Mituri si simboluri in arhitectura (3)

Fenetre-antique

FEREASTRA

Etimologie: din cuvantul latin “fenestra”.

Definitie: in arhitectură și construcții, fereastra este o deschizatura într-un perete sau acoperiș înclinat, cu sau fără geamuri. Diferența fata de usa constă în faptul că aceasta nu coboara la nivelul solului, ci la nivelul pervazului.

Simbolistica: receptivitate.

Dacă fereastra este rotunda, receptivitatea este de aceeasi natură cu ochiul sau constiinta.

St_Peter_and_Paul_church_Gorlitz_round_window

Fereastra rotunda, Biserica Sf. Petru si Pavel, Gorliz, Spania

Dacă fereastra este pătrata, receptivitatea este de natura terestra.

square window

Fereastra patrata

Ferestrele unei case sunt simbolul ochilor umani. Intr-adevăr, dupa exemplul ochilor, ferestrele sunt vectorul unei duble circulații: lumina din exterior spre interior și privirea din interior spre exterior.

Fereastra este si „ochiul” casei. Ea mediază opozitiile „înăuntru” – „afară”, „închis” -„deschis”, „pericol” – „sigurantă”; leagă intimitatea casei (familiei) de lumea exterioară.

1879 hall true divided

Ferestrele închise simbolizează atat medierea introspectiva și frica fata de lumea exterioară (sau culpabilitatea secreta). În schimb, ferestrele deschise simbolizează o natura prea putin reflexiva. Într-un registru spiritual, ele pot simboliza, de asemenea, accesul la revelația divină.

Fereastra este locul intrărilor si iesirilor „nereglementare”, de aceea se presupunea că pe fereastră pot intra duhurile rele. De aici derivă si obiceiul de a pune pe ferestrele ce ies în stradă diferite obiecte, plante sau perdele cu proprietăti apotropaice (destinate apărării împotriva duhurilor rele). O asemenea functie, la români, avea si crucea ferestrei. Prin crucea ferestrei (cerceveaua) s-a sfintit casa, izgonindu-se diavolul din ea.

cercevea

Cerceveaua ferestrei

Printr-o intrare sau iesire pe fereastră se putea însă „însela” moartea sau boala. Mortul, ca să nu stie pe unde să se întoarcă, uneori se scoate pe fereastră, iar în timpul mutărilor într-o altă casă, copiii erau introdusi pe fereastră.

In mituri, în povesti si în poezia de dragoste, fereastra (simbolizând fața) e ultimul hotar ce desparte pe doi îndrăgostiti.

Ochiul atotvăzător (în multe limbi, fereastra si ochiul au denumiri comune sau înrudite între ele), prin logica inversării, devine un „loc expus vederii”, „ochi ce reflectă lumea” devenind locul epifaniei (revelația unei realități sacre, mitice sau a unei lumi nevăzute), al aparitiei divinitătilor, regilor, reginelor, sfintilor, inclusiv a personajelor teatrului de păpusi. Aceleasi semnificatii au adesea si rozetele catedralelor catolice, ornate cu simbolurile Sf. Treimi, sau cu simboluri ale lumii orânduite după Logosul divin.

Rozeta de la Catedrala Notre-Dame de Strasbourg

Rozeta de la Catedrala Notre-Dame din Strasbourg.

Pe plan microcosmic, ferestrele sunt simboluri ale simturilor omenesti.

In pictura modernă, fereastra care deschide o perspectivă ce nu duce „nicăieri” simbolizează incognoscibilitatea lumii.

Din moment ce constă dintr-o apertura (deschizatura), fereastra exprimă ideile de penetrare, ale posibilității și ale distanței, și pentru că este în formă pătrată, implicațiile sale sunt raționale și terestre.

Este, de asemenea, un simbol al conștiinței, mai ales atunci când aceasta se află în partea de sus a unui turn, prin analogie cu capul figurii umane.

Ferestrele divizate poarta o semnificație secundară, care poate fi uneori chiar sensul predominant, ce derivă din numărul de deschideri sau lumini și din interrelațiile dintre simbolismul numărului relevant și simbolismul general al ferestrei.

Orientarea ferestrelor în locurile sacre

Majoritatea monumentelor religioase sunt orientate conform unei tradiții foarte speciale. De fapt, orientarea fereastrelor joacă un rol spiritual cheie. Intr-adevar, lumina pe care acestea o primesc difera în funcție de orientare: spre est, sud, vest sau nord. Spre est, este vorba de lumina tânăra, la sud, de lumina matura, la vest de lumină veche și la nord de lumină moarta. Mai mult decât atât, în interiorul clădirii, totul este inversat. Într-adevăr, peretele dinspre nord, primește mai multă lumină.

Astfel, orientarea fereastrelor in locurile sacre poate fi uneori foarte sofisticata. Acesta este cazul  Catedralei din Amiens din Franta, unde, în fiecare solstițiu de vară, la prânz, o raza verde trece printr-un vitraliu pe care este reprezentat fondatorul tribului lui Iuda, înainte de a veni să se stinga în naos, pe bolta care acoperă marele crucifix.

Amiens_Cathedral_Interior_

Interiorul Catedralei din Amiens,

avand vitraliul in partea de sus si Marele Crucifix, in partea de jos

Amiens

Amiens_Cathédrale

Fatada Catedralei Notre-Dame din Amiens

FORTAREATA (cetate, castel, citadela)

fortress

Fortareata – castel medieval, Castelul Hohenheim

Etimologie: din cuvantul latin “fortis” (curajos, puternic), in latina medievala “fortaricea”.

Definiție: lucrare de fortificatie avand un anumit număr de forturi, putand sa primeasca o garnizoană sau sa apere un anumit teritoriu; loc fortificat, organizat pentru apărarea unui oraș, a unei regiuni; cetate servind ca închisoare de stat; care protejează, apără energic ceva sau pe cineva; care rezistă acțiunii, curentelor exterioare; parapet, cetate.

Simbolistica: refugiu suprem, refugiu interior al omului, grota inimii.

Fortareata este simbolul protecției, al vieții interioare și al izolării. Este un loc fortificat care trebuie să fie inexpugnabil și inaccesibil.

Fortareata este un refugiu divin, loc de comunicare privilegiat al sufletului cu Divinul sau cu Absolutul. Fiind puternic asociată cu viața interioară, fortareata este locul privilegiat pentru schimbul cu divinitatea. Uneori reprezintă divinitatea însăși, ca refugiu și salvare absoluta. De altfel, în Psalmi, poatr fi citit: “Da, este Dumnezeu, fortareata mea, Dumnezeul iubirii mele.”

[“Grota inimii” este un “sanctuar al inimii” dedicat iubirii lui Dumnezeu. Aceasta sintagma face referire la lucrarea “La Montée au fond du cœur” (Urcusul catre adancul inimii) a calugarului benedictin breton Henri Le Saux, care a adoptat numele indian Swami Abhishiktananda, 30 aug. 1910 Saint-Briac (Franta) – 7 dec. 1973, Indora (India), figura mistica a crestinismului indian, ce a avut o contributie majora la dialogul intre crestinism si hinduism.

Inca de la o varsta frageda, acesta a fost animat de o singura pasiune: cautarea si cunoasterea lui Dumnezeu. Si pentru a-si satisface aceasta pasiune care il consuma, era gata sa renunte la tot si sa riste totul. La fel ca si altii inaintea lui si dupa el, cautarea adevarului i-a calauzit pasii in India, unde a fondat in 1948 un ashram (ermitaj, loc de retragere colectivă unde discipolii se adună în jurul propovăduitorului) crestin impreuna cu preotul francez Jules Monchanin. La scurt timp dupa sosirea lui, Le Saux a facut cunostinta cu marele intelept indian Ramana Maharishi si a descoperit Advaita Vedanta, calea non-dualitatatii. Destinul sau a luat astfel o noua turnura: Imparatia lui Dumnezeu nu trebuia sa mai fie cautata in exterior, ci in interiorul sinelui, in “grota inimii”, unde locuieste Domnul intregii vieti, Sinele.

Iluminat de aceasta noua intelegere, care ii permitea transcenderea diferențelor dintre religii, Le Saux s-a convertit la hinduism, devenind sannyasin, calugar ratacitor si pustnic, nerenuntand niciodata la credinta sa crestina. Viata sa este povestea unui om uimitor in lupta cu contradictia, confruntat cu misterul “dublei apartenente” si care s-a regasit pe sine in muntii si grotele din Himalaya, acolo unde Gangele, simbolul fluviului Spiritului, isi are izvorul.]

Fortăretele feudale din cărtile de istorie, din itinerariile turistice sau palatele din basme sunt asezate în general pe înăltimi sau într-o poiană din pădure. Ca orice locuintă, e simbolul protectiei. Inaccesibilitatea fortaretei o face simbol al tainei si al dorintei, al subconstientului.

Crac_des_chevaliers_syria

Fortareata medievala, Cetatea Cavalerilor Ospitalieri, Siria

Resedintă seniorială, este un simbol al puterii, asociat principiului masculin, succesiunii generatiilor, permanentei si memoriei istoriei.

Fortareata este, de asemenea, simbolul puterii absolute și al arbitrarului sau. Din acest motiv, parizienii rebeli au decis să atace donjonul Bastiliei, pe 14 iulie 1789.

Bastille_reconstruction_1420

Fortareata Bastiliei, Paris, reconstituire

Castelul nordic, populat cu stafii, loc al conflictelor ereditare, e o temă preferată a asa-zisului „roman gotic”.

The_Gothic_Castle

castle

a-moat-turned

Semnificatia simbolică a castelelor si palatelor din basme si vise depinde, în mare măsură, de culoarea lor (castelul negru, palatul alb), precum si de materialul din care este construit (castelul de clestar, de aur, de argint, de aramă etc).

Castelul este un simbol complex derivat din acela al casei și al incintei sau al cetatii fortificate. Cetatea fortificata (inconjurata de ziduri) figureaza în arta medievală, ca un simbol al sufletului transcendent (in hinduism, atman este Eul sau sufletul transcendent) și al Ierusalimului ceresc.

In general vorbind, castelul este situat pe vârful unui munte sau deal, ceea ce sugerează o semnificație suplimentară și importantă derivată din simbolismul inaltimii sau nivelului. Forma si culoarea sa, nuanțele sale întunecate și luminoase, toate joaca un rol important în definirea sensului simbolic al castelului ca întreg, care, în sensul cel mai larg, este un edificiu prevazut cu creneluri, o forta spirituală, mereu de veghe.

“Castelul negru” a fost interpretat ca adapost al alchimiștilor, precum si ca un nor gata pregatit de ploaie deasupra unui varf de munte.

Semnificația sa de Taram de Dincolo sau de intrare în Lumea Cealaltă, pare destul de evidenta. Într-un mare număr de legende, Castelul Intunericului, locuit de un “Cavaler Negru”, este un simbol al lăcașului lui Pluton; acest lucru este confirmat de calatoria mitica a lui Tezeu in Infern. Charon isi are lăcașul într-un castel asemănător care este inaccesibil oamenilor in viata (“castelul fără întoarcere” din povesti). În paradisul legendar al tradiției nordice, poate fi gasita aceeași semnificație. Melwas, rapitorul lui Guinevere, soția legendarului rege Arthur, locuiește într-un castel înconjurat de un șanț adânc, singurul mijloc de acces fiind două poduri dificil de negociat.

Potrivit folcloristului american Alexander Haggerty Krappe (1894 – 1947), este foarte posibil ca simbolismul ce sta la baza tuturor poveștilor medievale și legendelor despre un castel deținut de un “cavaler rau”, care ii ține captivi pe toți cei care se apropie de domeniul său, sa fie cel al castelului sinistru al Domnului Infernului .

Pe de altă parte, “Castelul Luminii” reprezinta “răscumpărarea” – aspect al aceleiași imagini. Pierre Piobb (1874 – 1942), ocultist francez, explică faptul că apariția bruscă a unui castel în calea unui hoinar reprezinta conștientizarea bruscă a unui model spiritual. “Înainte de această viziune fascinanta, orice oboseala dispare. Oricine are impresia clară că o comoara se află în interiorul acestuia. Splendidul templu este implinirea a ceea ce este de neconceput, materializarea a ceea ce este neașteptat.” Castelul, împreună cu comoara (adică esența eternă a bogăției spirituale), copila captiva (adică “anima” în sens jungian) și cavalerul purificat, alcătuiesc o expresivă sinteză a voinței de mântuire .

GRADINA

Etimologie: in franceza veche “jart”, in limba franca “gard”, in germana “garten”.

Definitie: teren, adesea imprejmuit, în care se cultivau legume, flori, arbori și arbuști fructiferi si ornamentali sau un amestec din aceste plante; spatiu construit pentru plimbare, odihnă, în scop estetic, prevazut cu gazon, partere de flori, arbuști, cursuri de apă.

Simbolistica: Paradisul pe pământ sau Paradisul terestru, centrul Cosmosului, amintirea paradisului pierdut.

Imaginea și sinteza lumii la persani, amerindieni (nativii americani), japonezi.

Invitație la restaurarea naturii originare a fiintei, domeniul cunoașterii superioare, fertilitate, centrul sufletului, confirmarea puterii omului de a imblanzi natura (cultură / natura salbatica, gândire / spontaneitate, ordine / dezordine, constiinta / inconștient).

Loc al creșterii culturilor, loc al fenomenelor vitale și interioare.

Prin predominanța vegetalului, gradina se opune Ierusalimului ceresc in care predomina mineralul (pietre pretioase).

Exemple:

Gradina Edenului
Gradinile suspendate ale Semiramidei din Babilon
Gradina mănăstirească
Gradina inchisa a musulmanilor
Gradina secreta
Gradina mogula (India)
Grădina Hesperidelor

Grădina Edenului

În Geneza, paradisul este reprezentat de Grădina Edenului, un loc idilic. In această grădină, Dumnezeu i-a plasat pe primul bărbat și pe prima femeie. Dar din cauza păcatului lor, acela de a fi gustat fructul interzis, Dumnezeu i-a alungat din Paradis. Această versiune a paradisului biblic pierdut reia de fapt  vechile mituri mesopotamiene care evocă o epocă de aur disparuta.

De altfel, arta armoniei cu natura si arta gradinilor poate fi considerată o tentativa de a recrea această grădină idilică.

 jardin_eden

Gradina Edenului

Grădina este locul unde Natura este supusa, ordonata, selectata și îngradita. Prin urmare, este un simbol al conștiinței, spre deosebire de pădure, care reprezinta inconștientul, în același mod in care insula se opune oceanului.

De la mica „grădină a lui Adonis” (vas umplut cu pământ in care era pus să încoltească grâul în cinstea învierii lui Osiris sau Adonis) si până la marile ansambluri horticole, orice grădină este un spatiu smuls de la natură si redat culturii. Grădina este o oază în care omul încearcă să reproducă chipul cosmosului, modelându-l după dorinta sa de multitudine si armonie. Este imaginea naturii. Reprezintă un simbol al bogătiei vietii si nemuririi.

Gradina apare ca loc de coborâre si sediu al transcendentei si o întruchipare a Logosului divin. De aceea, grădinile au fost locurile primelor scoli si universităti (Academia îsi trage numele de la parcul Akademos de la marginea Atenei, unde Platon tinea lectii discipolilor săi); Gradina lui Epicur era o scoala filosofica deschisa atat barbatilor, cat si femeilor, creata in Atena de catre Epicur care ii invata mijloacele de a atinge pacea sufleteasca, ataraxia).

Tot din acest nucleu simbolic provine si identificarea grădinii cu o carte deschisă si cu un poem întru glorificarea întelepciunii lui Dumnezeu sau, mai târziu, cu un monarh iluminat (aceasta era semnificatia Versailles-ului lui Ludovic al XlV-lea sau a grădinilor altor regi si împărati).

În același timp, gradina este un atribut feminin, datorita caracterului său asemanator unei incinte. Astfel, gradina a fost asociată femeii, dragostei  si fecunditătii. In simbolica crestină, grădina este simbolul Sf. Fecioare si al Bisericii, iar Isus Hristos i s-a arătat Mariei Magdalena ca grădinar (Ioan, 20. 15).

Spiritualitatea și izvorul vieții

Gradina poate evoca o anumită spiritualitate, dar si o anumită rigoare. Acesta este, în special, cazul, grădinii medievale manastiresti, înconjurată de ziduri. De altfel, Sfantul Benedict precizeaza: “Dacă acest lucru este posibil, trebuie să construim mănăstirea, astfel încât sa se poata gasi aici tot ce este necesar, adică, apă, o moară, o grădină, o brutărie și farmacii, pentru ca să putem practica acolo meserii diferite, astfel încât călugării sa nu aiba nevoie să iasă in afara, lucru ce nu are nici o valoare pentru ei. ”

Astfel, grădina mănăstirii devine un loc al umilinței, care îi permite călugărului sa-si inalte sufletul, fiind în același timp util pentru comunitate.

In plus, gradina apare ca organizata in mod riguros și simbolic, în special in cazul grădinii în carouri (suprafața compusă din pătrate alternante, cu plante diferite, ca o tablă de șah), cuprinzand o grădină de legume, plante aromatice si medicinale, dar si flori, precum crini albi (simbol al purității feciorelnice), trandafirul roșu (simbol al sângelui lui Hristos și al martirilor) și, în final, fântâna, care îl reprezintă pe Cristos, adică, izvorul vieții.

Un spațiu al placerii

Grădina medievala a castelului este si ea înconjurată de ziduri. Cu toate acestea, este asociata mai mult cu plăcerea și are ca scop, în special, sa exalte simțurile prin culorile animate ale florilor și parfumul lor amețitor, cu susurul apei din fântână, cu coaja copacilor, cu spinii și frunzele care stimulează simțul tactil  și cu fructe delicioase.

În plus, grădina castelului este un loc retras, ce permite evadarea de urâțeniile și angoasele lumii.

O grădină este adesea scena unor procese de “conjuncție” sau cu conotații de cautari a unei comori, care sunt în mod clar în acord cu funcția simbolică generală. Un sens mai subtil, în funcție de forma și dispunerea, sau nivelurile și orientarea gradinii, este una care corespunde simbolismului de bază al peisajului.

Stilurile gradinilor

Istoria gradinii începe odata cu cele mai vechi civilizatii din Mesopotamia, Persia, Egipt, Grecia și Roma. Grădina avea un rol important în viața economică și socială și, de asemenea, servea ca reprezentare simbolică a Paradisului. In tradiția iudeo-creștină, Adam și Eva au fost alungati din gradina Edenului care simboliza Paradisul.

Daca cele mai vechi gradini sunt cele mesopotamiene, cel mai vechi plan cunoscut al unei gradini este egiptean si dateaza din jurul anului 1400 i.e.n.

Gradinile egiptene prezentau alei marginite de copaci si lacuri dreptunghiulare.

Grădinile din Egiptul antic au fost, probabil, la început, simple livezi de pomi fructiferi și grădini de legume, irigate cu apă din Nil. Treptat, pe masura ce țara a devenit mai bogată, acestea au evoluat în grădini de agrement, cu flori, iazuri și alei de pomi fructiferi și copaci umbrosi. Templele, palatele, reședințele private aveau propriile lor grădini și modele de grădini erau, uneori, plasate in mormintele lor, astfel încât proprietarii să se poată bucura de ele în viața de apoi.

gradina-egipteana

Gradina egipteana

Gardens_of_Nakh

Gradinile lui Amun, templul din Karnak, pictura din mormântul lui Nakh, grădinar șef, la începutul sec. al 14-lea î.e.n.

(Muzeul Regal de Artă și Istorie, Bruxelles)

Gradinile mesopotamiene erau locuri in care oamenii se puteau bucura de umbra si apa racoroasa.

Hanging_Gardens_of_Babylon

Gradinile suspendate din Babilon sau din Ninive

Hanging-Gardens-of-Babylon

hanging-gardens

Babilonienii și asirienii plantau grădini în orașe, în curțile palatelor și templelor, în care predominau pomi cu fructe parfumate și comestibile pentru recrearea conceptului lor de Paradis. Celebrele Gradini Suspendate din Babilon, una dintre cele șapte minuni ale antichității târzii, au fost în cele din urmă identificate ca fiind grădinile palatului regelui asirian Senaherib, construite nu in Babilon, ci in Ninive, fiind cunoscut si sub numele de “vechiul Babilon”. In jurul anului 700 i.e.n., Senaherib a inventat șurubul lui Arhimede, folosind cupru sau bronz turnat, pentru udarea grădinilor.

Mesopotamian gardens

Grădinile mesopotamiene ale regilor asirieni Sargon II (721-705 î.e.n.) și Senaherib (704-681 î.e.n.), din și în apropiere de Ninive (aproape de Mosul, Irak) se poate sa fi influențat foarte mult aspectul grădinii din Ramat Rachel (chibut in sudul Ierusalimului, Israel). Aflat în Iuda, Ramat Rachel a devenit parte a unui regat vasal al Asiriei, în secolul 7 î.Hr., în jurul acestei perioade, aceste gradini mesopotamiene fiind de primă importanță. Dar diferențele trebuie să fi fost destul de mari, știind că cele doua asezari se afla la aproximativ 900 km distanță.

O grădină antica regală a fost descoperita la Ramat Rahel, un sit arheologic situat deasupra zonei moderne a Ierusalimului, aproximativ la jumătatea distanței dintre zona veche a Ierusalimului și Betleem. Acest sit a fost locuit încă din ultimul secol al Regatului lui Iuda (sec. VII ien) si până la inceputul domniei musulmane in Palestina (sec. X), o perioadă care a văzut multe războaie și schimbari de putere, cu grădini evoluand sub fiecare civilizație in parte.

 ramat-rachel-gardens

Vedere aeriană a sit-ului Ramat Rahel, unde au fost descoperite grădinile

the_site_01

Pe baza analizelor de polen excavat, s-a reconstituit un adevarat paradis al plantelor exotice de acum 2500 de ani din regatul biblic Iuda. Palatul regal, unicul palat construit de-a lungul domniilor imparatilor din Iuda, dupa intoarcerea evreilor din exil, era inconjurat de o gradina somptuoasa, cu o vegetatie luxurianta. Intr-un spațiu închis existau diverse tipuri de copaci, iar alimentarea cu apă se facea prin ceea ce pare sa fi fost un fel de apeducte susținute de arcuri, lăsând apa să curgă în și prin grădină, prin canale de irigare.

Astfel, grădina se baza pe un sistem de irigare avansat. Apa de ploaie, colectată de pe varfurile acoperișurilor, era stocata în rezervoare, distribuindu-se cu ajutorul instalațiilor de apă, incluzand bazine, canale subterane, tuneluri si jgheaburi și apoi era folosita pentru udarea grădinilor din jurul edificiului regal.

Cercetatorii au descoperit grauncioare de polen, care probabil s-au prins în ghips, când instalațiile au fost renovate, iar tencuiala era încă umedă. Rezultatul a fost conservarea granulelor de polen.

În probele care datează din perioada persană (între sec. V-VI ien), echipa de cercetatori a descoperit polen de la pomii fructiferi locali, ornamentali și copaci importati din țări îndepărtate.

De exemplu, au gasit dovezi ale existentei salciei si plopilor, care au necesitat irigarea pentru a supraviețui în grădină. Au descoperit, de asemenea, polen asociat plantelor ornamentale, cum ar fi mirtul și nuferii; pomi fructiferi nativi, inclusiv vița de vie, și comunul smochin si măslin; chitru importat, nuc persan, cedru din Liban și mesteceni. Cercetatorii cred ca autoritatile persane au importat, probabil, aceste plante exotice din părțile îndepărtate ale imperiului pentru a-și etala puterea.

Gradinile grecesti

greece ancient garden

O gradina antica greceasca apartinand aristocratiei

Trebuie facuta o distincție clară între grădinile grecești, din Grecia antică, și grădinile elenistice, realizate sub influența culturii grecești, în perioadele clasice târzii, desi se cunosc puține lucruri despre fiecare dintre ele.

Înainte de venirea protogrecilor în Marea Egee, cultura minoica era reprezentata de grădini sub forma unor peisaje sălbatice, aparent subtil domesticite, stilizate în explozii florale bogate și colorate, în peisaje sacre, cu unele caracteristici in stil egiptean, reprezentate în fragmente intr-o frescă din Minoicul Mijlociu la Amnisos, la nord-est de Knossos.

În aripa de est a palatului minoic din orasul cretan Phaisto (cel mai vechi palat cretan, alaturi de palatul din Knossos), crăpăturile, fisurile și deschiderile realizate cu ajutorul uneltelor erau împodobite si înfrumusețate cu plante.

In lumea post-minoica, arta miceniana se concentrează asupra interacțiunilor umane, în care lumea naturală isi diminueaza rolul și, după prăbușirea centrului palațial al culturii miceniene și pierderea instructiei legată de acesta, este puțin probabil ca grădinile de agrement sa fi fost o caracteristică a Erei “întunecate” a Greciei (perioada sec. XII-VIII î.e.n, numita si “Epoca homerică” deoarece singurele informații despre această perioadă proveneau din cele două epopei homerice, Iliada și Odiseea).

garden in ancient greece

Reprezentare naiva a unei gradini antice grecesti

În secolul VIII î.e.n. operele lui Homer conțin o referință la grădinile lui Alcinous, regele feacilor, din mitica Phaeacia: o splendida dumbrava de-a lungul drumului, cu plopi, cu un izvor ce sopoteste, pajisti, o livada inflorita, totul fiind foarte departe de oras. Grădinile palatului erau de o opulenta nepământeană, cu livada îngrădita din afara curții, în fața porților înalte: pomi luxurianti de cea mai buna calitate, rodii, pere, mere roșii și strălucitoare, smochine zemoase și măsline mari, lucioase și negre, pomi a caror recolta nu inceteaza nici iarna, nici vara.

Templul lui Hefaistos, din Atena, era inconjurat de mirt, rodii și ghivece cu flori.

hefaistos-temple

Templul lui Hefaistos din Atena

Tot la Atena, primele grădini de agrement private apar în izvoarele literare din sec. al IV-lea. Academia se ridicase pe locul unui crang vechi de platani sacri, dedicat unui erou arhaic obscur, Akademos. Nu se poate spune ca se plantau crânguri sacre, ci pur și simplu, acesta a existat din cele mai vechi timpuri și a fost recunoscut ca fiind sacru, servind contemplarii si apoi discursului intelectual de la Academia lui Platon.

Academia, o grădină publică sau un crang din suburbiile Atenei, la aproximativ 6 stadii (stadiu: veche unitate de măsură pentru lungime la greci, care varia între 147 și 192 m; cca. 185 m) de oras, denumita de la Academus sau Hecademus, care a lăsat-o cetățenilor pentru a practica gimnastica. Aceasta a fost înconjurata cu un zid de Hipparchus, împodobită cu statui, temple și morminte de oameni ilustri, plantata cu măslini și platani udati de Cephissus. Măslinii, potrivit fabulelor ateniene, au fost plantati din mladite prelevate din măslinul sacru de la templul  Erechtheum și uleiul obtinut era dat ca premiu invingatorilor de la festivalul Panathenaean.

Academia a suferit grav în timpul asediului din Atena de către Sylla, mulți copaci fiind tăiati pentru a furniza cherestea pentru mașina de război. Puține refugii ar putea fi mai favorabile filozofiei și Muzelor. In cadrul acestei incinte, Platon poseda, ca parte a modestului său patrimoniu, o grădină mică, în care a deschis o școală pentru primirea celor înclinați să participe la invataturile sale. Astfel a apărut comunitatea academică și, prin urmare, termenul de Academie. Denumirea de Academie este folosită frecvent în scrierile filosofice, mai ales în cele ale lui Cicero cu referire la comunitatea academică.

În 322 î.e.n. Teofrast, părintele botanicii, a moștenit grădina lui Aristotel, impreuna cu discipolii și biblioteca lui; despre grădină se știe doar că Teofrast se plimba prin aceasta și că a ținut prelegeri acolo: se poate să fi fost în unele privințe, o grădină botanică cu scop științific si didactic, mai degrabă decât o grădină de agrement.

La întoarcerea sa la Atena, în 306 î.e.n., filozoful Epicur a fondat Gradina, o școală numită dupa grădina pe care o deținea la aproximativ jumătatea distanței dintre Stoa (în arhitectura greacă antică, un portic sau un culoar acoperit (hipostil), adeseori pentru folos public) și Academie, care a servit ca loc de întâlnire a adeptilor școlii.

Gradinile lui Adonis, sub influența siriană, erau simple plantații de răsaduri de plante cultivate în farfurii și vase, iar atunci când se ofileau de căldura verii, era semnalul de doliu pentru Adonis, printre adepții săi de sex feminin: acestea nu erau grădini în nici un sens general.

Adoniile, sărbătorile în cinstea lui Adonis, erau celebrate în diverse locuri, şi mulţi autori din Grecia antica le-au evocat. Afrodita dorea sa aduca un omagiu iubitului sau decedat şi organiza în fiecare primăvară, în onoarea acestuia, o comemorare realizata printr-un ritual anume de către femeile siriene. Ritualul consta in semanarea de seminţe şi stropirea lor cu apă calda, pentru a accelera cresterea acestora. Aceste plantaţii, supranumite “grădinile lui Adonis”, se uscau foarte repede, simbolizând moartea prematura a tanarului. (Adonis)

Gradinile elenistice erau deosebit de luxuriante datorita utilizarii materialelor de pret, traditie preluata si de gradinile bizantine.

Perioada elenismului este epoca datată în mod convențional de la moartea lui Alexandru cel Mare (323 î.e.n.) si până la cucerirea Egiptului ptolemeic (ultimul stat elenistic independent) de către romani în anul 31 î.e.n. Perioada care i-a succedat în arta bazinului mediteranian a fost arta romană care s-a dezvoltat sub puternica influență a artei elenistice.

Desi Harpalus, prieten din copilarie, trezorier al lui Alexandru Macedon si succesorul sau in Babilon, unde a fost numit guvernator de acesta, a crescut unele plante grecești în palatul regal, Grecia continentală, mama democrației și a tradițiilor culturale occidentale, nu a fost mama grădinilor europene: marea gradina elenistică a fost aceea a dinastiei Ptolemeice din Alexandria, un peisaj paradisiac grandios, inconjurat de ziduri, care includea faimoasa Bibliotecă din Alexandria dedicata celor noua muze ale artei.

Gradinile elenistice au fost depozitarele peisajelor grandioase, inconjurate de ziduri și alimentate cu apă de mecanisme automate si orgi hidraulice, jucării concepute de tehnicieni, precum matematicianul si inginerul grec Heron din Alexandria, care, nu întâmplător a conceput si mecanisme pentru teatru.

Perioada clasica tarzie a asistat la aparitia peristilului (sir de coloane care mărginește un edificiu, o grădină etc. sau împodobește fațada unei clădiri, formând un fel de galerie), acesta predominand in casele particulare grandioase, ca un accesoriu de lux. Peristilul poate fi exemplificat printr-o curte pavată împodobita cu ghivece cu plante, de influența persană și egipteană, fiind înconjurat de o colonada acoperita. Aceasta forma de peristil era folosita si in cazul palatelor si gimnaziilor.

interior-of-attalos

 

Stoa lui Attalos, portic elenistic in  vechea Agora din Atena

Stoa_of_Attalos

Stoa lui Attalos, cele doua nivele ale porticului: la parter, coloane apartinand ordinului doric, iar la etaj, celui ionic.

Gradinile italiene subliniau unitatea dintre casa si gradina. Grădina italiană, caracterizată în special prin grădini amenajate din roci și prevazute cu iazuri, grădinile Rivierei.

Gradina italiana s-a născut pe dealurile care se învecinează cu râul Arno, în zona Florența, la începutul Renașterii italiene, inspirata de gradinile romane si napolitane, sintetizand modalitatile noi ale acestora.

Stilistic, gradina italiana se bazează pe simetrie, geometrie axială și pe principiul impunerii ordinii asupra naturii. Ea a influențat istoria grădinăritului, în special grădinile franceze și grădinile engleze.

Gradina italiana se caracterizeaza prin capacitatea sa de a exploata peisajul din jur. Compozitia de planuri orizontale in terase, utilizarea ecranelor de vegetație tăiate creeaza privelisti care incadreaza si pun in valoare peisajul rural italian. Acest mod de compoziție, care se regăsește în pictura Renașterii italiene, reflecta idealul de deschidere al gândirii umaniste.

Statui copiate dupa antici, prezența liniștitoare a apei, plante alese și ordonate și divizarea matematică a spațiului, dominat de geometrie și simetrie, sunt principiile grădinii Renașterii florentine. Mineralele si plantele sunt tratate în același mod, în serviciul aceluiași design arhitectural.

Aici se exprimă vicisitudinile, dificila căutare a adevărului, simbolizate prin prezența unui labirint, destinele umane scapa oamenilor prin statuarul inspirat de Antichitate (statuia lui Jupiter, statuia colosală din Apenini – gigant de 14 m inaltime, jumatate om, jumatate munte -, grotele reprezentand originea pământească a omului.

Grădinile sunt situate în jurul vilelor, aproape întotdeauna in stilul Medici, punandu-le in valoare și servind drept teatru pentru sărbătorile lor somptuoase. În aceste grădini, automate actionate de forța apei permit toate scenografiile festive.

gradina italiana

Gradina italiana

Butchart Gardens-Italian Garden

Gradina italiana din Gradinile Butchart, Victoria,

Insula Vancouver, British Columbia, Canada

Gradinile islamice

islamic-garden

Grădina persană (iraniana) și grădinile din Orientul Mijlociu datează din cele mai vechi timpuri, fiind primele grădini umane, cu terase, dispuse geometric în jurul unui iaz: grădinile Suspendate din Babilon au modelat fantezia antica mediteraneană.

Arta gradinii, asa cum este conceputa de către lumea islamică s-a născut cu siguranță în Iran, apoi s-a răspândit în Maghreb (Algeria, Libia, Maroc și Tunisia) și Andaluzia.

Musulmanii reprezintă paradisul ca o grădină compusa din partere de arbuști parfumati, pomi fructiferi, fantani, pavilioane prietenoase, toate acestea fiind completate de esențe parfumate și florale. Acesta este modul în care au descris credincioșii ambianta lumii de dincolo, în Coran.

Elementul acvatic este prezent adesea sub forma de lacuri (iazuri, elestee, bazine) alimentate de canale inguste si lungi, asemanatoare celor pentru irigatii.

Malaga

islamic_garden

Grădina orientala a moștenit, de asemenea, tehnici sofisticate de irigatii in oaze. Planul gradinii antice era legat de planurile orașului. Astfel, într-o incintă pătrata, patru rauri orientate spre cele patru puncte cardinale impart lumea în patru părți.

Grande-Mosquee-Paris

Cele patru directii din jurul fantanii arteziene simbolizand cele patru puncte cardinale

Zidurile înalte care o înconjoară simbolizează interioritatea, esențele fructate pe care le cuprinde simbolizează atotputernicia creației divine, iar fantana reprezinta izvorul vieții.

Grădina islamică este un tip de amenajare peisagera, moștenitoare a grădinii persane și bizantine, care s-a dezvoltat în Orientul Apropiat și Mijlociu și în teritoriile ocupate de arabi în jurul bazinului mediteranean și Asia Centrală .

Parte intrinsecă a culturii islamice, grădina a fost pe larg reprezentată în pictură și in miniaturi. Grădina islamică face apel la toate simțurile, reflexele stralucitoare ale ceramicii, parfumul florilor, foșnetul vântului și susurul apei,  cântecul păsărilor, oferind privitorului o vedere in premiera a grădinii ceresti despre care vorbește Mohamed.

Grădinile islamice au trebuit să se adapteze condițiilor meteorologice dificile pentru a crea zone naturale controlate folosind calitatile plantelor din Sud. Spațiile deschise sunt rare, ca si aleile descoperite, prea expuse. Deficitul de apă și permanența soarelui au creat o tipologie particulara inspirata de amenajarea  oazei: grădina etajată. Aceasta contine trei etaje: etajul de umbra, etajul de flori si etajul de apa.

Preocupati de matematică, geometrie și astronomie, arabii au aplicat artei grădinilor cunostintele  dobândite de către oameni de știință sau de filosofi precum Avempace sau Averroes. Planurile grădinilor sunt construite dintr-un ansamblu de pătrate în rotație (sebka) care formează motive poligonale sau stelate caracteristice.

Iazurile sunt folosite ca oglinzi in arhitectura, reducându-si volumele și accentuand latura imateriala si efemera a bunurilor pământești. Vegetatia este reprezentata in motive stilizate prin ceramica ce acopera peretii, aceste motive fiind transformate în stuc sculptat într-o expansiune formală care reproduce bolta copacilor.

Grădina asiatica este o arta a masurii. Ea urmărește să miniaturizeze elementele pentru a introduce o lume întreagă într-un spațiu mic, având grijă să nu o sufoce. Astfel, cu cât grădina este mai mică, cu atat este mai frumoasa și mai reusita.

Gradina chineza este un micro-univers, o lume în miniatură. Gradinile chineze se armonizau, in general, cu peisajul natural si foloseau ca element decorativ universal pietre de gradina aduse de la distante mari.

Chinese-Garden

Gradini chineze cu pailou sau paifang caracteristic constructiilor

sun_yat-sen_chinese_garden_original

Grădina tradițională chineză simbolizează paradisul din lume. Conform legendelor antice chinezești acest paradis troneaza deasupra muntilor inalti, a insulelor indepartate din mijlocul marii. Aici se afla elixirul vieții, care permite accesul la nemurire. Această legendă explică rolul major pe care muntele, marea și insulele il joacă în simbolismul grădinii chineze.

Grădina chineză este, în același timp, un spatiu al petrecerii existentei si al divertismentului, un loc în care este placut sa te destinzi și un loc “magic”, un cosmos în miniatură în care se încearcă sa se recreeze imaginea unei naturi ideale. Ea se prezintă ca un compromis constant între dimensiunile estetice și simbolice. Arta grădinii aparține, asemenea caligrafiei sau poeziei, artelor sacre chineze.

Arhitectura are un loc important în arta grădinii chineze. Pavilioanele conectate printr-un ansamblu de galerii permit proiectantului gradinii să aleagă punctele cu vedere spre grădină pe care le va expune privirii vizitatorilor. Galeriile și pereții permit, de asemenea, să se separe grădina în spatii independente.

In aceste grădini se pot vedea multiple forme ale arhitecturii tradiționale chineze: pavilioane, chioșcuri, pagode, galerii, punti arcuite etc.

Gradina este o opera, un spectacol în fața ochilor vizitatorului. Niciodată nu reușești să o percepi în întregime. Ansamblul este punctat de o rețea de pereți cu orificii, intrari circulare, ferestre perforate care sfârșesc prin a transforma gradina intr-o infinitate de spatii deschise și cotloane. Aceste diviziuni care o structureaza și deschiderile practicate produc în mod artificial un ansamblu de senzații vizuale. Deschiderile conduc privirea precum rama unui tablou. Simbolistica alunecă dincolo de formele lor: pescuirea nemuririi sau a longevitatii.

Elesteu in Gradina Yuyuan, vechiul oras Shanghai

Artistul ce concepe gradina trebuie să-si demonstreze capacitatea de a utiliza mediul natural pentru a-si crea opera si nu pentru a-l domina. Simetria nu este ridicata la rang de principiu, ca în grădina occidentala, artistul căutând mai degraba sa degaje o armonie generală care sa poata sa aiba o aparenta naturala, altfel spus sa ofere o reprezentare ideală a naturii, o sublimare a acesteia.

Grădina japoneză este în primul rând o evocare poetică a naturii. Aceasta reprezintă un microcosmos idealizat în care eruditilor le place sa se refugieze. Grădina japoneză exprimă o estetică savanta a perfectiunii, combinată cu respect pentru natura.

japanese-garden

Gradini japoneze cu pod arcuit

The Japanese Garden

Primele gradini japoneze imitau principiile celor chinezesti, iar ulterior au evoluat devenind gradini abstracte, alcatuite doar din nisip si pietre, sau gradini miniaturale care incap in jardiniere.

zen-garden

Gradina Zen miniaturala

Gradina japoneza , nascuta din tradiția antică japoneză, se gaseste atat in resedintele particulare, cat si în parcurile din orașe si in situri istorice: temple budiste, lacasuri sfinte shintoiste, castele.

În Japonia, amenajarea grădinilor este o artă importantă și respectată, impartasind coduri estetice cu caligrafia și desenul in penita. Grădina japoneză caută să interpreteze și să idealizeze natura limitand artificiile.

Unele dintre cele mai renumite gradini occidentale sau japoneze sunt grădinile de piatra sau “gradini Zen”, compuse din roci, mușchi și pietriș. Multe temple Zen au o grădină reprezentând un peisaj de piatra. În aceste grădini, apa este absentă, dar este evocată prin utilizarea pietrișului. Roci alese pentru forma lor care intriga, muschi și arbuști mici caracterizează aceste grădini.

zen-garden

Compozitia unei gradini japoneze urmeaza trei principii de bază: reproducerea naturii în miniatură, simbolismul și captura peisajelor. Miniaturizarea are drept scop reprezentarea de scene diferite (munți, lacuri, râuri, mari), într-un spațiu restrans; în plus, prin reducerea dimensiunii, se opereaza asupra unei reduceri a complexitatii – simplitatea fiind o caracteristică importantă în majoritatea stilurilor japoneze.

japanese-garden1

Gradina japoneza cu iaz cu pesti, stanci si lanterna

Simbolismul s-a nascut din funcția religioasă a primelor proto-grădini; el servește, de asemenea, operatiunii de simplificare. Printre cele mai frecvente reprezentări simbolice, o piatra mare, izolata, inchipuie Muntele  Shumisen (Sumeru) al budismului sau Muntele Horai al taoismului, muntele nemuritorilor. Două insule sau două pietre alaturate, una joasa și plata, cealaltă ridicată, reprezinta o broască țestoasă și o macara, care la rândul lor simbolizează longevitatea și fericirea. Acest simbolism s-a rafinat în timp: primele insule “macaraua si testoasa” au forme evidente, care sunt din ce în ce mai mult sugerate. Influența Zen adaugă simbolismul părții pentru întreg, și conduce la un nivel extrem de abstractizare.

Fascinația grădinilor japoneze

Grădina spaniolă sau hispano-maura, senzuala si parfumata, este continuata în perioada Evului Mediu sub influența agronomilor andaluzi.

alhambra garden

Gradinile Alhambrei, Granada, Spania

Gradinile Europei renascentiste reflectau increderea si abilitatea umana de a impune ordinea lumii exterioare.

Grădina manierista, grădina simbolica, grădina toscana, s-au îmbogățit in perioada Renașterii, cu statui, grote, labirinturi puternic încărcate cu referințe antice sau alchimice.

Grădina frantuzeasca: grădini inspirate din nordul Italiei, carora André Le Nôtre le-a conferit o dimensiune monumentală și riguros geometrizata. Astfel, gradinile din Franta secolului XVII prezentau o simetrie rigida, iar influenta culturala franceza in Europa a facut ca acest stil sa domine si in secolul urmator. Grădina franceză este un tot ierarhizat și ordonat, în conformitate cu legile geometriei și ale opticii. De altfel, grădina castelului Versailles o ilustreaza foarte bine. Într-adevăr, planurile proiectate de Le Nôtre dovedesc o tentativa de a controla spațiul, în scopul armoniei.

Palace of Versailles gardens

Gradinile din spatele Palatului Versailles,

proiectate de arhitectul peisagist André Le Nôtre

Versailles, Palace of gardens1

Grădina englezească, sau “anglo-chineză” este prevazuta cu linii curbe, cavitati si movile, constructii ornamentale, ruine false, imitarea naturii sălbatice, dezordini aparente și varietate vegetala, ca reacție la formalismul grădinii clasice. Nu este decat o ruptura aparentă, grădina romantică ramane un adevarat spectacol vizual precum grădinile clasice. In Anglia secolului XVIII, atentia sporita acordata lumii naturale a condus la dezvoltarea gradinilor “naturale” care foloseau forme neregulate, asimetrice, mai aprope de natura salbatica, renuntand la rigoarea geometrizarilor.

english gardens

Peisaj natural idealizat, grădinile de la Stourhead, Wiltshire, Anglia,

proiectate de către proprietar, Henry Hoare, in secolul al XVIII-lea

IERUSALIMUL CERESC (CELEST ) / (Orasul sfant / Cetatea sfanta)

La_nouvelle_Jérusalem

Ierusalimul ceresc sau Noul Ierusalim

Etimologie: celest, din latina “caelestis”; caelum: cer, rai.

Definitie: Ierusalimul ceresc, denumit si Noul Ierusalim, tabernacolul lui Dumnezeu, orasul sau cetatea sfântă – este un concept tradițional evreiesc și creștin, asociat atât cu grădina Edenului, cat si cu Tara Fagaduintei și cu reconstruirea Templului din Ierusalim după sfârșitul robiei evreilor din Babilon; conform tradițiilor poate fi un oraș literal, un loc spiritual sau reprezintă punctul culminant al istoriei, incheierea periplului evreilor și revenirea la perfecțiunea inițială.

[Tabernacol: cort; cortul în care erau ținute tablele legii la vechii evrei.]

Ierusalimul ceresc este descris din punct de vedere geometric în Apocalipsa XXI, versetele 16-17. Cetatea sfântă apare „în patru colțuri și cu lungimea tot atâta cât și lățimea. Din interpretarea descrierii proporțiilor cetății „lungimea și lărgimea și înălțimea ei sunt deopotrivă.”, aceasta poate avea forma unui cub sau a unei piramide.

15. Ingerul care vorbea cu mine avea ca masuratoare o trestie de aur, ca sa masoare cetatea, portile si zidul ei.

16. Cetatea era in patru colturi, si lungimea ei era cat largimea. A masurat cetatea cu trestia, si a gasit aproape douasprezece mii de prajini. Lungimea, largimea si inaltimea erau deopotriva. (Apocalipsa XXI)

17. I-a masurat si zidul, si a gasit o suta patruzeci si patru de coți, dupa masura oamenilor, caci cu masura aceasta masura ingerul.

Ierusalimul ceresc este cubic!

Așadar, Ierusalimul ceresc este cubic!

Ierusalimul ceresc, așteptat cu emotie de toți creștinii, utopie amânată întrucat este posterioară Apocalipsei, nu este reprezentarea Paradisului?

Simbolistica: lumina lumii, oras ideal

Paradisul tradițional este asociat cu cercul, cu grădina. Acesta este reprezentarea cerului pe pământ. Este intors spre trecut.

Cercul este dezvoltarea centrului sub aspectul său dinamic, în timp ce pătratul îl reprezintă sub aspectul static. De aceea cercul simbolizează cerul, aşa cum o exprimă cele trei incinte circulare ale Ierusalimului ceresc, în timp ce pătratul simbolizează pămîntul, şi aceasta pentru că Paradisul terestru este pătrat.

Dacă pămîntul e caracterizat de pătrat e pentru că soarele îi fixează axele datorită punctelor extreme ale traiectoriei sale, ceea ce îl divide în patru părţi, fiecare reprezentînd un anotimp şi, totodată, unul dintre punctele cardinale.

Ierusalimul ceresc este o formă a Paradisului, asociat cu cercul, cu orașul. Acesta este reprezentarea pământului în cer. Este o proiecție într-un viitor fără precedent.

Ierusalimul ceresc, un oraș utopic pentru creștini

Ierusalimul pământesc este mult mai mult decât centrul conflictelor din Orientul Mijlociu. Biblia arată că acest oraș va fi capitala lumii și că un Nou Ierusalim va fi în cele din urmă ridicat pe planeta Pământ!

Moșteniri ale unor ocupații continue din timpurile neolitice, dar și in anii tulburi ai Evului Mediu timpuriu, orașele europene sunt, în același timp, de multe ori înguste, sumbre și sinuoase. Totusi aici, ca si în alte parti, visul orașului protejat de ziduri, nu este mai puțin atotputernic.

Descrierea Cetatii sfinte, Ierusalimul ceresc, in viziunea Sfantului Ioan:

9. Apoi unul din cei sapte ingeri, care tineau cele sapte potire pline cu cele din urma sapte urgii, a venit si a vorbit cu mine, si mi-a zis: “Vino sa-ti arat mireasa, nevasta Mielului!”

10. Si m-a dus, in Duhul, pe un munte mare si inalt. Si mi-a aratat cetatea sfanta, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu,

11. avand slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatra preascumpa, ca o piatra de jasp, stravezie ca cristalul.

12. Era inconjurata cu un zid mare si inalt. Avea douasprezece porti, si, la porti, doisprezece ingeri. Si pe ele erau scrise niste nume: numele celor douasprezece semintii ale fiilor lui Israel.

13. Spre rasarit erau trei porti; spre miazanoapte, trei porti; spre miazazi, trei porti, si spre apus, trei porti.

14. Zidul cetatii avea douasprezece temelii, si pe ele erau cele douasprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.

15. Ingerul care vorbea cu mine avea ca masuratoare o trestie de aur, ca sa masoare cetatea, portile si zidul ei.

16. Cetatea era in patru colturi, si lungimea ei era cat largimea. A masurat cetatea cu trestia, si a gasit aproape douasprezece mii de prajini. Lungimea, largimea si inaltimea erau deopotriva.

17. I-a masurat si zidul, si a gasit o suta patruzeci si patru de coti, dupa masura oamenilor, caci cu masura aceasta masura ingerul.

18. Zidul era zidit de jasp, si cetatea era de aur curat, ca sticla curata.

19. Temeliile zidului cetatii erau impodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintai temelie era de jasp; a doua, de safir; a treia, de calcedonie; a patra, de smarald;

20. a cincea, de sardonix; a sasea, de sardiu; a saptea, de crisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de crisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douasprezecea, de ametist.

21. Cele douasprezece porti erau douasprezece margaritare. Fiecare poarta era dintr-un singur margaritar. Ulita cetatii era de aur curat, ca sticla stravezie. (Apocalipsa XXI, 9-21)

1. Si mi-a aratat un rau cu apa vietii, limpede ca cristalul, care iesea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului.

2. In mijlocul pietei cetatii si pe cele doua maluri ale raului era pomul vietii, rodind douasprezece feluri de rod si dand rod in fiecare luna; si frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor. (Apocalipsa XXII: 1- 2)

Ierusalimul ceresc este descris, de obicei, ca fiind un oraș în care elementul mineral (pietre scumpe) este predominant, în timp ce Paradisul pierdut este descris ca o grădină compusa in cea mai mare parte din legume. Guénon, observând acest lucru, și-a pus întrebarea dacă ar trebui să “spunem că vegetația reprezintă proliferarea semințelor în sfera asimilarii vitale, în timp ce mineralele reprezintă rezultatele definitiv ” fixate”- “cristalizate”, la încheierea unui proces ciclic de creștere.”

El leagă cele douăsprezece porți cu semnele zodiacului, deducând că, în acest simbol, un ciclu temporal este transformat într-unul spațial, la încetarea rotirii lumii. Apoi, viziunea apocaliptica a Sf. Ioan,  în afară de valoarea sa profetică, este o descriere, în termeni ai logicii simbolice, a caracterului atotcuprinzator, unificator, “mantuitor” al paradisului viitor, văzut ca un “oraș nou” .

Ierusalimul ceresc sau Noul Ierusalim, simbolul orasului ideal

Orasul sfant este descris in Apocalipsa lui Ioan drept orasul ideal unde vor domni dreptatea si fraternitatea.

Noul Ierusalim, Viitorul Ierusalim, Ierusalimul ceresc, trei termeni sinonimi pentru a vorbi despre “orașul sfânt coborat de la Dumnezeu”, așa cum este descris în Cartea Apocalipsei (Apocalipsa XXI).

Pentru Jacques Ellul, în special în eseul sau teologic “Fara foc sau loc: semnificația biblică a Marelui Oraș” (aparut in 1975, traseaza istoria Orasului in Biblie), Ierusalimul ceresc este un simbol al rezumarii de catre Dumnezeu a istoriei omului: “prin iubire, Dumnezeu isi revizuiește propriile scopuri, pentru a tine seama de istoria oamenilor, inclusiv de cele mai îndrăznețe revolte ale lor.”

Intr-adevar, omul si-a construit un oraș pentru a se sustrage din proiectul lui Dumnezeu (care era acela de a trăi în rătăcire în natură), dar Dumnezeu nu promite omului o revenire la conditia originara, așa cum este cazul în majoritatea religiilor.

La sfârșitul istoriei omenirii, în Biblie, Dumnezeu va da omului orasul perfect, care va conține in intregime tot ceea ce omul se așteapta sa gaseasca atunci când dorește orașul: siguranță, supraviețuire, sa trăiasca împreună… dar un oraș cu Dumnezeu. Dumnezeu va fi si acolo unde omul nu il va dori.

3. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului vor fi in ea. Robii Lui Ii vor sluji.

4. Ei vor vedea fata Lui, si Numele Lui va fi pe fruntile lor.

5. Acolo nu va mai fi noapte. Si nu vor mai avea trebuinta nici de lampa, nici de lumina soarelui, pentru ca Domnul Dumnezeu ii va lumina. Si vor imparati in vecii vecilor. (Apocalipsa XXII, 3-5).

În conformitate cu Cartea Apocalipsei, atribuita evanhelistului Ioan și in care acesta descrie viziunile sale supranaturale, Ierusalimul ceresc este imaginea locului unde fiul și fiicele lui Dumnezeu isi vor trăi veșnicia. Acesta ar fi Cetatea Sfântă, Casa lui Dumnezeu, un loc spiritual.

Din imaginile propuse în text, Sfantul Ioan face o descriere detaliată a acestui loc format din edificii impodobite cu pietre prețioase si aur curat și întotdeauna scăldat în lumina divină. Textul spune ca, pentru a rămâne în acest loc, trebuie să fii curat, fără greșeli care sa poata macula puritatea necesară.

 Ierusalimul ceresc sau Noul Ierusalim, simbolul luminii lumii

22. In cetate n-am vazut niciun Templu; pentru ca Domnul Dumnezeul cel Atotputernic ca si Mielul sunt Templul ei.

23. Cetatea n-are trebuinta nici de soare, nici de luna, ca s-o lumineze; caci o lumineaza slava lui Dumnezeu, si faclia ei este Mielul.

24. Neamurile vor umbla in lumina ei, si imparatii pamantului isi vor aduce slava si cinstea lor in ea.

25. Portile ei nu se vor inchide ziua, fiindca in ea nu va mai fi noapte.

26. In ea vor aduce slava si cinstea neamurilor.

27. Nimic intinat nu va intra in ea, nimeni care traieste in spurcaciune si in minciuna; ci numai cei scrisi in Cartea Vietii Mielului. Apocalipsa XXI, 22-27)

Semnificația simbolurilor conform Bibliei din Ierusalim

Potrivit Bibliei din Ierusalim, celor douăsprezece triburi ale lui Israel le corespund cei doisprezece apostoli; ideea ar fi că perfecțiunea în toti oamenii noi (lumea noua) succede celor vechi (Israel din Vechiul Testament); toate numerele multipli de 12, din această descriere, exprimă aceeași idee de perfectiune.

În timpul măsurării, numărul 12, care este cel al noului Israel, este multiplicat cu numărul 1000 asociat cu “multitudinea”, de unde  lungimea de 12.000 de stadii date laturii patratului.

Pietrele prețioase și culorile lor ilustreaza atât puterea, cat și splendoarea, reflectand gloria  divina.

În Biblie, Ierusalimul ceresc sau Noul Ierusalim apare în versetele 3:12 și 21:2 din Apocalipsa lui Ioan. În creștinism, Ierusalimul ceresc este interpretat drept o (re)construcție reală sau figurativă a cetății sfinte, cetate a sfinților bisericii creștine și – prin extrapolare – se poate înțelege întreaga biserică creștină.

Augustin din Hippona

În cartea sa, Cetatea lui Dumnezeu, Augustin prezintă Biserica ca un zid de apărare împotriva “paganilor” și “barbarilor”.

Două cetăţi opuse: cetatea pământească (orașul) şi cetatea cerească (cetatea lui Dumnezeu)

“Două iubiri au făcut astfel două cetăţi: cea pământească prin iubirea de sine până la dispreţul lui Dumnezeu; cea cerească prin iubirea de Dumnezeu până la dispreţul de sine. Una caută gloria în oameni; în timp ce pentru cealaltă cea mai mare glorie este mărturia conştiinţei lui Dumnezeu.” (Augustin, De civitate Dei, XIV, 28 / De Civitate Dei contra Paganos, libri XXII)

Ilustrație din Augustin, Civitas Dei: în Evul Mediu, orașul pământesc  și Ierusalimul ceresc sunt separate structural: orașul pământesc cu virtuți și vicii se află mai jos, iar deasupra acestuia se află Noul Ierusalim.

Coroana suspendata sau Ierusalimul ceresc sau luminarul

Prin extensie, coroanele suspendate care decorau bisericile din Evul Mediu au luat numele de  “Ierusalim ceresc”. Una dintre acestea a fost găsita în comoara din Cherves.

Comoara din Cherves: luminar (candelabru) din secolul al XIII-lea, Cherves-Richemont, Charente, Franța

Din cupru suflat cu aur si email incrustat, de culoare bleu, avand un diametru de  26 cm si o inaltime de 6 cm, aceasta coroana include reprezentarea unui inger, repetata de opt ori, acestia fiind separati intre ei de opt ornamente aplicate. Fiecare înger, cu capul inclinat si aripile lasate în jos, ține o carte în mâna stângă și face gestul tinerii unui discurs, cu degetul mic pliat pe palmă. Fiecare inger se afla in centrul unui dreptunghi perlat, cu  două stele și trandafiri cu șase lobi, fiind încadrat de ornamente aplicate. Fiecare ornament aplicat, fixat de trei cuie, este dreptunghiular, micsorandu-se treptat, intr-un arc de cerc, pentru a forma o cruce latină care se inalta deasupra  coroanei.

Emailul (smaltul) este de culoare bleu ciel, cu galon albastru turcoaz și trei frunze aurii. Coroana are în partea sa inferioară mici găuri, in total 24, trei pe fiecare panou si pe miniaturile pandantivelor, atașate prin fire. Putem presupune că erau împodobite cu globulete de cupru aurit. Un vitraliu din secolul al XIII-lea din Catedrala Canterbury prezinta o coroană similară care depășește altarul.

Luminar (candelabru) sub forma de coroană

Luminar (candelabru) din Mănăstirea Comburg – mănăstire benedictină din Baden-Württemberg, Germania. A fost fondată la sfârșitul anilor 1070 de către contele Comburg-Rothenburg pe locul castelului familiei sale (sec. XI-XII).

© CCC

Mituri si simboluri in arhitectura (4)

Mituri si simboluri in arhitectura

Mituri si simboluri in arhitectura (2)

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.