Citate latine - Vitejie

Nimeni nu e rau degeaba.

Fortis cadere, cedere non potest. Omul brav nu poate sa se retraga chiar daca-i invins.

Fortissimum — tutissimum (esse) Omul viteaz este foarte sigur de sine. (Sallustius, De Bello Jugurthino)

Animus et corpus: alterum nobis cum dis, alterum cum beluis commune est. Sufletul şi trupul: unul ne este comun cu zeii, altul cu fiarele. (Sallustius)

Forti et fideli nihil difficile. Pentru omul viteaz si loial nimic nu este imposibil.

Inainte de a face ceva, trebuie o inteleapta judecata; dar de indata ce ai judecat adanc, trebuie o grabnica infaptuire.

Audendo virtus crescit, tardando timor. Vitejia creste prin indrazneala, teama prin ezitare.

Ducis in consilio posita est virtus militum. Vitejia soldatilor depinde de capacitatea comandantului. (Syrus, Sententiae, U.)

Decet imperatorem stantem mori. Un imparat trebuie sa moara stand in picioare. (Suetonius, De vita duodecim Caesarum, “Vespasianus”)

Mors ipsa refugit saepe virum. Chiar si moartea se fereste de omul viteaz. (Lucanus, Pharsalia)

Utrumque casum adspicere debet, qui imperat. Comandantul trebuie sa fie pregatit si pentru victorie, dar si pentru infrangere.

Fii foarte activ si vorbeste foarte putin despre tine.

Temeritas sub titulo fortitudinis latet. Curajul se ascunde sub numele de vitejie. (Seneca Philosophus, Epistulae)

Omniaque orta occidunt et aucta senescunt. Toate cele ce s-au nascut - pier; iar cele ce cresc - imbatranesc. (Sallustius, De bello Jugurthino)

Prin unire cresc lucrurile mici, prin vrajba pier si cele mari.

Sola virtus neque datur dono neque accipitur. Virtutea nici nu poate fi data ca dar si nici nu poate fi primita in dar. (Sallustius, De Bello Jugurthino)

Prietenia trainica e numai aceea care se intemeiaza pe faptul de a voi si a nu voi aceleasi lucruri.

Fortuna fortes metuit; ignavos premit. Soarta se teme de cei viteji; iar pe cei lasi ii calca in picioare. (Seneca Philosophus, Medeea)

Veni, vidi, vici. Am venit, am vazut, am invins. (Suetonius, De vita duodecim Caesarum, “Caesar”) Expresia lapidara prin care Cezar aducea la cunostinta Senatului Roman izbanda sa repurtata asupra lui Pharnaces, regele Pontului, in anul 47, i.e.n.

Ni se pare ca traieste cu adevarat si se foloseste de viata numai acela care, dedat vreunei indeletniciri, cauta sa-si faureasca un nume prin vreo isprava stralucita, prin vreun talent deosebit...; in noianul necuprins al lucrurilor omenesti firea arata fiecaruia cate o carare.