trebuie sa fim denigrati.
© CCC
Într-un interviu am fost întrebat: Ce îţi place mai mult la Octavian Cotescu? Vali Seciu, am răspuns. Minţeam. Un pic.
A fost o mare... o mare femeie... Chipul acela! Si talentul acela! Dumnezeule! Am fost fericiti sa fim pe pamant odata cu ea. Si acum… acum, te simti deposedat…
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.