Nicolas Chamfort

Sébastien-Roch Nicolas de Chamfort, 6 apr. 1741 – 13 apr. 1794, poet, jurnalist, dramaturg, orator și moralist francez, membru al Academiei Franceze. A trăit 53 de ani.

Sébastien Roch Nicolas, zis Chamfort, era un elev indolent, dar talentat, dezvăluindu-se după studii strălucite la Paris, înainte de a începe o carieră de mercenar-literar. Talentele sale erau multiple: scriitor, jurnalist, poet, autor de balete și piese de teatru, comedii, tragedii…

Cu un cinism pronunțat, nu a încetat să denunțe fărădelegile societății secolului al XVIII-lea.

Laureat al Academiei din Marsilia și al Academiei Franceze, scrierile sale erau recunoscute și apreciate de cei mai mari: Stendhal și Nietzsche.

S-a dedicat și scrierii de articole literare despre memoriile lui Duclos și ale ducelui de Richelieu. Articolele sale i-au adus câteva remarci respectuoase de considerație.

Prieten cu Mirabeau, a compus mai multe discursuri celebre pentru el, inclusiv unul împotriva Academiilor.

Suspectat sub regimul Terorii, Chamfort a încercat să se sinucidă, dar a murit cinci luni mai târziu, lăsând posterității una dintre lucrările sale esențiale Maxime, cugetări, personaje și anecdote (Maximes, pensées, caractères et anecdotes) scrisă în timpul lungii sale agonii.

Opere principale:

Maxime, cugetări, caractere și anecdote, 1803; Elogiul lui Molière, 1769; Elogiul lui La Fontaine, 1774; Tânăra indiană, 1764; Neguțătorul din Smirna, 1770; Mustafa și Zéangir, 1788.