În prezent trecem prin perioada nefastă a secolului al XIX-lea. Timp de zece ani, a existat un aparent declin al civilizației; Veneţia înlănțuită, Ungaria încătuşată, Polonia torturată, pedeapsa cu moartea peste tot.
(Fapte și vorbe)
© CCC
Hugo se referă aici la vremurile tulburi pe care Europa le traversa, el însuși fiind nevoit să plece în exil din Franța, timp de nouăsprezece ani, întorcându-se abia după abdicarea lui Napoleon al III-lea.
Crăciunul! E timpul să aprinzi focul ospitalităţii în casă, iar flacăra bunătății, în suflet.
© CCC
Civilizatie inseamna armonie si plenitudine; ratiune, sentiment, instinct, viata trupului.
Datoram civilizatiei nu numai stiinta, arta, dreptul, dar pot afirma ca tot sub influenta ei s-a nascut si s-a dezvoltat simtul frumosului si al poeziei.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.